Pasărea Rock Simfonic, o nouă provocare Baniciu, Kappl & Lipan
Pasărea Rock Simfonic este o nouă provocare pe care proiectul muzical fondat anul trecut de Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică o lansează publicului meloman. Prin acest proiect, piesele originale ale trupei Pasărea Rock vor fi reorchestrate și oferite publicului într-o interpretare inedită, susținută de un spectacol complex de sunet, imagini și lumini.
Prin definiție, rock-ul simfonic se caracterizează prin combinarea genului muzicii rock cu cel al muzicii simfonice și presupune colaborarea unei formații rock cu o orchestră simfonică. Această colaborare îmbracă mai multe forme în ceea ce privește abordarea repertoriului, compoziția și aranjamentul muzical. În cazul Pasărea Rock Simfonic, compoziția există deja, iar aranjamentul muzical pentru componența formației de gen rock se va extinde și asupra unei orchestre simfonice. Așadar, formația Pasărea Rock va concerta piese din repertoriul propriu, în colaborare cu o orchestră simfonică.
Proiectul muzical Pasărea Rock Simfonic este, așadar, un spectacol complex de sunet, imagini și lumini, impesionant prin execuție și dinamic prin compozițiile și temele rock. Concertele vor fi completate de costume și proiecte de video-design în concordanță cu mesajul și linia muzicală.
Repertoriul spectacolului Pasărea Rock Simfonic include compozițiile proprii ale trupei: ”Praznic năprasnic”, ”Călușandra”, ”Pasărea Calandrinon”, ”Legenda”, ”Zoreaua”; compoziții din prima opera rock-simfonic "Meșterul Manole": ”Pe Argeș în jos”, ”Rugăciune către Domnul” și hituri binecunoscute Mircea Baniciu: ”Hanul ulciorului nesecat”,” Eșarfă în dar”, etc.
Reprezentațiile Pasărea Rock Simfonic vor fi organizate într-un turneu de promovare a proiectului în orașele mari ale țării.
Datele primelor două concerte Pasărea Rock Simfonic:
29 mai 2015, Ploiești, Esplanada Palatului Culturii, ora 19:30, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploiești, dirijor - Vlad Mateescu / invitat special Flaviu Crișan
21 iunie 2015, București, Piața George Enescu, ora 20:00, alături de Orchestra Camerata Regală. Spectacolul va avea loc în cadrul Bucharest Music Film Festival
Pasărea Rock înseamnă Mircea Baniciu (voce), Josef Kappl (chitară bas), Ovidiu Lipan (baterie) și Cristi Gram (chitară electrică).
Mircea Baniciu dă start turneului național "Eșarfă în dar" - PROGRAM
Mircea Baniciu revine către public cu spectacolul "Eșarfă în dar", compus din cele mai frumoase melodii pentru cele mai frumoase prezenţe feminine. Conceptul muzical ajunge în 10 orașe din țară, te invităm să le descoperi.
Turneul național "Eșarfă în dar" va transporta publicul într-o adevărată călătorie muzicală. Conceptul spectacolului este dedicat eternei muze - femeia - însă, în același timp, rezumă cariera lui Mircea Baniciu, trecând prin toate etapele importante: perioada în care a intrat în atenția și inima publicului ca solist al trupei Phoenix, cea în care s-a identificat cu Pasărea Colibri, repere ale perioadei de creaţie cu Pasarea Rock şi bineînţeles cele din cariera solo
Pe scenă îi vor fi alături lui Mircea Baniciu colegi de breaslă atât din zona de folk-rock, cât și din alte direcții muzicale. Mai mult, la fiecare concert din turneul "Eșarfă în dar", artistul va invita pe scenă tineri chitariști pentru a-l acompania la ultima piesă din concert - celebra "Andrii Popa".
De asemenea, cu ocazia turneului "Eșarfă în dar", va fi lansat un dublu vinyl în ediție limitată, cu cele mai bune melodii compuse și cântate de Mircea Baniciu. Fanii muzicii sale îl pot adăuga în colecția personală alături de albumul-triplu-CD "Best Of" care conține 40 de piese.
Cu 20 de albume, peste 100 de melodii compuse, peste 50 de ani de carieră, patru trupe, cu melodii devenite hit-uri și reinterpretate la nivel național și internațional, Mircea Baniciu este una dintre cele mai proeminente figuri ale folk-rock-ului românesc.
Vocea sa specială a făcut deliciul publicului încă din perioada Phoenix, lucru confirmat ulterior prin cariera solo sau alături de alte trupe, artistul rămânând în prim planul scenei muzicale de la lansare până în prezent.
Mircea Baniciu aduce concertul "Eșarfă în dar" la Sala Palatului, în martie 2025
Pe 24 martie 2025, Mircea Baniciu va urca pe scena Sălii Palatului cu un concert special, dedicat eternei muze - femeia. Intitulat "Eșarfă în dar", evenimentul va cuprinde cele mai îndrăgite piese din repertoriul artistului, numeroase surprize și invitați speciali. Găsești în articol mai multe detalii.
Timp de mai bine de două ore, Sala Palatului va deveni locul unei călătorii în timp, prin istoria muzicală, dar și prin legenda personală a solistului şi compozitorului Mircea Baniciu, într-un spectacol cu multe capitole şi surprize pe măsură. Vocea sa inconfundabilă, nespus de frumoasele acorduri de chitară şi melodiile pe care s-au scris poveştile de dragoste ale generaţiilor rebele, se vor auzi live în concertul intitulat sugestiv "Eșarfă în dar".
După evenimentele de succes de la Timișoara și București prin care Mircea Baniciu a sărbătorit 50 de ani de carieră, artistul va reveni către public cu evenimentul "Eșarfă în dar". Proiectul va atinge unele dintre cele mai importante etape din cariera muzicianului: perioada în care Mircea Baniciu a intrat în atenția și inima publicului ca solist vocal al trupei Phoenix, cea în care s-a identificat cu Pasărea Colibri, repere ale perioadei de creaţie cu Pasărea Rock şi, bineînţeles, cele din cariera solo asamblate într-un spectacol audio-vizual de excepție. Pe scenă îi vor fi alături colegi de breaslă atât din zona de folk-rock, cât și din alte direcții muzicale.
Mai mult, cu ocazia concertului de la Sala Palatului va fi lansat în premieră un vinyl dublu în ediție limitată cu cele mai bune melodii compuse și cântate de Mircea Baniciu, pe care iubitorii muzicii lui îl pot adăuga în colecția personală alături de albumul-triplu-CD "Best Of" care conține 40 de piese.
Cu 20 de albume, peste 100 de melodii compuse, peste 50 de ani de carieră, cu melodii devenite hit-uri și reinterpretate la nivel național și internațional, Mircea Baniciu, la cei 75 de ani ai săi, este una dintre cele mai mai proeminente nume ale folk-rock-ului românesc.
Vocea sa specială a făcut deliciul publicului încă din perioada Phoenix, lucru confirmat ulterior prin cariera sa solo sau alături de alte trupe, artistul rămânând în prim planul scenei muzicale de la lansare până în prezent.
Bilete de acces concert Mircea Baniciu la Sala Palatului
Biletele vor putea fi achiziționate online în curând. Pentru a fi la curent cu statusul biletelor, te invităm să urmărești agenda InfoMusic.
Târgul de Crăciun din București 2024 se deschide; Vezi PROGRAMUL complet
În 2024, Târgul de Crăciun din București își va deschide porțile pe 29 noiembrie, începând cu ora 17:00. Loredana Groza va urca pe scenă în ziua deschiderii, după momentul aprinderii iluminatului festiv. Programul complet al târgului din Piața Constituției este disponibil în articol.
Programul Târgului de Crăciun din București 2024 │ FOTO: Colaj postere eveniment
Vineri, 29 noiembrie, publicul bucureștean este așteptat la deschiderea unei noi ediții a Târgul de Crăciun din București. Ca în fiecare an, și în 2024 evenimentul va include atracții specifice de sărbători, precum carusel, trenuleț, roată panoramică, Căsuța lui Moș Crăciun, spectacole de teatru și un brad înalt de 30 de metri. Nu vor lipsi nici căsuțele în care se vor comercializa produse culinare autohtone, precum și suveniruri de sărbători realizate de meșteșugari. Intrarea la eveniment este liberă.
Târgul de Crăciun din Piața Constituției va fi deschis publicului în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie.
Aprinderea luminițelor de Crăciun și concert Loredana Groza
Vineri, 29 noiembrie, de la ora 18:00, în Piața Constituției se vor aprine milioane de luminițe ce vor însufleți Bucureștiul. Iuliana Tudor va fi gazda evenimentului în seara deschiderii, iar Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Răzvan Rădos (asistat de pianista Magdalena Faur), va concerta la Târgul de Crăciun București și va aprinde luminile de sărbătoare ale orașului.
De la ora 18:15, publicul va putea asista la un concert Nicole Cherry, urmând ca Lordana Groza să urce pe scenă la ora 20:00.
Ce alți artiși vor concerta la Târgul de Crăciun din București 2024
Pe scena din Piața Constituției vor urca:
Ovidiu Lipan Țăndărică, Lidia Buble, Moonlight Breakfast, Alina Eremia, Mario Fresh, Andia, Bere Gratis, Iris – Cristi Minculescu, Valter & Boro, Bosquito, Marius Mihalache Band, Elena Gheorghe, Narcisa Suciu, Feli, Ducu Bertzi, Florin Ristei, Ștefan Hrușcă, Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Andrei Lazăr, Nico, Sanda Ladoşi, Iordache Basalic, Direcția 5, DAMIAN & BROTHERS. Programul complet al concertelor este disponibil mai jos.
Programul complet al Târgului de Crăciun din București 2024
Târg de meșteșug, creație și produse culinare autohtone / Carusel / Trenuleț / Roată panoramică
17:45 – 18:15 Ansamblul Folcloric "Ţara Vrancei" din Focșani
18:15 – 18:30 Comunitatea aromână – Ansamblul "Iholu" din Constanţa, coordonator Mirela Goga
18:30 – 19:00 Ansamblul "Burnasul" din Teleorman
19:00 – 19:15 Minoritatea greacă – Ansamblul "Asteria" al Uniunii Elene din România, Filiala Bucureşti
19:15 – 20:30 Ansamblul Profesionist "Drăgan Muntean" din Hunedoara, dirijor George Cîlţea cu soliştii: Ciprian Roman, Cristian Fodor, Iulia Mihai, Ilie Caraş, Ingrid Boengiu, Andreea Feraru, Daniel Pop
20:30 – 21:30 FUEGO – Drag de România Noastră!
Vineri, 6 decembrie
12:00 – 13:00 Momente de teatru "Free Style Puppetry” ale Teatrului de Animaţie "Ţăndărică"
Prezentator: Iuliana Tudor
18:30 – 19:00 Corul de copii "Andantino"
19:00 – 19:30 Corul de copii "Sunetul Muzicii", coordonator Cristina Manoliu