Jencarlos Canela își exprimă încă o dată entuziasmul și nerăbdarea de a cânta pentru prima oară în România. După interviul acordat CNN, în cadrul căruia a mărturisit că niciodată nu a crezut că va ajunge să susțină un concert în țara noastră, Jencarlos le transmite fanilor români un mesaj special de Valentine's Day.
Mesaj de Valentine's Day de la Jencarlos Canela - VIDEO
Ziua Îndrăgostiților vine și cu alte veşti bune pentru fanii Jencarlos Canela. Doar de vineri, 13 februarie, până duminică, 15 februarie, fanii pot cumpăra bilete cu 25% reducere pentru concertul eroului din telenovela „Pasiune interzisa.”Astfel, de vineri (13 februarie) ora 00.00 până duminică (15 februarie) ora 24.00, biletele au următoarele prețuri:
Bilete cu prețuri reduse la concertul Jencarlos Canela din București:
- VIP - 263 lei in loc de 350 lei (include meet & great cu JENCARLOS)
- Categoria I - 188 lei in loc de 250 lei
- Categoria II - 113 lei in loc de 150 lei
Jencarlos Canela, artistul latino cunoscut datorită rolurilor din telenovelele „Pasiune interzisă”, „Demon şi Înger” și “Umbrele trecutului,” va cânta pentru prima oară în România pe 14 martie 2015. În cadrul show-ului, ce se va desfășura la Cinema Patria din București, fanii cântărețului vor putea asculta live cele mai îndrăgite melodii ale sale: „Dime’’, “Irreparable”, „Tu Sombra”, „I Love It”.
Jencarlos Canela îmbină cu succes actoria și muzica. La doar 26 de ani, acesta are un palmares impresionant: a fost desemnat Artistul revelatie la Premiile Lo Nuestro din 2011, Cel mai îndrăgit actor într-un rol principal la Premiile Tu Mondo din 2012, Artist Of The Year în 2013 la Premiile Juventud, iar în 2014 piesa „I Love It” i-a adus trofeul Song Of The Summer.