După confirmarea înregistrării noului soundtrack Bond, Sam Smith a fost asaltat de întrebări din partea jurnaliștilor, curioși să afle cât mai multe detalii despre piesă. Încheind perioada de confidențialitate, impusă prin contract, artistul a acordat un interviu postului BBC News, în care a povestit despre modul în care a decurs colaborarea cu producătorii filmului ”Spectre”.
”Nu îmi vine să cred nici acum că l-am înregistrat. A trebuit să păstrez acest secret vreme de un an. Îl tot ascultam încercând să-mi dau seama dacă e suficient de bun. Sunt extrem de entuziasmat să-l lansez, pentru ca oamenii să-l poată auzi și să se poată îndrăgosti de el. ”
Conform artistului, păstrarea confidențialității a fost cea mai dificilă parte a proiectului.
”A fost foarte greu să păstrez acest secret. Le-am spus celor din familie, deci mama, tata și surorile mele au știut. Și i-am mai spus celui mai bun prieten. Și cam atât.”
Contrar aștepărilor, cea mai ușoară parte a proiectului a fost compunerea piesei.
”Compunerea piesei a fost cea mai ușoară parte, vorbind din perspectivă muzicală. Eram în studio, în Londra, înregistrând partea vocală a piesei ”Lay Me Down”. Și Jimmy Napes a cântat atunci un fragment al unei linii melodice. I-am spus pe loc: <<Oprește-te, trebuie să înregistrăm piesa asta acum>>. Și am mers într-un alt studio și am compus piesa în 20 de minute.”
Așa a luat naștere piesa „Writing’s on the Wall”, soundtrack-ul celui de-al 24-lea film James Bond, ”Spectre”. Interviul integral este disponibil mai jos.
VIDEO BBC News: Sam Smith poveșteste cum a fost compus noul soundtrack Bond
„Writing’s on the Wall” este primul soundtrack Bond, din 1965 încoace, înregistrat de un artist solo de origine britanică. Piesa este deja disponibilă pentru precomenzi în format digital, CD și vinil. Soundtrack-ul va fi lansat pe iTunes pe 28 septembrie.