În urmă cu câteva zile, Lana Del Rey anunța lansarea noului single "High By The Beach". Piesa urma să apară pe 10 august, fanii având ocazia de a o asculta în premieră pe Apple Music, la radio prima audiție fiind programată pentru 7:30 pm BST, pe postul BBC Radio 1.
Ca de obicei, însă, melodia a ajuns în mediul online înainte de lansarea oficială. Mai jos puteți asculta noul single "High By The Beach", în curând urmând să apară și videoclipul oficial.
UPDATE: "High By The Beach" a fost lansată oficial. Piesa poate fi ascultată mai jos.
Lana Del Rey - "High By The Beach" - AUDIO
Lana Del Rey pregătește un nou material discografic pentru toamna acestui an. În ianuarie 2015, artista avea deja 9 piese compuse, pentru care partea de producție era ”perfectă”. Titlul albumului era stabilit încă de atunci, într-un interviu acordat Billboard aceasta dezvăluind că discul se va numi „Honeymoon„.
Între timp, se pare că artista a reușit să facă progrese mari în ce privește înregistrarea albumului. „Honeymoon” va fi lansat în septembrie, anunțul fiind făcut chiar de către Lana Del Rey în cadrul unui concert susținut la Sleep Country Amphitheater din Ridgefield.
Piesa ce dă titlul noului disc, „Honeymoon„, a fost lansată la jumătatea lunii iulie, promovarea albumului continuând cu noul single „High by the beach„.
Pentru acest nou album, Lana Del Rey a colaborat cu producătorii Dan Auerbach, Paul Epworth, Greg Kurstin, Rick Nowels și Emile Haynie. Pe listă ar putea fi inclus și Mark Ronson,acesta declarând într-un interviu că va lucra cu Lana Del Rey la câteva idei de piese.
„Am găsit un studio vechi (…) Ea are niște piese, iar eu am niște idei pentru câteva demo-uri. Dacă sunt bune de ceva, poate că o să îi placă și o să pornim de acolo..”