”Când aveam 7 ani, îmi doream să am 8. Când am împlinit 8, mi-am dorit să am 12. Iar când am făcut 12 ani îmi doream doar să am 18. Apoi nu mi-am mai dorit să cresc”, explică Adele în primele rânduri ale scrisorii sale.”Simt că mi-am petrecut întreaga viață dorindu-mi diverse lucruri. Dorindu-mi mereu să fiu mai mare, să fiu în altă parte, să-mi amintesc și să uit în același timp.”
Printre rânduri încărcate de emoții și trăiri intime, artista britanică confirmă și lansarea unui nou album.
”Ultimul meu disc a fost despre despărțire și dacă ar fi să vorbesc despre cel nou, cred că l-aș putea numi un album de împăcare. O împăcare cu mine însămi. O recuperare a timpului pierdut. (...) Împlinirea a 25 de ani a fost pentru mine un punct de cotitură, un moment de trezire (...) 25 este despre a înțelege cine am devenit fără măcar a realiza.
Și îmi pare rău că a durat atât, dar știți cum e, viața are planul ei.
Cu dragoste,
Adele”
Mai jos puteți citi scrisoarea integrală, publicată de Adele pe Twitter și Facebook.
Recent, a apărut și un teaser video oficial. Un clip de câteva secunde în care artista britanică interpretează o piesă nouă a fost difuzat pe TV într-o pauză publicitară din timpul show-ului The X Factor UK. Momentan nu se știe dacă fragmentul face parte dintr-o nouă melodie Adele, sau a fost înregistrată pentru un spot publicitar. Versurile interpretate par a se încadra, totuși, în tiparul baladelor lansate anterior de artistă: „Hello, it’s me, I was wondering if after all these years, you’d like to meet to go over everything. They say that time’s supposed to heal ya but I ain’t done much healing.”