Chiar dacă sezonul trecut al emisiunii The Voice UK a avut parte de un rating mai ridicat decât precedentul, directorii show-ului au luat decizia de a face schimbări dramatice în privința componenței juriului. Astfel, Tom Jones, membru al ”familiei The Voice” încă de la lansare, a fost exclus de pe lista antrenorilor.
Modul în care această decizie i-a fost comunicată lui Tom Jones, nu fost, se pare, cea mai elegantă cu putință. Conform muzicianului, informarea a venit fără nici o discuție preliminară, fiind pus în fața faptului împlinit.
"Mi s-a spus ieri, fără a fi consultat sau a exista vreo discuție, că nu mă voi mai întoarce în juriul The Voice UK. Fiind expus de-a lungul anilor la multiple transformări, susțin și admir schimbările creative. Dar comunicarea, ca parte a ideii de respect și datorie, e extrem de importantă pentru o relație de prietenie. Acest comportament lipsit de profesionalism din partea directorilor e dezamăgitor. Voi admira întotdeauna curajul celor care se înscriu în acest concurs, precum și munca neobosită a celor din producție, care fac mari eforturi pentru a realiza un show interesant pentru cei din fața televizoarelor. Sper ca emisiunea să meargă înainte."
The Voice UK va încerca să meargă înainte cu un nou juriu, în care singurul membru păstrat de la începutul emisiunii este will.i.am. Componența juriului este completată de: Paloma Faith (care o înlocuiește pe Rita Ora), Boy George (care îl înlocuiește pe Tom Jones) și Ricky Wilson, solistul Kaiser Chiefs fiind câștigătorul sezonului anterior.