Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Elton John lansează un nou album. Ascultă "Looking Up", prima piesă extrasă - AUDIO

Elton John va lansa anul viitor cel de-al 33-lea album de studio, “Wonderful Crazy Night”. Prima piesă promovată de pe acest disc se numește "Looking Up" și poate fi ascultată în articol.

Publicat

pe

Elton John
Elton John

La doi ani de la apariția discului ”The Diving Board” (2013), Elton John anunță lansarea unui nou album, cel de-al 33-lea din carieră. Intitulat “Wonderful Crazy Night”, noul material discografic este programat pentru lansare pe 5 februarie 2016.

Albumul conține 12 piese noi, compuse de Elton John împreună cu Bernie Taupin, coproduse de T-Bone Burnett și înregistrate cu echipa sa de muzicieni: toboșarul Nigel Olsson, chitaristul Davey Johnstone (cu care a lucrat pentru prima oară în 1971), basistul Matt Bissonette, clăparul Kim Bullard, și percuționistul John Mahon. Pentru 5 dintre piese, Elton John a colaborat și cu vechiul săi prieten, percuționistul Ray Cooper.

Tracklist “Wonderful Crazy Night” (Deluxe Edition) - Elton john:

  1. Wonderful Crazy Night
  2. In The Name Of You
  3. Claw Hammer
  4. Blue Wonderful
  5. I’ve Got 2 Wings
  6. A Good Heart
  7. Looking Up
  8. Guilty Pleasure
  9. Tambourine
  10. The Open Chord
  11. Free and Easy
  12. England and America

Primul single extras de pe album se numește “Looking Up” și a avut premiera în emisiunea lui Ken Bruce de la BBC Radio 2. Piesa poate fi descărcată automat de către toți cei care precomandă albumul.

Elton John - ”Looking Up” - AUDIO

Elton John a început să cânte la pian în jurul vârstei de patru ani și a studiat la Academia Regală de Muzică de la 11 ani. În cei aproape 50 de carieră muzicală artistul a vândut peste 250 de milioane de albume și single-uri iar publicația Billboard Magazine l-a numit unul dintre cei mai de succes artiști solo din toate timpurile.

Comentează

Muzică și film

Un documentar despre Elton John ajunge pe Disney Plus

Intitulat "Elton John: Never Too Late", documentarul se concentrează pe cariera de peste 50 a artistului, și poate fi văzut de abonații Disney Plus începând cu data de 13 decembrie.

Publicat

pe

Elton John la Dodger Stadium în noiembrie 2022
Elton John la Dodger Stadium în noiembrie 2022 │ FOTO: captură YouTube / Elton John

"Elton John: Never Too Late" îi invită pe spectatori să se îmbarce într-o călătorie plină de muzică și divertisment alături de unul dintre cei mai mari artiști ai istoriei recente. Documentarul se va concentra pe cariera ilustră a cântărețului, abordând și câteva imagini din culisele turneul de adio - "Farewall Yellow Brick Road".

"Elton John: Never Too Late" se va încheia cu show-ul de la Stadionul Dodger din Los Angeles, susținut de artist în noiembrie 2022. Mai mult, documentarul va prezenta și o nouă piesă originală, marca Elton John.

Rezumatul sună astfel:

"Regizat de R.J. Cutler și David Furnish, documentarul îl urmărește pe Elton John privind în retrospectivă la primele zile ale uimitoarei cariere de 50 de ani, o călătorie emoționantă, intimă și înălțătoare. În timp ce se pregătește pentru ultimul său concert în America de Nord, pe Stadionul Dodger, Elton ne duce înapoi în timp pentru a prezenta suișurile extraordinare și coborâșurile sfâșietoare din primii săi ani și modul în care a depășit obstacolele, abuzul și dependența pentru a deveni legenda de astăzi."

"Never Too Late" va ajunge pe Disney+ pe 13 decembrie. Însă, începând cu 15 noiembrie, documentarul va fi difuzat pe o perioadă limitată din câteva cinematografe în SUA și Marea Britanie.

Elton John și-a încheiat turneul "Farewell Yellow Brick Road" la Stockholm pe 8 iulie 2023. Deși a fost catalogat drept ultimul său turneu muzical, John a dat de înțeles că va mai susține concerte individuale și continuă să compună și să înregistreze muzică. El s-a alăturat recent lui Orville Peck pentru un duet al piesei "Saturday Night’s Alright for Fighting" și a fost onorat la începutul acestui an cu Premiul Gershwin alături de colaboratorul său, Bernie Taupin.

Citește în continuare

Trending