Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Lady Gaga: "Nu sunt următoarea Madonna, sunt următorul nume lângă Iron Maiden"

Lady Gaga a pozat recent pentru CR Fashion Book, alegând ca piesă centrală a ținutei sale vestimentare un tricou cu una dintre trupele sale preferate, Iron Maiden. Cu acest prilej, Gaga a vorbit despre dragostea sa pentru muzica metal, mărturisind că după ce a mers la primul concert Maiden și-a dorit să calce pe urmele acestei formații.

Publicat

pe

Lady Gaga în revista CR Fashion Book
Lady Gaga în revista CR Fashion Book

Lady Gaga, diva pop care a înregistrat recent un album cu muzică jazz (pentru care a fost premiată cu Grammy), se declară o fană a muzicii metal. Recent, artista a vorbit despre iubirea sa necondiționată pentru veteranii de la Iron Maiden.

”E cea mai tare trupă de rock din istorie, în opinia mea. Unii chiar nu înțeleg cât de importantă este muzica metal și care este scopul ei. Oamenii ăștia reușesc încă să umple stadioane. Iar asta se întâmplă datorită rădăcinilor acestui gen muzical, a forței versurilor, care face ca fanii să se unească în ceea ce reprezintă esența Iron Maiden. Întotdeauna îi contraziceam pe cei care spuneau <<Oh, ea e următoarea Madonna>>. Nu, eu sunt următorul nume lângă Iron Maiden”, a spus Lady Gaga într-un interviu acordat CR Fashion Book.

Acestea nu sunt primele declarații care susțin aprecierea artistei pentru muzica Iron Maiden. În 2011, aceasta mărturisea că primul concert Maiden la care a asistat i-a schimbat viața.

”Tocmai i-am văzut pe cei de la Iron Maiden în cadrul turneului ”Frontier” și simt că această experiență mi-a schimbat complet viața. Acum i-am văzut pentru prima oară live și în timpul show-ului am realizat că îmi doresc să fiu tipul acesta de artist. Nu vreau ca peste 30 de ani să susțin concerte la care oamenii să vină ca să vadă dacă mai pot cânta. Vreau ca publicul să vină având aceeași pasiune, să țină pumnii în aer, așteptând cu entuziasm fiecare piesă. Stilul Iron Maiden și energia fanilor trupei nu s-a schimbat și nu se va schimba niciodată.”

Pasiunea pentru rock a artistei a fost recent manifestată live, Lady Gaga acompaniindu-i pe scenă pe membrii trupei U2. Mai jos puteți urmări o înregistrare din cadrul show-ului, ce a avut loc la Madison Square Garden pe 26 iulie.

Lifestyle

Artiștii de care ne-am despărțit în 2024

În 2024 ne-am luat rămas-bun de la artiști, actori, cântăreți și compozitori care au scris istorie prin muzica și arta pe care ne-au oferit-o. Pe final de an, ne reamintim de toți cei care ne-au oferit motive să zâmbim, să empatizăm, să iubim și, în definitiv, să trăim mai conștienți de noi și de emoțiile noastre.

Publicat

pe

Artiști care ne-au părăsit în 2024
Artiști care ne-au părăsit în 2024 │ FOTO: Colaj de capturi YouTube

Moni Bordeianu

Pe 6 februarie 2024 am pierdut o legendă a muzicii rock şi folk româneşti, pe Moni Bordeianu. Acesta a fost unul dintre fondatorii trupei Phoenix şi a încetat din viaţă la vârsta de 75 de ani.

Pe numele său complet Florin Bordeianu, artistul s-a născut la Dudeştii Noi, Timiş pe 26 februarie 1948. A fost muzician, cântăreţ, compozitor şi textier. S-a remarcat în anii 1960, ca solist vocal al formaţiei Phoenix. A abordat şi genul de muzică beat, provenit din occident şi inspirat de The Shadows, The Beatles sau The Rolling Stones.

A cântat cu Phoenix până în 1978, an în care grupul se destrăma. După 1990 au mai fost colaborări sporadice cu Phoenix, iar în 1998 se lansa albumul "Vremuri, anii 60", cu vechi piese Phoenix înregistrate cu Moni la voce.

Nicu Covaci

Pe 2 august 2024, la vârsta de 77 de ani, a murit Nicu Covaci, liderul și fondatorul trupei Phoenix. Compozitor, chitarist, pictor și grafician, Nicu Covaci a fost unul dintre cei mai reputați artiști și muzicieni români.

Cariera sa muzicală începea în 1961, când Nicu Covaci și Kamocsa Camo Bela fondau o "trupă de chitare electrice". Se numea Sfinții și ulterior Phoenix. În 1965 intrau în Phoenix și Florin Bordeianu ("Moni"), Claudiu Rotaru, Ioan Ștefanovici ("Pilu") și Gunter Reininger ("Spitzi"). Tinerii cântau inițial coveruri după Beatles, Rolling Stones și alte nume vestice, ulterior lansând compoziții proprii precum "Vremuri", "Canarul", "Cei ce ne-au dat nume" și albumul "Negru Vodă", primul LP scos de o formație rock din România.

Din trupa Phoenix au făcut parte și Dorel Vintilă Zaharia, Mircea Baniciu, Joszef Kappl, Costin Petrescu și Ovidiu Lipan Țăndărică. Relația lui Nicu Covaci cu membrii Phoenix a fost una tumultoasă, existând multiple divergențe pe tema drepturilor de autor. După un proces judecat în instanță, piese precum "Mugur de fluier", "Fată verde" sau "Hei, tramvai" puteau fi cântate de foștii membri Phoenix doar cu acordul lui Nicu Covaci.

Pe lângă cariera sa muzicală, Nicu Covaci a fost și un talentat pictor. A avut expoziții de artă în diverse locuri și și-a exprimat creativitatea și prin acest mediu.

Shifty Shellshock

Shifty Shellshock, co-fondator și membru al grupului Crazy Town, a murit pe 24 iunie, la vârsta de 49 de ani. Pe numele său real Seth Brooks Binzer, acesta a fost fondatorul trupei Crazy Town, înființată în 1995 alături de Bret "Epic" Mazur.

Single-ul "Butterfly", lansat în 2000, a fost marele hit al formației, ajungând pe locul #1 în topurile muzicale din mai multe țări, inclusiv în Billboard Hot 100.

Trupa s-a despărțit în 2003, la scurt timp după lansarea celui de-al doilea album de studio, "Darkhorse". S-a reunit în 2007, iar în 2015 a prezentat publicului cel de-al treilea și ultim album, "The Brimstone Sluggers".

Pe lângă Crazy Town, Shifty Shellshock a avut și o carieră solo, încununată de albumul "Happy Love Sick" (2004), dar și de o colaborare cu producătorul Paul Oakenfold pentru "Starry Eyed Surprise".

Liam Payne

Pe 16 octombrie ne-am despărțit de Liam Payne. Artistul avea doar 31 de ani, iar moartea sa a întristat milioane de fani.

Liam a ajuns cunoscut în 2010, odată cu intrarea sa în trupa One Direction, unde i-a avut colegi pe Harry Styles, Zayn Malik, Louis Tomlinson și Horan. După ce One Direction s-a destrămat în 2015, Liam Payne a început să lucreze la primele sale piese pe cont propriu. Singurul album solo al artistului, "LP1", a fost lansat în 2019 și a urcat până pe locul 17 în topul albumelor din UK. Una dintre cele mai cunoscute piese ale sale a fost "For You", melodie înregistrată în colaborare cu Rita Ora pentru soundtrack-ul filmului "Fifty Shades Freed" (2018).

Paul Di'Anno

Paul Di'Anno, solist pe primele două albume ale formaţiei Iron Maiden, a încetat din viaţă la 66 de ani, pe 21 octombrie 2024. Pe numele real Paul Andrews, artistul s-a născut în Chingford, East London și a cântat în mai multe trupe de rock britanice în adolescență. În 1977 s-a alăturat formației Iron Maiden, înlocuindu-l pe fostul solist Dennis Wilcock și adoptând numele de scenă Di'Anno. Sub conducerea sa, Iron Maiden a lansat albumul omonim în 1980, considerat unul dintre cele mai bune materiale de debut ale unei formaţii metal.

După plecarea din Iron MAiden, Paul Di'Anno a avut o carieră discografică lungă și plină de evenimente, colaborând cu trupele BATTLEZONE și KILLERS, precum și prin numeroase lansări solo și apariții ca invitat.

Quincy Jones

Quincy Jones, renumitul producător și compozitor american care a lucrat cu Michael Jackson, Frank Sinatra și Aretha Franklin, a murit pe 3 noiembrie, la vârsta de 91 de ani. De-a lungul celor 7 decenii de carieră, muzicianul a primit nu mai puțin de 28 de premii Grammy.

Quincy Jones este cunoscut în special pentru colaborările sale cu Michael Jackson, producând trei dintre cele mai de succes albume ale lui Michael: "Off the Wall" (1979), "Thriller" (1982) și Bad (1987). "Thriller" a câștigat premiul Grammy pentru Albumul Anului și este în continuare cel mai bine vândut album din toate timpurile. Quincy a lucrat, de asemenea, cu Frank Sinatra, Aretha Franklin și Donna Summer, printre alții, și a produs și dirijat piesa caritabilă din 1985 "We Are the World".

Gabriel Cotabiță

Un nume sonor din industria muzicală și de divertisment din România, Gabriel Cotabiță a plecat dintre noi pe 23 noiembrie, la vârsta de 69 de ani. Artistul a lăsat în urmă o discografie bogată, piese realizate cu trupele din care a făcut parte sau melodii solo. A debutat muzical în 1975, cu formaţia Redivivus. În anul 1983, membrii trupei Holograf i-au propus să fie solist şi împreună au lansat albumul "Holograf 1". Prezenţa trupei Holograf, în acelaşi an, pe scena Cenaclului Flacăra a reprezentat o rampă de lansare pentru muzicieni.

Gabriel Cotabiță a fost o apariție constantă pe scena Festivalului Mamaia, cucerind cu interpretările sale și obținând premii. În 2002, artistul a format, alături de Mihai Pocorschi, grupul VH2.

Marius Bațu

Interpretul de muzică folk Marius Bațu s-a stins din viață pe 23 noiembrie, la vârsta de 65 de ani. În 1977, a înființat, alături de Eugen Baboi, grupul Poesis. În perioada 1982-1985 activitatea sa s-a învârtit în jurul Cenaclului Flacăra, iar în 1994, după o perioadă de opt ani petrecută în Germania, a revenit în România și a reluat activitatea grupului Poesis, lansând albumul "Cântec Șoptit".

A urmat o colaborare cu formația Holograf, dar și cu alte nume mari ale muzicii românești precum Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Ovidiu Lipan Țăndărică, Stepan Project sau Compact. În luna iunie a anului 2001, Marius Bațu a fost cooptat în grupul Pasărea Colibri, formație alături de care a lansat albumul "Încă 2000 de ani".

Mircea Diaconu

Mircea Diaconu, unul dintre cei mai mari actori români, a plecat dintre noi pe 14 decembrie, la vârsta de 74 de ani. A debutat în actorie în 1970, la Teatrul Bulandra, cu "Harfa de iarbă" de Truman Capote. În cinematografie s-a lansat în 1971, cu filmul "Nunta de piatră", după Ion Agârbiceanu, în regia lui Dan Pița. Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat Mircea Diaconu se numără "Filantropica", "Actorul și sălbaticii", "Mere roșii" și "Buletin de București".

Donald Sutherland

Donald Sutherland, legendarul actor cunoscut pentru rolurile din "MASH", "Klute" sau "The Hunger Games", a murit pe 20 iunie, la vârsta de 88 de ani. A avut o carieră de 50 de ani în industria cinematografică și a apărut în distribuția a peste 100 de proiecte, atât filme, cât și seriale.

Printre cele mai notabile filme enumerăm: "The Dirty Dozen", "M*A*S*H", "Kelly's Heroes", "Klute", "Don't Look Now", "The Day of the Locust", "Fellini's Casanova", "Animal House", "Six Degrees of Separation", "Disclosure", "Without Limits", "Space Cowboys", "The Italian Job", "Pride and Prejudice" sau franciza "The Hunger Games".

Interpretarea sa din filmul "Citizen X" (1995) i-a adus premiul Primetime Emmy la categoria "Cel mai bun actor în rol secundar" într-o serie limitată sau film. Pentru interpretarea lui Clark Clifford din filmul "Path to War", Donald Sutherland a câștigat un trofeu Globul de Aur.

Shelley Duvall

Actrița americană, cunoscută mai ales pentru filme ca "The Shining", "Annie Hall" sau "Nashville", a trecut în neființă pe 11 iulie 2024, la vârsta de 75 de ani.

Ea și-a făcut debutul în filmul "Brewster McCloud", regizat de Robert Altman. Cei doi au mai colaborat și la alte proiecte, precum "McCabe & Mrs. Miller", "Thieves Like Us", " Nashville" sau "3 Women", cel din urmă aducându-i premiul Festivalului de Film de la Cannes pentru "Cea mai bună actriță".

Shelley Duvall rămâne probabil cel mai bine cunoscută pentru rolul lui Wendy, soția personajului lui Jack Nicholson din filmul "The Shining", regizat de Stanley Kubrick. Actrița a mai jucat în "Annie Hall" (Woody Allen) și în "Popeye" alături de Robin Williams.

Alain Delon

Actorul francez avea 88 de ani când a încetat din viață, pe 18 august 2024. Delon și-a început cariera la sfârșitul anilor 1950, după ce a fost remarcat datorită aspectului său fizic. După câteva roluri minore, a devenit rapid cunoscut pentru talentul său actoricesc și a fost distribuit în filme notabile.

Alain Delon a lăsat în urmă o filmografie de peste 100 de titluri și numeroase premii, printre care Palme d'Or și Cesar.

Maggie Smith

Actrița Maggie Smith, cunoscută mai ales din seria de filme "Harry Potter" și din serialul "Downton Abbey", s-a stins din viață pe 27 septembrie 2024, la vârsta de 89 de ani.

Mulți dintre cei de acasă o recunosc pe Maggie Smith drept profesoara Minerva McGonagall din îndrăgita serie de filme "Harry Potter". Actrița a atras un nou număr de fani odată cu rolul principal din serialul de mare succes "Downton Abbey". Pentru acest proiect, actrița a fost nominalizată pentru patru Premii Emmy, câștigând două trofee.

Citește în continuare

Muzică nouă

Lady Gaga a lansat un cover al piesei "Santa Claus Is Coming To Town" - AUDIO

Lady Gaga întâmpină sărbătorile cu o reinterpretare specială a cunoscutei melodii de Crăciun - "Santa Claus Is Coming To Town". Te invităm să o asculți în articol.

Publicat

pe

Lady Gaga cover "Santa Claus Is Coming To Town"
Lady Gaga cover "Santa Claus Is Coming To Town" │ FOTO: captură YouTube / Lady Gaga

"Santa Claus Is Coming To Town" este una dintre cele mai apreciate și mai interpretate melodii festive. Atmosfera pe care o creează și versurile pline de optimism i-au asigurat întotdeauna un loc în playlisturile de Crăciun. Acum, melodia primește un suflu nou cu o reinterpretare realizată de Lady Gaga.

Lansarea cântecului s-a sincronizat cu anunțul unui program special, intitulat "A Carpool Karaoke Christmas, în care protagoniste sunt Lady Gaga, Chappell Roan și Dua Lipa. Fanii artistelor pot intra în spiritul sărbătorilor alături de ele începând de astăzi, 16 decembrie, pe Apple TV + și Apple Music. Programul va deveni disponibil la nivel global pe 20 decembrie. "A Carpool Karaoke Christmas" este o celebrare tematică a premiatei serii "Carpool Karaoke", prezentată de James Corden.

"Santa Claus Is Coming To Town" este a patra lansare festivă a artistei, după "Christmas Tree" cu Space Cowboy în 2008, "A Very Gaga Holiday" în 2011 și "Winter Wonderland" cu Tony Bennett în 2014.

AUDIO: Lady Gaga - Santa Claus Is Coming To Town

Lady Gaga a avut un 2024 prolific. A jucat alături de Joaquin Phoenix în filmul "Joker: Folie a Deux", a lansat un album inspirat de această peliculă, intitulat "Harlequin". A susținut un recital la Jocurile Olimpice de la Paris, a colaborat cu Bruno Mars pentru "Die With A Smile" și a lansat piesa "Disease" cu variantele însoțitoare: The Antidote și The Poison. Artista urmează să apară în cel de-al doilea sezon al serialului "Wednesday".

Citește în continuare

Concerte & turnee

Toboșarul Nicko McBrain nu mai merge în turneu cu Iron Maiden; vezi cine îl înlocuiește

Nicko McBrain și-a anunțat retragerea din turneele cu Iron Maiden, după 42 de ani de activitate live. Concertul din Sao Paulo de pe 7 decembrie a fost ultima sa reprezentație alături de formație. Află ce a declarat toboșarul și cine va umple golul.

Publicat

pe

Concert Iron Maiden la București pe 26 mai 2022

Cu toate că a suferit un accident vascular cerebral în ianuarie 2023, Nicko McBrain nu a menționat nicio problemă de sănătate vizavi de retragerea sa. Bateristul s-a alăturat trupei în 1982 și a apărut pe fiecare album, de la "Piece of Mind" din 1983 până la "Senjutsu" din 2021.

McBrain a clarificat că în ciuda faptului că nu va mai călători împreună cu trupa, va face în continuare parte din familia Iron Maiden. Așadar, nu ar fi surprinzător să colaboreze la viitoare melodii.

"După multă considerație, atât cu tristețe, cât și cu bucurie, îmi anunț decizia de a mă retrage din stilul solicitant și extins al turneelor [...]. Cu toate acestea, voi rămâne cu siguranță parte din familia Iron Maiden, lucrând la o varietate de proiecte pe care managerii mei, Rod Smallwood și Andy Taylor, le au în plan pentru mine. De asemenea, voi lucra la o varietate de proiecte personale și mă voi concentra pe afacerile și proiectele mele existente, inclusiv The British Drum Company, Nicko McBrain’s Drum One, Titanium Tart și, desigur, Rock-N-Roll Ribs!

Ce pot spune? Turneele cu Maiden în ultimii 42 de ani au fost o călătorie incredibilă! Pentru baza mea de fani devotați, ați făcut ca totul să merite și vă iubesc! Soției mele devotate, Rebecca, ai făcut totul infinit mai ușor și te iubesc! Copiilor mei, Justin și Nicholas, le mulțumesc că ați înțeles absențele și vă iubesc! Prietenilor mei care sunt mereu alături de mine, vă iubesc! Pentru colegii mei de trupă, ați transformat un vis în realitate și vă iubesc!", este mesajul transmis de Nicko McBrain.

Simon Dawson este noul toboșar live al trupei Iron Maiden

La scurt timp după ce bateristul Nicko McBrain a anunțat că se retrage din turneele cu Iron Maiden, formația de metal a dezvăluit că Simon Dawson se va îmbarca în turneul din 2025. Dawson nu este străin de Iron Maiden: a cântat timp de 12 ani în British Lion, cealaltă trupă a basistului Steve Harris.

"Iron Maiden este încântată să anunțe că locul din spatele set-ului de tobe pentru 2025 va fi ocupat de un nume cunoscut multora dintre fanii noștri - Simon Dawson, fost baterist de înregistrare și partener cu Steve în ultimii 12 ani de British Lion. Originar din Suffolk, Anglia, Simon a făcut echipă pentru prima dată cu Steve Harris în 2012. A debutat pe trei piese de pe primul album British Lion și pe toate piesele de pe cel de-al doilea, apreciat de critici, <<The Burning>>. În plus, a luat parte la numeroasele turnee ale trupei din SUA, Marea Britanie, Europa, Australia, Japonia, Noua Zeelandă și, cel mai recent, Mexic și America de Sud", a anunțat formația Iron Maiden.

Iron Maiden va sărbători 50 de activitate cu turneul "The Run For Your Lives", ce va debuta la Budapesta pe 27 mai 2025. Călătoria muzicală se va concentra pe primele nouă albume din discografie, începând cu albumul de debut din 1980 până la "Fear of the Dark" din 1992.

Citește în continuare

Trending