Mastering The Music Business (MMB) este prima conferință dedicată exclusiv industriei muzicale din România. La eveniment vor participa personalități din industria muzicală și industrii conexe, precum și specialiști de marcă din industria internațională, ce își vor prezenta proiectele de succes. Participanți și invitați, public și speakeri vor avea ocazia să facă schimb de idei sub același acoperiș.
Conferința este adresată în special acelor muzicieni sau profesioniști ai industriei muzicale care doresc să țină pasul cu ultimele trenduri din industrie, să se informeze permanent, să afle și să aplice toate metodele care duc la maximizarea succesului oricărui artist, indiferent de genul muzical interpretat.
Prima ediție a MMB se va desfășura între 16 și 17 februarie la Hanul Gabroveni din București și se va concentra asupra oportunităților oferite de internet pentru creația muzicală, promovarea și vânzarea muzicii.
Până în acest moment au confirmat prezența o serie de speakeri internaționali:
- FRANK HESSING (GERMANIA) – Fondator al rețelei internaționale de consultanță în music business MusiConsult, rețea care acordă consultanță de business & servicii juridice pentru industria muzicală. Lucrează cu artiști ca Steve Vai, Sepultura sau companii ca SONY MUSIC și Eagle ROCK Entertainment.
- GÖTZ SCHNEIDER-ROTHAART (GERMANIA) – Avocat. Expert certificat în legislație de copyright și media. Reprezintă la nivel național și internațional persoane și companii cu activitate in industrii creative ca: muzicală, de film, publicitate, fotografie, comerț online și mărci comerciale etc. Este trainer pentru avocați pe domeniul copyright și legislație media și este lector al Universității din Mainz în cadrul LL.M. Media Law Master Course.
- THORSTEN “TODDIE” FREESE (GERMANIA) – Director general și Director International Distribution la Believe Digital Germany, unul dintre cei mai mari agregatori digitali, cu distribuție în toate principalele magazinele online de muzica: iTunes, Amazon, Deezer, Spotify etc, platforme de streaming video: YouTube, Dailymotion și rețele mobile: Vodafone și Orange.
- DENIS FLORENT (FRANȚA) – Strateg de radio și speaker international, Denis a creat cu succes modele de programming și marketing pentru formate de radio diverse – CHR, HOT AC, Dance, Music & News.
Din România, invitații care au confirmat până în acest moment sunt:
- BOGDAN NAUMOVICI – unul dintre cei mai cunoscuți publicitari români, fondator al agenției 23 Communication Ideas.
- CRISTINA BAZAVAN – Jurnalist și blogger. A fost unul dintre oamenii cheie ai revistei Tabu, al cărei redactor șef a fost timp de 6 ani. A făcut parte din echipa care a creat brandul Europa FM și din echipa care a formatat şi rebrănduit Radio 21 la sfârșitul anilor ‘90. Susține anual un curs de branding personal pentru actori, la TIFF, în cadrul proiectului “10 pentru film” și a creat strategii de comunicare pentru oameni de muzica, actori și regizori romani.
- CRISTIAN CHINA BIRTA – Blogger și antreprenor online. Din 2013 este implicat în Kooperativa.ro, care inseamnă proiecte de nișă reunite sub umbrela de brand Kooperativa 2.0. A ținut peste 50 de cursuri de social media la solicitarea companiilor si agențiilor, fiind speaker la mai mult de 100 de evenimente în care subiectul principal a fost social media și comunicarea.
- IRINA CARAIVAN – Fondator al platformei de crowdfunding Wearehere.ro, dedicată proiectelor creative și educative.
- MARIA VOICAN – Avocat. Are o experiență de 15 ani în domeniul proprietății intelectuale (PI), cu practică predilectă în zona drepturilor de autor si conexe. Acum studiază Copyright la King’s College la Londra. Maria este alumna WIPO (World Intellectual Property Organization), are diplomă de Master în Intellectual Property Law de la Universitatea din Torino și Academia WIPO, a urmat o sumă de cursuri de specialitate, dar și alte studii postuniversitare. Este un trainer IP cu experiență și se implică în diverse proiecte de PI.
- ROBERT GRAUR – Fondatorul DJSuperstore, singurul magazin dedicat DJ-ilor din România, unde poți găsi cele mai importante branduri de echipamente de DJ și de producție muzicală. Pe lângă vânzarea și închirierea echipamentelor de DJ, Robert este implicat și în diverse proiecte de training pentru DJ și susține creșterea standardelor din industrie.
- SERGIU BIRIS – Creatorul Trilulilu.ro (2007) și Zonga (2012).
- VLAD IRIMIA – Cunoscut în special ca Tataee, este un rapper și producător muzical român. Este unul din fondatorii formației românești de muzica hip hop, B.U.G. Mafia.