După ce în 2012 trupa Ad Hoc a deschis Festivalul Medieval de la Sibiu cu un spectacol impresionant de muzică, pirotehnică și acrobație, în colaborare cu trupa Crispus, anul acesta membrii trupei vin cu forţe noi.
Vineri, 28 august, băieții de la Ad Hoc şi deja cunoscutul tânăr toboșar Flavius Hosu, vin în Piaţa Mare din Sibiu, în premieră în această formulă scenică. Prima zi a Festivalului Medieval „Cetăţi Transilvane” va avea parte de un show inedit, plin de forță și energie, menit să deschidă drumul către o lume de poveste, plină de aventură și de personaje frumoase, cu puteri nebănuite.
Flavius Hosu are 14 ani şi în 2013, când avea 13 ani, a câştigat concursul tv Next Star. Tot din 2013 este membru de bază în trupa Phoenix, unde cântă alături de Nicu Covaci.
Trupa Ad Hoc a luat naștere în 2009 la Oradea și de-a lungul celor 6 ani și-a conturat un stil propriu, natural, proaspăt și unic la noi în țară: punk acustic folclori medieval transilvănean. Trupa e recunoscută atât pentru puterea și energia concertelor pe care le susține, dar și pentru apariția spectaculoasă pe care o au membrii trupei. Se inspiră din mitologia românească, fac stand up și pentru ca publicul să intre foarte repede în atmosfera de poveste și de basm, pe scenă se folosesc costume, decoruri, personaje din povești, fum, efecte video, audio și olfactive.