Fanii Amy Winehouse vor putea urmări vara aceasta un documentar amplu despre viața și cariera artistei britanice. Intitulat simplu ”Amy”, filmul include ”înregistrări video și piese nedezvăluite până acum”. Regizorul documentarului este Asif Capadia, câștigător a două premii Bafta pentru filmul ”Senna” (2010).
Conform primelor aprecieri din partea criticilor, ”Amy” este ”un film modern și sensibil care atrage atenția asupra lumii în care trăim, într-un mod în care foarte puțini oameni reușesc să o facă”. O descriere mai detaliată a perspectivei din care este abordată viața artistei ne este oferită de către un purtător de cuvânt al Universal Music UK.
„Un talent unic în generația sa și un artist pur de muzică jazz în cea mai autentică descriere a genului, Amy a compus și a cântat din inimă, folosindu-și aptitudinile în muzică pentru a-și analiza propriile probleme. Îmbinarea dintre sinceritatea sa crudă și un talent extraordinar a condus la realizarea unora dintre cele mai originale și îndrăgite piese ale erei moderne. Succesul, totuși, a atras după sine o atenție intruzivă neobosită din partea presei, care, cumulată cu relațiile problematice ale lui Amy și stilul ei de trai dezordonat, a alimentat destrămarea vieții sale într-un mod tragic.”
"Amy" va avea premiera în cinematografe în iulie 2015, până atunci publicul având la dispoziție un nou trailer al documentarului, ce o prezintă pe tânăra artistă în postura unei persoane timide și vulnerabile.
VIDEO: Trailer „Amy”, noul documentar al lui Asif Capadia
Amy Winehouse a ajuns în atenția mediatică în 2003, odată cu lansarea albumului de debut ”Frank”, care i-a adus o primă nominalizare la Premiile Mercury. Următorul disc, ”Back to Black” , a fost distins cu 5 premii Grammy, propulsând-o în liga celor mai talentați artiști ai generației sale.
Amy Winehouse s-a stins din viață pe 23 iulie 2011, în urma unei intoxicații cu alcool. Artista avea doar 27 de ani.