Urmărește-ne în Social Media

Premii muzicale

Solistul Deep Purple, iritat de cei din conducerea Rock and Roll Hall of Fame: "Sunt niște ignoranți"

Deși Deep Purple este eligibilă de 22 de ani pentru a fi inclusă în Rock and Roll Hall of Fame, trupa a primit prima sa nominalizare în urmă cu 4 ani. Anul acesta, formația a primit cea de-a 3-a nominalizare, Ian Gillan hotărând, cu această ocazie, că a venit momentul să-și spună păsul fără ocolișuri. În opinia sa, cei din conducere "sunt niște aroganți și niște ignoranți", motivele declarației sale fiind detaliate într-un interviu.

Publicat

pe

Concert Deep Purple la Sala Polivalenta din București pe 20 februarie 2014

Solistul Deep Purple, Ian Gillan, a discutat într-un interviu despre subiectul includerii formației în Rock and Roll Hall of Fame. Anul acesta, trupa este nominalizată pentru a 3-a oară, însă această numire nu este una îmbucurătoare pentru Gillan.

”Nu am niciun pic de respect pentru ei. Sunt genul de oameni care, văzând filmul ”A Hard Day’s Night”, au decis că Monkees este trupa americană echivalentă a formației Beatles. Habar nu au ce se întâmplă în marea și vasta lume de dincolo de împrejurimile arbitrate de ei”, a declarat muzicianul pentru Classic Rock.

Motivând atitudinea sa ostilă față de cei din conducerea Rock and Roll Hall of Fame, Ian Gillan a indicat că cineva ar fi numit Deep Purple o trupă ”one hit wonder”.

”Pentru mine sunt niște aroganți și niște ignoranți. Am auzit că cineva din conducere ne-ar fi clasificat drept o trupă ”one hit wonder”. Nu am putut să-mi dau seama dacă hitul la care s-au gândit a fost  ‘Hush,’ ‘Kentucky Woman,’ ‘Black Night,’ ‘Strange Kind of Woman,’ ‘Child in Time,’ ‘Perfect Strangers,’ ‘Knocking at Your Back Door’ sau poate ‘Smoke on the Water.'”

Deep Purple a devenit eligibilă pentru a fi inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 1993. Cu toate acestea, au fost nominalizați pentru prima oară în urmă cu 4 ani, la această decizie contribuind și câțiva colegi de breaslă.

”Sunt recunoscător trupelor și artiștilor care ne-au susținut și ne-au recomandat pentru includere. E frumos din partea lor că au făcut asta. Dar aș fi vrut ca Hall of Fame să fi procedat cu discreție și să ne întrebe înainte. Acum includerea noastră a devenit o dezbatere în care noi nu mai putem avea ultimul cuvânt.”

În încheierea interviului, Gillan a făcut o paralelă între versurile unei piese compuse de el și felul în care arată podiumul artiștilor incluși în Rock and Roll Hall of Fame.

”Am scris la un moment dat o piesă, care se chema ”No Laughing in Heaven” și vorbea despre lipsa dorinței de a ajunge în rai din cauza oamenilor care te vor acompania. Cu câteva excepții, situația e cam la fel când vorbim despre Hall of Fame.”

Trending