Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Vocalistul Iron Maiden, Bruce Dickinson luptă cu cancerul

Bruce Dickinson a fost depistat cu o tumoare canceroasă la finele anului trecut. Informațiile au fost făcute publice la încheierea tratamentului de radio-chimioterapie. Solistul este în curs de recuperare.

Publicat

pe

Bruce Dickinson - Iron Maiden in concert in Piata Constitutiei din Bucuresti pe 24 iulie 2013
Bruce Dickinson - Iron Maiden in concert in Piata Constitutiei din Bucuresti pe 24 iulie 2013 │ FOTO: Mihai Anghel / InfoMusic.ro

Trupa Iron Maiden a dat publicității primele informații despre starea de sănătate a solistului vocal, Bruce Dickinson.

Înaintea Crăciunului, cântărețul a efectuat un control medical de rutină. Analizele și biopsiile au indicat o mică tumoare canceroasă, situată în spatele limbii. Solistul a urmat un tratament de chimioterapie și radioterapie timp de șapte săptămâni, program încheiat pe 18 februarie 2015. Din fericire, tumoarea a fost depistată într-un stadiu incipient, iar prognosticul este unul foarte bun. Echipa medicală care l-a tratat pe Bruce Dickinson se așteaptă ca acesta să își revină complet până la sfârșitul lunii mai. Ulterior, vor fi necesare alte câteva luni ca solistul aviator să își reintre în forma fizică normală.

Formația își roagă fanii să dovedească răbdare, înțelegere și respect pentru intimitatea lui Bruce și a familiei lui, până la o nouă informare publică la finele lui mai 2015. În circumstanțele actuale, Bruce se simte foarte bine, iar întreaga echipă gândește pozitiv.

Bruce Dickinson are 56 de ani și a devenit solistul Iron Maiden în septembrie 1981. A părăsit formația în 1993 pentru o carieră solo, dar a revenit în trupă 6 ani mai târziu. Alături de Iron Maiden a cântat la București de 2 ori, ultima oară în Piața Constituției pe 24 iulie 2013. Solistul este pilot profesionist și realizator de radio.

Videoclip oficial Bruce Dickinson - Man Of Sorrows (Accident of Birth, 1997)

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=cfh5S-cOKmk]
Comentează

Lifestyle

Paul Di'Anno a murit; Primul solist Iron Maiden avea 66 de ani

Dacă pentru mulţi Iron Maiden înseamnă Bruce Dickinson, ei bine trebuie spus că legendara trupă şi-a început drumul în muzică cu alt solist. E vorba despre unicul şi irepetabilul Paul Di'Anno, care a fost solist pe primele două albume ale formaţiei. Di'Anno a încetat din viaţă la 66 de ani, pe 21 octombrie 2024.

Publicat

pe

Paul Di'Anno primul solist Iron Maiden
Paul Di'Anno primul solist Iron Maiden

Paul Di'Anno avea probleme de sănătate de un deceniu şi era imobilizat în căruciorul cu rotile, dar continua să ţină concerte astfel. Pe 21 octombrie 2024 a murit şi lasă în urma poate cel mai bun album de debut al unei formaţii metal, "Iron Maiden".

"În ciuda problemelor grave de sănătate din ultimii ani, care l-au forțat să performeze dintr-un scaun cu rotile, Paul a continuat să-și încânte fanii din întreaga lume, susținând peste 100 de spectacole de la începutul lui 2023," a declarat Conquest Music, colaborator oficial al lui Paul într-un comunicat oficial.

Un album retrospectiv al carierei lui Di'Anno, întitulat "The Book of the Beast", a fost lansat în septembrie. De asemenea, este în lucru un documentar despre viața sa, produs de Wes Orshoski. El a realizat și documentarul din 2010 despre Lemmy, regretatul solist al trupei Motorhead.

Paul Andrews, cunoscut sub numele de Paul Di'Anno, s-a născut pe 17 mai 1958, în Chingford, East London. A cântat în mai multe trupe de rock britanice în adolescență, iar în 1977 s-a alăturat formației Iron Maiden, înlocuindu-l pe fostul solist Dennis Wilcock și adoptând numele de scenă Di'Anno.

Sub conducerea sa, Iron Maiden a lansat albumul de debut omonim în 1980. Îmbinând cu măiestrie elemente de metal, punk și rock progresiv, Iron Maiden a influențat numeroase trupe în următoarele decenii, iar piese precum "Iron Maiden", "Sanctuary", "Running Free" și "Phantom of the Opera" au devenit favorite ale fanilor și nelipsite din concerte. Formația a urmat succesul primului album cu lansarea "Killers" în 1981.

După plecarea din Iron MAiden, Paul Di'Anno a avut o carieră discografică lungă și plină de evenimente, colaborând cu trupele BATTLEZONE și KILLERS, precum și prin numeroase lansări solo și apariții ca invitat.

Deși a deschis noi orizonturi artistice cu albumul *Killers*, perioada lui Di'Anno în Iron Maiden avea să se încheie curând după lansarea acestuia. Fricțiuni au apărut între Di'Anno și ceilalți membri ai trupei în timpul turneului de promovare al albumului. Au fost probleme în special cu basistul și liderul trupei, Steve Harris. După mai multe concerte anulate și prestații vocale modeste, Di'Anno a susținut ultimul său concert cu Iron Maiden pe 10 septembrie 1981, la Copenhaga, fiind imediat eliberat din funcție.

În mai puțin de șase săptămâni, trupa a revenit pe scenă cu Bruce Dickinson, iar lansarea albumului "The Number of the Beast" în martie 1982 a transformat Iron Maiden într-o forță globală a metalului. Privind retrospectiv, Di'Anno a recunoscut că colegii săi au făcut alegerea corectă.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Bruce Dickinson şi-a anulat concertul de la Bucureşti; Iată motivele

Avem o veste proastă la început de luna iunie 2024 şi anume: concertul lui Bruce Dickinson de la Bucureşti, de pe 3 iunie a fost anulat. E vorba despre concertul promoţional pentru primul sau material solo după mai bine de un deceniu, "The Mandrake Project". Avem informaţii mai jos.

Publicat

pe

Bruce Dickinson - Concert Iron Maiden la București pe 26 mai 2022 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Oficial "din motive independente de voinţa organizatorului" concertul de pe 3 iunie 2023 din România a fost anulat. Prima veste este faptul că anularea vine din motive de sănătate, a doua că organizatorii vor restitui contravaloarea biletelor. Se pare că membrii trupei şi echipa lui Bruce Dickinson au fost afectaţi de un virus asemănător gripei încă de la începutul turneului european.

La spectacolul din Londra şi Bruce a început să se simtă rău. A reuşit să ţină totuşi inclusiv show-ul de la Paris, dar până în Olanda, la Groningen, a început să aibă dificultăţi în a cânta la standardul pe care şi l-a stabilit pentru el şi pentru fani. La show-ul de pe 1 iunie de la Budapesta, a devenit clar ca Bruce este grav bolnav şi are nevoide de repaos.

Iată declaraţia oficială a solistului Iron Maiden:

Mi-am forțat vocea suferind de o infecție virală la ultimele câteva concerte. Am sperat că cele două zile de pauză după spectacolele din Olanda ar fi fost suficiente pentru odihnă vocală, dar concertul de la Budapesta a fost o adevărată luptă. Publicul a fost fantastic, dar sunt dator față de restul turneului și am responsabilitatea de a avea grijă de instrumentul meu... este singurul pe care îl am! Cu o inimă foarte grea, am fost nevoit să iau decizia de a anula spectacolul de mâine de la București.

Nu este ceea ce mi-am dorit. Mâine voi consulta un specialist în probleme de gât pentru a confirma înțelepciunea deciziei mele, dar după patruzeci de ani de cântat știu când lucrurile nu sunt în regulă și vocea trebuie să se odihnească. Sunt devastat pentru fanii din București. Pot doar să îmi cer scuze și să vă mulțumesc pentru sprijinul și înțelegerea voastră.

Contravaloarea biletelor vândute pentru concertul de la București va fi restituită fanilor prin intermediul platformelor de ticketing autorizate, respectiv, iaBilet.ro și Entertix.ro, au declarat organizatorii.

Bruce Dickinson, născut Paul Bruce Dickinson pe 7 august 1958 în Worksop, Nottinghamshire, Anglia, este un muzician, cântăreț și compozitor britanic, cel mai cunoscut ca solist al trupei de heavy metal Iron Maiden. S-a alăturat trupei în 1981, înlocuindu-l pe Paul Di'Anno, și a devenit rapid unul dintre cei mai iconici și influenți soliști din istoria heavy metal-ului, debutând pe albumul "The Number of the Beast" (1982). Pe lângă cariera să muzicală cu Iron Maiden și numeroase albume de succes, Dickinson are și o carieră solo apreciată, cu albume precum "Tattooed Millionaire" (1990) și "The Chemical Wedding" (1998).

După o absență din trupă între 1993 și 1999, s-a reîntors în 1999, continuând să contribuie la succesul mondial al Iron Maiden. În afara muzicii, Dickinson este licențiat ca pilot comercial și a lucrat pentru Astraeus Airlines, pilotând și avionul trupei, "Ed Force One", în turneele mondiale. Este autor al mai multor cărți, inclusiv autobiografia "What Does This Button Do?" (2017), și antreprenor, implicat în diverse afaceri în industria aviației și producția de bere.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Concert Bruce Dickinson la Arenele Romane: program și reguli de acces

Au mai rămas câteva zile până la concertul Bruce Dickinson de la Arenele Romane, ce face parte din turneul de promovare a celui mai recent album - "The Mandrake Project" - primul material solo al artistului în aproape 20 de ani. Te invităm să afli programul, regulile de acces și alte informații utile în cazul în care vei participa la eveniment.

Publicat

pe

Bruce Dickinson - Concert Iron Maiden la București pe 26 mai 2022 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Pe 3 iunie, Bruce Dickinson va aduce la Arenele Romane un show de neratat. Concertul va fi deschis de Trooper, care vor împărți scena cu artistul pentru a doua oară la București, la aproape 16 ani de la concertul legendarei trupe Iron Maiden de pe Stadionul Cotroceni.

Reguli de acces și program concert Bruce Dickinson:

  • Accesul în incinta Arenelor Romane se va face începând de la ora deschiderii porților - 18:00. Accesul se va face exclusiv pe poarta din parc.
  • Trooper vor urca pe scenă în jurul orei 20:00, urmați de Bruce Dickinson în jurul orei 21:00.
  • Organizatorii le recomandă participanților să vină din timp la eveniment, însă nu înainte de ora deschiderii oficiale a porților de acces, menționată mai sus. Astfel, se va evita aglomerarea zonelor de acces, iar timpul de așteptare va fi redus.
  • Organizatorii recomandă participanților ca, odată intrați în spațiul de eveniment, să localizeze cea mai apropiată ieșire de urgență.

Acces minori:

  • Orice participant la eveniment, indiferent de vârstă, poate accesa evenimentul doar în baza unui bilet valid, propriu. Minorii cu vârsta sub 16 ani pot accesa evenimentul doar însoțiți de un adult. Un adult poate însoți maximum 4 minori. Organizatorii nu recomandă participarea copiilor foarte mici la concerte, din pricina sunetului și luminilor puternice, iar în cazul participării, se recomandă purtarea căștilor de protecție.

Info bilete concert Bruce Dickinson

  • Intrarea la eveniment va fi permisă doar prin zona de acces indicată, în baza unui bilet de acces valid, care va fi înlocuit cu o brățară (în cazul categoriei Premium). Un singur bilet permite accesul pentru o singură persoană, o singură dată. Participanții la concert trebuie să aibă asupra lor biletul de acces, un document de identificare și brățara la mână (în cazul categoriei Premium) pe tot parcursul evenimentului.
  • Cumpărătorul biletului, prin achiziționarea biletului, este de acord cu termenii și condițiile impuse de organizator și se obligă să se supună măsurilor impuse de legislația locală în vigoare de la momentul desfășurării evenimentului, precum și regulamentului de acces comunicat de organizator la momentul punerii în vânzare a biletelor, înainte de eveniment, în timpul desfășurării evenimentului și în perimetrul locației unde are loc evenimentul.

În zona evenimentului NU VA FI PERMIS accesul cu:

  • băuturi și alimente achiziționate din afara perimetrului locației;
  • sticle (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), bidoane de plastic, doze de aluminiu, conserve;
  • artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, lasere; materiale periculoase sau interzise, explozivi, droguri;
  • obiecte contondente (inclusiv laptopuri, obiecte ascuțite, grele, confecționate din sticlă, metal sau orice alte obiecte care ar putea fi periculoase pentru alți participanți);
  • scaune;
  • biciclete, motociclete, trotinete sau skateboards;
  • umbrele;
  • arme, lanțuri, precum și încălțăminte, îmbrăcăminte sau bagaje care prezintă elemente dure, ce ar putea pune în pericol sănătatea participanților în cazul în care, din accident, ar veni în contact cu ele;
  • căști de motociclist, rucsacuri și bagaje voluminoase mai mari decât o coală A4;
  • selfie stick-uri, aparate foto profesionale, aparate de înregistrare audio-video de orice fel sau aparate GoPro;
  • animale de companie.

În zona evenimentului VA FI PERMIS accesul cu:

  • aparate de fotografiat compacte;
  • brichete;
  • medicamente (orice astfel de produse sunt permise doar dacă sunt însoțite de rețetă, scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor al acesteia, cu maximum o doză zilnică), insulină, spray inhalator pentru astm.

Achiziționarea băuturilor și alimentelor:

În incinta Arenelor Romane, spectatorii vor avea la dispoziție băuturi răcoritoare, apă, bere, long drinks de la bar, ce vor putea fi procurate cu numerar sau card.

În caz de ploaie:

Organizatorii recomandă participanților la eveniment să aibă asupra lor pelerine de ploaie, întrucât accesul cu umbrele în zonele de concert NU este permis.

Alte informații generale:

  • Înregistrarea de orice fel a show-ului (exceptând acreditările oferite de organizator în acest scop) este strict interzisă. Organizatorul evenimentului poate confisca orice aparat de înregistrare audio-video folosit astfel, deținut de participanții la eveniment.
  • În timpul spectacolului este posibil să se folosească lumini stroboscop, care pot dauna persoanelor cu epilepsie fotosensibilă.
  • Tichetul de acces nu poate fi înlocuit dacă este pierdut, furat sau distrus și este valabil pentru o singură intrare, pentru o singură persoană.
  • Biletul de acces nu poate fi revândut sau reprodus, reproducerea tichetelor de acces fiind ilegală.
  • Organizatorul își rezervă dreptul de a folosi fotografii și înregistrări video cu participanții la eveniment în scop promoțional. Prin intrarea în zona de eveniment, participanții cedează toate drepturile pentru fotografii și înregistrări realizate în timpul concertului.
  • Programul evenimentului poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo și numărul publicului participant.
Citește în continuare

Trending