“Este ziua cea mai importantă din fiecare an, din punct de vedere artistic. Este Revelionul, Crăciunul, Paștele și toate cad pe 7 octombrie. Este al 4-lea an de Sală Polivalentă. În învățământ, asta înseamnă că terminăm un ciclu și trebuie dat un examen de absolvire. Cum este bacalaureatul, masterul, examenul de diplomă. Doar că mai frumos. Întrebarea care nu mă lasă să dorm de câteva nopți și mă trezesc după doar 4-5 ore de somn este: vom putea să facem un spectacol mai bun ca anii trecuți, am învățat să fim și mai buni, am învățat din greșelile văzute sau nevăzute de public, reușim să facem cele trei inovații tehnologice pe care ni le-am pus în cap? Am emoții. Avem emoții. Deținem emoții mari și le creștem să le eliberăm în seara de miercuri”, spune Cornel Ilie.
Două tone de leduri, ecrane uriașe, noi „planete” pe care spectatorii le vor putea atinge cu mâinile și Cornel care va plana deasupra publicului la propriu și va demonstra că într-UN NOU UNIVERS puterea visului este mai mare decât cea a gravitației - acestea sunt doar câteva dintre elementele spectaculoase ale show-ului care va fi pus în scenă de VUNK pe 7 octombrie.
11 pictori cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, elevi ai școlii de pictură de la Galeria Basil, au ajutat la construirea „planetelor” care definesc universul Vunk. Inspirați de tema spectacolului „Un Nou Univers” si de motto-ul concertului „E timpul să te întorci. La tine”, micii artiști au pictat sferele uriașe care vor coborî printre toți cei prezenți la show-ul Vunk și vor face astfel o promisiune în fața universului și a celor 5000 de spectatori că nu vor abandona niciodată drumul care le este cel mai drag: pictura.
Scenografia digitală interactivă care va permite fiecărui spectator să schimbe show-ul după propriul său instinct, dar și filmarea la 360 de grade vor redefini termenul de concert, “îi va da o nouă însemnătate, o nouă așteptare”, spune Cornel Ilie.
“Sunt cel puţin trei inovaţii tehnologice pe care le experimentăm la spectacolul din 7 octombrie. Două dintre ele ar putea fi o piatră de hotar în viitorul spectacolelor din România”, explică solistul trupei Vunk.
În deschiderea evenimentului de pe 7 octombrie va cânta formația Robin and the Backstabbers, care a promis că ”va face brazii și apa” într-Un Nou Univers, ce va fi construit de VUNK împreună cu cei 5000 de spectatori așteptați la Sala Polivalentă.
Prețuri bilete pentru concertul Vunk - Un nou Univers:
- VIP – 160 de lei
- Categoria 1 – 136 de lei
- Categoria 2 – 100 de lei
- Categoria 3 – 80 de lei
- Categoria 4 – 69 de lei
- Categoria 5 – 60 de lei
- Categoria 6 / Teren – 48 de lei