”Am început să punem ideile împreună. Eu compun mereu, așa încât, pentru mine, procesul e mereu în funcțiune, dar nu știm niciodată ce va ieși. Chester și cu mine chiar glumeam zilele trecute, gândindu-ne că am făcut deja greșeala de a spune oamenilor cum va suna următorul album. Pentru ”Minutes to Midnight”, de exemplu, am compus câteva piese cu adevărat heavy. El a dat apoi interviuri, zicând <<Albumul ăsta va f cel mai heavy de până acum>>. La final, însă, doar două dintre piesele acelea au intrat pe album. Iar reacția fanilor a fost <<Stai puțin, ce e asta? Ne-ai spus că albumull ăsta va suna heavy>>”, a declarat Mike Shinoda pentru Absolute Punk.
Albumul precedent,„The Hunting Party”, a fost lansat în iunie 2014. Cu un sound care îmbină cei 18 ani de istorie a trupei, mai zgomotos și mult mai puternic, discul a ajuns NumberOne pe iTunes în 67 de țări. Pe disc au fost invitați: Tom Morello și Daron Malakian din System of a Down și Page Hamilton din trupa Helmet. Discul a fost primul produs de membrii formației, Mike Shinoda și Brad Delson, trupa renunțând de această dată la colaborarea cu Rick Rubin.
Linkin Park a concertat în România pe 6 iunie 2012, la Romexpo, în fața a aproximativ 13.000 de spectatori. Evenimentul a fost organizat de Events, în deschidere cântând trupelePhenomenon, Coma și Zdob și Zdub. Citește recenzia concertului Linkin Park.