Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat post-mortem Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler lui Claudiu Petre şi Adrian Rugină, în semn de apreciere pentru curajul și altruismul dovedit în tragicului eveniment din Club Colectiv.
”Pentru dârzenia și dăruirea lor, am decis să-i decorez post-mortem pe salvatorii Adrian Rugină și Claudiu Petre. În clipele grele, de profundă suferință, ei au dat dovadă de un curaj extrem. Cu prețul propriei vieți, au salvat alți oameni din tragedia de vineri seară. A pune mai presus de sine dragostea de semeni este semnul unei virtuți supreme, despre care învățăm cu toții. Ei au dovedit însă că a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți nu este o doar o vorbă. Timpul lor nu s-a încheiat pentru că eroii nu pier niciodată! Dumnezeu să-i odihnească!” - Klaus Iohannis
Adrian Rugină (38 de ani) a fost un profesionist în producția de concerte, iar Claudiu Petre (36 de ani) era fotograf și blogger (Mahmur.info). Cei doi și-a pierdut viața în incendiul din Colectiv încercând să salveze alte vieți. Martori de la fața locului au declarat că cel puțin 10 persoane au fost salvate datorită sacrificiului lor.
La momentul publicării articolului, 130 de persoane sunt internate în spital, peste 50 fiind în stare critică şi gravă. Numărul victimelor a crescut la 32.