După concertul fulminant de anul trecut, Dream Theater se întoarce în Romania pentru a oferi publicului un show complet de 3 ore, iar setlist-ul va fi unul special, incluzând cele mai bune piese ale trupei. (Recomandare: Vezi pozele de la concertul Dream Theater din 2014)
Myrath au promis, de asemenea, un concert de excepție la București, iar dacă privim la ceea ce face pe scenă, promisiunea reprezintă o certitudine. Formția de progressive metal din Tunisia s-a remarcat în cei 14 ani de activitate prin sound-ul aparte și prin felul ingenios în care au îmbinat riff-urile de metal cu armoniile specifice prog-ului și cu elemente orientale sau originare din țara lor nataă.
Concertele Dream Theater și Myrath din 2015 vor avea loc în cadrul primei ediții a festivalului I Am The Rocker. Evenimentul se va desfășura pe 4 și 5 iulie la Romexpo și este organizat de Phoenix Entertainment. Din dorința de a include cât mai multe premiere pentru publicul din România, acesta va fi primul festival din țara noastră în care apa plată va fi gratuită.
„Știm că Romexpo nu reprezintă locația ideală pentru a petrece la un festival, însă este singura opțiune viabilă din interiorul Bucureștiului ținând cont de activitățile extra pe care le-am planificat, precum și pentru publicul numeros pe care îl așteptăm. Vom compensa prin distracțiile oferite in plus, prin line-up-ul de excepție pe care îl avem deja pus la punct și prin premiera faptului că nu va mai trebui să plătim cel puțin 6 lei pentru a ne răcori pe o vreme toridă, apa plată fiind gratuită”, a declarat Mohi Younes, managerul general al companiei Phoenix Entertainment.
Evenimentul se constituie într-un spațiu de interacțiune pentru fanii rock-ului, unde, pe lângă muzica lor preferată, aceștia vor putea lua parte la numeroase tipuri de activități, scopul organizatorilor fiind acela de a le oferi o experiență totală și o gamă largă de alternative de distracție. I Am The Rocker este proiectat întocmai ca un festival din afară, cu un design ghidat de creativitate, un line-up care să satisfacă fanii mai multor subgenuri ale rock-ului, totul desfășurându-se sub auspiciul rigorilor organizatorice și a celor mai înalte standarde de profesionalism.
Phoenix Entertainment este unul dintre cei mai activi promoteri din România, având în palmares sute de mii de spectatori primiți la zecile de concerte organizate: Slash, Metal All Stars, In Flames, Tarja Turunen, Dream Theater, Richard Clayderman și mulți alții.
Bilete și abonamente pentru I Am The Rocker:
Biletele sunt disponibile exclusiv în regim de abonament la prețul promoțional de 195 de lei până la 28 februarie sau până la epuizarea primelor 1000 de abonamente. După finalizarea acestora, biletele vor costa 220 de lei, iar în zilele evenimentului – 250 de lei.