A fost odată ca niciodată că dacă n-ar fi nu s-ar povesti: a fost o dată Cluj-Napoca 2015 Capitală Europeană a Tineretului. Un oraş pe malul unui râu, înconjurat de imaginaţie şi de voie bună care invită prinţii şi domniţele din toate cele 9 mări şi 9 ţări, la un bal cum nu s-a mai văzut şi care se va chema Untold Festival.
În mijloc de vară, cu soare şi distracţie, Avicii, David Guetta, John Newman, Fedde Le Grand, ATB şi muuuulţi alţi Feţi-Frumoşi antrenaţi în mânuirea mixerului, microfonului, chitărilor și sintetizatoarelor şi înconjuraţi de magice lumini de stroboscop şi lasere, vor veni la Cluj tocmai de la capătul pământului, ca să ne aducă o experienţă de neuitat.
Noi artiști confirmați la Untold Festival:
Mai mult de 10 scene vor împânzi tărâmul Untold Festival şi timp de 4 zile şi 4 nopţi, între 30 iulie şi 2 august, publicul va avea de înfruntat o sumedenie de ispite şi pericole pentru plictiseală: concertele de la Main şi Secondary Stages din Zona River situată între Cluj-Arena şi Sala Polivalentă, concertele şi chill-out zone-ul din The Forrest (Parcul Central), show-ul din Zona The Citadel (Piaţa Unirii) unde o scenă imensă cu intrare liberă va celebra spaţiul public şi tinereţea sutelor de mii de Greuceni şi de Ilene Cosânzene.
Cine va concerta la UNTOLD FESTIVAL 2015:
- AVICII – 31 iulie 2015
- John Newman – 1 august 2015
- DAVID GUETTA – 2 august 2015
- Tinie Tempah
- ATB
- PATRICE
- Fatman Scoop
- Cazzette
- Third Party
- Foreign Beggars
- Fedde Legrand
- ANDYC
- Aron Grupa
- DJ PREMIER
- Pendulum DJ Set
- Tujanno
- Akua Naru
- Bondax
- P Money
- Wilkinson
- Crazy P (DJ Set)
- Jeru The Damaja
- Nightmares on Wax (DJ Set)
- Subcarpați
- Șuie Paparude
- + alții până la peste 150 de artiști
Dacă Balaurul cu Trei Capete îţi va fi încurcat drumurile şi în loc de Cetate, vei ajunge în Zona The Pool nu vei regreta: vei găsi aici o petrecere la piscină care l-ar face invidios chiar şi pe Împăratul Roșu.
Abonamente Untold Festival:
- Pre-Sale – 259 lei + taxe
- VIP – 449 lei + taxe
Abonamentele sunt disponibile până pe data de 8 aprilie 2015 în limita a 10.000 de bucăți.