Așa cum anunțase încă din luna mai, regizorul Brett Morgen va acompania lansarea DVD-ului ”Kurt Cobain: Montage of Heck” cu un album solo al muzicianului, ce va conține înregistrări personale și demo-uri care nu au fost niciodată lansate. Discul se numește ”Kurt Cobain - Montage Of Heck: The Home Recordings” și va deveni disponibil pentru achiziție pe 13 noiembrie.
Noul demo dezvăluit de pe acest disc este "Sappy" și a fost înregistrat de fostul solist Nirvana în 1988. Acest fragment acustic a fost punctul de plecare pentru piesa "Verse Chorus Verse", inclusă pe compilația ”No Alternative” (1993). Ulterior, melodia a fost redenumită "Sappy".
Kurt Cobain - "Sappy" (early demo) - AUDIO
Ca notă distinctivă, sound-ul înregistrărilor de pe LP-ul ”Kurt Cobain - Montage Of Heck: The Home Recordings” este diferit de cel al pieselor Nirvana, albumul ajutând fanii să observe o nouă latură a lui Kurt Cobain.
„E un portret mai light decât s-ar aștepta majoritatea. Chiar simți cât de fericit era pentru simplul fapt că putea să creeze. Unele versuri sunt jucăușe și pe anumite porțiuni poți simți căldura lui interioară.”
În ce privește tracklistul, Brett Morgen mărturisește că discul nu va conține piese finalizate, dar că valoarea acestor înregistrări constă în detaliile biografice pe care le oferă.
„Toate înregistrările sunt cu Kurt cântând la chitară. Nu sunt piese finalizate sau prelucrate, dar sunt extraordinare și cred că oferă o perspectivă interesantă asupra procesului său de creație. Cred că ne ajută să înțelegem mai bine cum era Kurt, ca om și ca muzician.”
Tot în noiembrie va fi lansat și DVD-ul ”Kurt Cobain: Montage of Heck”. Acesta este primul documentar despre liderul trupei Nirvana realizat cu sprijinul familiei sale. Filmul urmărește evoluția legendarului muzician din copilărie până la declin, trecând prin întreaga istorie a formației Nirvana.