„Deși Violetta a pornit ca un serial TV, a fost clar încă de la început că are potențial de a deveni o proprietate multi-platformă. Muzica și dansul au fost în centrul întregii povești, iar prezența protagoniștilor din serial pe scenă, în primul turneu de concerte live, a permis Disney să aducă universul Violetta mai aproape de fani. Ca urmare a reacțiilor covârșitoare ale publicului la concertele live din Spania, Italia și Franța, revenim cu Violetta Live, o nouă experiență muzicală care le va oferi fanilor Violetta din Europa șansa de a vedea vedetele din serialul Violetta interpretând live melodiile lor preferate.” - Charlie Coleman, VP Marketing pentru Violetta EMEA, The Walt Disney Company EMEA
"Violetta Live" îi va avea ca protagoniști pe actorii din distribuția originală a serialului, printre care Martina Stoessel, care interpretează rolul Violettei. Alături de Martina pe scenă vor fi Jorge Blanco (Leon); Diego Dominguez (Diego); Facundo Gambande (Maxi); Mercedes Lambre (Ludmila); Candelaria Molfese (Camila); Samuel Nascimento (Broduey); și Alba Rico Navarro (Naty). Artiștii vor interpreta cele mai îndrăgite melodii din sezoanele 1 și 2, precum și En Gira din sezonul 3 al serialului Violetta.
Noul concert "Violetta Live" va include o trupă de nouă dansatori foarte energici, o formație de cinci instrumentiști, decoruri și lumini spectaculoase, coregrafii de mare impact, elemente tehnice impresionante și costume uimitoare.
Serialul ”Violetta” s-a bucurat rapid de succes în toate piețele unde a fost lansat. Considerat prima „telenovelă” pentru copii, serialul a atras telespectatorii cu povestea Violettei, o tânără talentată care revine în orașul natal, Buenos Aires, după ce a trăit câţiva ani în Europa, și reușește să facă față provocărilor și schimbărilor dramatice din viața de adolescentă, pe acorduri muzicale și în ritm de dans. ”Violetta” are peste 350 de milioane de vizualizări pe YouTube, la nivel global, înregistrând mai multe căutări pe YouTube decât Justin Bieber în Italia, Spania și Franța.
Primul concert ”Violetta” a fost pus în scenă la Teatro Gran Rex, în Buenos Aires, în martie 2013. Sub numele Violetta en Vivo, concertul a avut 77 de reprezentații și a fost vizionat de peste 250.000 de persoane din Buenos Aires. Acesta a fost urmat de primul turneu, Violetta în Concert, care a debutat în Asunción, Paraguay în septembrie 2013, după care s-a mutat în Europa unde au fost susținute 62 de spectacole în 15 orașe din Spania, Italia și Franța.
În total, turneul a vândut aproape un milion de bilete pentru peste 200 de concerte, în 12 țări. Turneul a fost urmat de lansarea filmului special care a inclus un spectacol live în întregime și le-a oferit fanilor șansa de a vedea ce se întâmplă în culisele unui turneu de concerte live. Noul concert ”Violetta Live” va ajunge în România, în București, în septembrie 2015.
Prețuri bilete "Violetta Live" pe Arena Națională, 2015:
- Bilete pentru "Violetta Live" pe Arena Națională au prețuri cuprinse între 135 lei (cat. I) și 2145 lei (VIP).