După 2 ani de la apariția albumului de debut ”Tribute”, John Newman revine cu un nou material de studio. Intitulat „Revolve„, cel de-al 2-lea disc din cariera artistului britanic va fi lansat în toamna acestui an, pe 16 octombrie.
Pentru noul disc, Newman a lucrat cu Steve Booker, Mike Spencer și marele artist de R&B, soul și funk Charlie Wilson, nominalizat de 9 ori la Premiile Grammy. Materialul include 11 piese în format standard și 14 în versiunea deluxe.
Mai jos puteți asculta un album sampler ce conține fragmente ale celor 11 piese de pe disc.
Tracklist "Revolve" - John Newman:
- Revolve (feat. Idris Elba)
- All My Heart
- Something Special
- Lights Down
- Come and Get It
- Never Give It Up
- Tiring Game (feat. Charlie Wilson)
- Give You My Love
- I’m Not Your Man
- Killing Me
- We All Get Lonely
John Newman - "Revolve" (Album Sampler) - AUDIO
La 25 de ani, John Newman are deja în palmares un album și un single ce s-au plasat pe primul loc în topurile din UK. Discul „Tribute” și hitul „Love Me Again” i-au adus tânărului artist satisfacția muncii, în spatele acestor reușite ascunzându-se un spirit creativ, energic și perfecționist. A crescut cu muzica celor de la Motown și Northern Soul, trupele preferate ale mamei sale. La chitară a început să cânte de la vârsta de 14 ani, copilăria petrecându-și-o într-un mic orășel din nordul Londrei, Yorkshire Dales. Inițial nu și-a dorit o carieră în muzică, chiar și după primul contact cu chitara visându-se mai curând compozitor ori DJ, și nicidecum star pop.