Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Un nou album Gorillaz va prinde contur din septembrie

Damon Albarn va începe înregistrările pentru un nou album Gorillaz din luna septembrie. Solistul Blur a declarat că este nerăbdător să intre din nou în rutina programului de studio.

Publicat

pe

Gorillaz
Gorillaz

"Voi începe înregistrările pentru un nou album Gorillaz în septembrie. Am fost foarte, foarte ocupat, așa încât până acum nu mi-a permis agenda să încept noul proiect. Sunt nerăbdător să intru din nou în acea rutină: de a sta acasă și a merge la studio 5 zile pe săptămână", a declarat Damon Albarn pentru postul de televiziune australian ABC.

Planurile pentru un nou album Gorillaz datează încă din 2013, când Jamie Hewlett, coproducător al trupei, confirma că cel de-al 5-lea disc va fi lansat după albumul ”The Magic Whip”, atunci în lucru, al trupei Blur.

"E o pauză de 5 ani între albume (Gorillaz) pentru că realizarea lor durează foarte mult timp și sunt extenuante, iar atunci când ai terminat, simți nevoia să faci altceva, să te detașezi. Damon (coproducător Gorillaz și solist al trupei Blur) este plecat într-un turneu mondial cu Blur. În paralel lucrează și la un nou album, așa încât nu are foarte mult timp liber la dispoziție, iar eu mă ocup, de asemenea, de alte lucruri. Ne vom întoarce să lucrăm și pentru Gorillaz când va veni momentul potrivit", declara Jamie Hewlett în iunie 2013.

Jamie Hewlett și Damon Albarn, solistul Blur, au pus bazele proiectului Gorillaz în 1998, albumul de debut lansat în 2001 fiind recompensat cu o intrare în Cartea Recordurilor pentru cel mai mare succes atins vreodată de o formație virtuală. Ultimul album Gorillaz, „The Fall”, a fost lansat în 2011, ocupând poziția a 12-a în topurile britanice.

Gorillaz - "Stylo"

Trending