Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Mihail dă viață piesei de la Citizen Cope, Sideways

În această toamnă, Mihail a oferit un concert acustic la Fratelli Espresso Bar reușind să-i ofere publicului o formulă muzicală plină de emoție. Până la lansarea unui nou single, programat pentru începutul anului viitor, artistul ne invită să intrăm sau să reintrăm în universul live creat în acea seară

Publicat

pe

Mihail, live la Fratelli Espresso Bar, 2015
Mihail, live la Fratelli Espresso Bar, 2015

Prima piesă pe care ne-o împărtășește este Sideways  al cărei original e semnat de Citizen Cope. Astfel, Mihail intră în cercul select al artiștilor care s-au lăsat fermecați de sonoritatea creației artistului și compozitorului american, din care mai fac parte Corey Taylor (Slipknot, Stone Sour) și Sheryl Crow (artistă distinsă cu 9 trofee Grammy). Piesa a fost inclusă pe albumul lui Carlos Santana din 2002 (ft. Ciziten Cope), iar apoi și pe albumul artistului american lansat în 2004.

„Când am ascultat prima dată piesa Sideways, pentru un moment am fost extrem de gelos pe cel care a creat această piesă, dar apoi m-am bucurat să o ascult pur și simplu. Fără să vreau, i-am învățat acordurile și după textul și mi-am dat seama că vreau să o cânt. Prima dată i-am cântat-o unui prieten, lui i-a plăcut foarte mult interpretarea mea și după m-a determinat să o cânt și la concerte. E o piesă atât de fină, delicată, un duet perfect echilibrat între Citizen Cope și Carlos Santana. E genul de muzică de care nu mă satur niciodată”, a mărturisit Mihail.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=lW-UR8uRCD0]

Artistul de origine basarabeană se bucură în continure de succes cu piesa Mă ucide ea care a pătruns în playlist-urile posturilor de radio și care numară până acum aproape 2.5 milioane de vizualizări pe YouTube.

 

Comentează

Concerte & turnee

Festivalul DWMT La Conac 2024 a anunțat un noul val de artiști

După primele nume care au atras atenția la finalul primăverii, DWMT La Conac anunță un alt val al lineup-ului său, amplificând promisiunea unei experiențe unice pe moșia Conacului Udriște Năsturel. Vezi despre cine e vorba.

Publicat

pe

Trupa Dora Gaitanovici
Trupa Dora Gaitanovici │ FOTO: Vladimir Pogonariu

În acest nou val, pe Main Stage vor urca și artiști de peste Prut, precum Satoshi, Mihail, Prima Dragoste, dar și o serie de nume apreciate din peisajul muzical local: Dora Gaitanovici, Kadjavsi, Dimitri's Bats, Alex Purje & Mind The Gap Trio, Aim + Wall, Hardplay și Andrew Dum.

"Suntem abia la a doua ediție, dar simt că am evoluat mult față de anul trecut. Dorim să ne menținem poziționarea ca festival de tip discovery. Anul acesta avem și primul nostru nume internațional, pe Kerala Dust, însă credem cu tărie în întregul lineup. Fiecare proiect muzical este atent selecționat. Toți artiștii au un sound bine închegat și promit un show un pic altfel. Prin acest festival încercăm să ducem mai departe idealul DWMT Sessions de a fi un playground creativ pentru proiectele artistice în care credem. Chiar dacă unii sunt la început de drum, noi le urmărim parcursul de ceva timp, și știm, cu siguranță, că vă vor surprinde în cel mai plăcut mod posibil", a transmis Călina Purje, Booking Manager & Co-Founder DWMT la Conac.

Aceste trupe se alătură primului val de artiști anunțat anterior: om la lună, HVNDS Lite, The Kryptonite Sparks, Delta Pe Obraz, Musspell, Simona Delegeanu, Paul Tihan & Andra Andriucă și, în premieră pentru DWMT La Conac, primul headliner internațional al festivalului: Kerala Dust. Prin combinația lor eclectică de genuri și influențe, aceste trupe și artiști promit să transforme DWMT La Conac într-o întâlnire culturală rară care nu trebuie ratată.

În paralel cu experiența muzicală, DWMT La Conac va celebra și artele vizuale printr-o expoziție intitulată "We Lived Good Lives", curatoriată de Medina Pop. Această expoziție încurajează publicul să exploreze teme profunde prin operele a cel puțin 20 de artiști români, fiecare contribuind la o poveste complexă și profundă despre viață și memorie.

Prețuri bilete DWMT La Conac:

  • Biletele sunt disponibile online, la prețul de 350 lei (abonament acces general), 300 lei (reducere elevi/studenți), dar și la pachete promoționale de grup. Pentru mai multe detalii despre bilete, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending