Concertele ţinute până târziu în noapte cu artişti de jazz, blues, pop sau clasic, atmosfera destinsă, jovială şi voia-bună invită publicul la savurarea micilor plăceri, precum un pahar de vin în compania prietenilor. Evenimentul oferă o evadare din ritmul trepidant al vieţii de zi cu zi, mizând pe neconvenţionalitate atunci când este vorba despre alegerea locaţiei de concerte, înlocuind somptuozitatea sălilor de spectacol cu un spaţiu amical, comod, accesibil şi fun.
Participanţii la Caffe Festival Ibis au la dipoziţie toate ingredientele pentru a-şi construi amintiri frumoase, ascultând muzică de calitate, lărgindu-şi cercul de cunoştinţe şi interacţionând live cu artiştii. Caffe Festival Ibis este mai mult decât un mix de evenimente, este o stare de spirit.
Şi pentru ca relaxarea şi muzica bună să fie biletul către seri de neuitat, spectatorii concertelor desfăşurate la Ibis Caffe beneficiază de un pachet special care include intrarea la concert şi o băutură la alegere - vin / bere / cafea / ceai / răcoritoare, la preţul de 39 de lei/persoană. Grupurile de minim 5 persoane au reducere, 35 lei/persoană. Rezervările se fac la Ibis Nord.
Sub sloganul ”It's all about live quality music!”, EUROPAfest, singurul festival din Europa care reuneşte 4 genuri muzicale – jazz | blues | pop | clasic, prezintă în perioada 14 – 23 mai peste 300 de artişti din 45 de ţări. Pe lângă Caffe Festival Ibis, agenda EUROPAfest mai cuprinde Opening Concert – Bucureşti | Sibiu, concerte live de jazz, blues, pop şi muzică clasică, Bucharest International Jazz Competition, Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti, master-classes si workshopuri, Festival's corner şi Gala EUROPAfest. Agenda completă şi informaţii despre bilete pot fi găsite pe site-ul organizatorului, jmEvents.ro sau pe pagina de facebook EUROPAfest.