Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Mel B doreşte ca Spice Girls să se reunească la cea de-a 20-a aniversare

Trupa Spice Girls va aniversa în curând 20 de ani, iar Mel B nu vrea să lase această ocazie să treacă, fără să o celebreze alături de colegele ei. Detalii despre o posibilă reuniune în articol.

Publicat

pe

Spice Girls
Spice Girls │ FOTO: Dave Hogan

Mulţi se întreabă dacă trupa Spice Girls va "condimenta" topurile muzicale şi în 2016, iar Mel B alimentează speranţele fanilor, făcând referire la o posibilă reuniune. Invitată la emisiunea Alan Carr's New Year's Specstacular, artista a menţionat că Spice Girls nu a plănuit încă nimic pentru aniversarea de 20 de ani, însă a dat de înţeles că fanii vor avea parte de o surpriză.

"Cred că sunt singura care vine cu tot felul de zvonuri. Dar vorbind serios, cred că ar fi ruşinos să aniversăm 20 de ani  şi să nu celebrăm acest lucru în niciun fel. Aşa că sper că se va întâmpla ceva în curând... dar nu pot să vă spun încă despre ce va fi vorba" a declarat Mel B.

În noiembrie, Mel B vorbea despre un potenţial turneu Spice Girls, în 2016, însă nici atunci cântăreaţa nu a putut afirma nimic sigur. Aceasta a dat de înţeles că ea şi colegele ei de trupă vor pregăti ceva pentru cea de-a 20-a aniversare.

Ultima oară Spice Girls au cântat împreună la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de vară din 2012.

Spice Girls la Jocurile Olimpice din UK

Trending