"Piesele sunt grozave și le-am compus într-un mod foarte cool. Ne-am strâns toți într-o cameră, unul dintre noi își exprima o idee, iar altcineva o punea în practică. Piesele sunt rezultatul unui efort colectiv. Vorbim despre 5 tipi care au gusturi complet diferite în muzică, așa încât atunci când lucrurile se îmbină, se îmbină bine", a declarat Chino Moreno pentru Rolling Stone.
Noul album Deftones, pe care trupa speră să îl lanseze în septembrie sau octombrie 2015, vine după o pauză de 3 ani de la discul precedent, ”Koi No Yokan”. Acesta va fi primul material al formației fără basistul Chi Cheng, care s-a stins din viață în 2013.
În ce privește sound-ul, Chino Moreno identifică o abordare diferită, dar care nu exclude elementele de bază Deftones.
"Simt că am intrat în noile piese și le-am disecat. Dacă ceva suna puțin prea ordonat, luam o turnură la stânga și scuturam puțin lucrurile. Am încercat pur și simplu chestii aflate la poli opuși, nu pentru a ne sabota, ci pentru a încerca să ne punem în situații în care nu am mai fost până acum. Se simte, cu siguranță, o schimbare față de albumul precedent. Dar e evident că e un album Deftones, toate elementele care ne fac ceea ce suntem sunt acolo. Nu am făcut nimic altceva decât să gândim în afara cutiei."
Chiar dacă vestea lansării unui nou album ar putea trezi așteptări concertistice din partea fanilor, vocalistul nu se declară interesat de un turneu. Simte că ”muzica aceasta este perenă”, așa încât și-ar dori să o lanseze și să o lase să ajungă singură la public.