Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Concerte din cadrul Festivalului Enescu la care încă se găsesc bilete

Iubitorii de muzică clasică încă mai pot găsi bilete pentru câteva concerte din cadrul ediției 2015 a Festivalului Internațional George Enescu (30 august – 20 septembrie). Publicul mai poate opta pentru o parte dintre concertele din cadrul seriei Mari Orchestre ale Lumii (Sala Palatului), precum și pentru cele de la Ateneul Român – seria Concerte Camerale și seria By Midnight.

Publicat

pe

Festivalul Enescu
Festivalul Enescu │ FOTO: Sergey Grachev Photography

Mai pot fi achiziționate bilete pentru concerte precum cele ale Operei din München, Monte Carlo Philharmonic, dar și cele ale orchestrei americane distinsă cu un Pulitzer Prize for Music, San Francisco Symphony, precum și ale cunoscutei London Symphony Orchestra sub bagheta unuia dintre cei mai aclamați dirijori de origine română din lume, Ion Marin.

Printre punctele de atracție din seria Mari Orchestre ale Lumii la care se mai pot găsi bilete se numără inclusiv concertul susținut de Orchestra Royal Concertgebouw Amsterdam (20 septembrie), care se află în top 10 cele mai bune orchestre ale lumii. Royal Concertgebouw Amsterdam este formată din 120 de muzicieni, din peste 20 de țări și are un public de 250.000 de spectatori pe an, iar prim-violonist al orchestrei este românul Liviu Prunaru. De asemenea, concertele susținute de Israel Philharmonic Orchestra (31 august și 1 septembrie) îl readuc la București pe cunoscutul Zubin Mehta, care a dirijat ediția din acest an a probabil celui mai cunoscut, promovat și urmărit eveniment de muzica clasică din lume: celebrul Concert de Anul Nou de la Viena.

În premieră în Festival, orchestra San Francisco Symphony (6 și 7 septembrie) va interpreta și o lucrare de George Enescu. Are în palmares un Pulitzer Prize for Music și este prima orchestră care a făcut transmisii simfonice la radio, în anul 1926.

Masterpieces in Miniature - Michael Tilson Thomas and the San Francisco Symphony

Seara de deschidere a Festivalului este rezervată unei prezențe românești puternice: Orchestra Română de Tineret (30 septembrie). Formată din tineri muzicieni, este una dintre cele mai promițătoare orchestre românești, premiată internațional. În vara anului 2014, orchestra a fost invitată să susțină o serie de concerte pe celebra scenă a Accademia di Santa Cecilia din Roma.

Bilete mai sunt și la concertele susțiunute de London Symphony Orchestra, sub bagheta unuia dintre cei mai aclamați dirijori de origine română din lume – Ion Marin. Orchestra va concerta în Festivalul Enescu în serile de 8 și 9 septembrie.

De asemenea, publicul mai poate opta pentru concerte precum cele ale Scottish Ensemble, Monte Carlo Philharmonic, Mozarteumorchester Salzburg sau Michelagelo Quartet de la Ateneul Român. Festivalul include mai multe prezențe românești importante: Filarmonica din Cluj (3 septembrie, Ateneul Român), Corul și Orchestra Filarmonicii George Enescu (14 septembrie, Sala Palatului), precum și concertul susținut de violonistul Ștefan Tarara (12 septembrie, Ateneul Român), laureat al Concursului Enescu, ediția 2014. Prețurile biletelor aflate în vânzare variază între 40 și 160 de lei.

Festivalul Internațional George Enescu 2015 - Lista completă a concertelor cu bilete disponibile:

Seria Mari Orchestre (Sala Mare a Palatului):

  • Orchestra Română de Tineret - 30 august
  • Israel Philharmonic Orchestra– 31 augusut si 1 septembrie
  • Orchestra Națională Radio – 2 septembrie
  • Staatskapelle Dresden – 4 septembrie si 5 septembrie
  • San Francisco Symphony – 6 septembrie si 7 septembrie
  • London Symphony Orchestra – 8 septembrie și 9 septembrie
  • Bayerische Staatsoper – 11 si 12 septembrie
  • Corul și Orchestra Filarmonicii George Enescu – 14 septembrie
  • Royal Liverpool Philharmonic Orchestra – 17 si 18 septembrie
  • Royal Concertgebouw Amsterdam – 20 septembrie

Seria Concerte Camerale (Ateneul Român):

  • Tharice Virtuosi – 31 august
  • Cvartetul Belcea – 1 septembrie
  • Scottish Ensemble – 2 septembrie
  • Filarmonica din Cluj – 3 septembrie
  • New European Strings Chamber Orchestra – 10 septembrie
  • Orchestra de Cameră București – 12 septembrie
  • Les Dissonaces – Xavier Philip – 14 septembrie
  • Monte Carlo Philharmonic - 16 septembrie
  • Mozarteumorchester Salzburg – 17 septembrie
  • Michelangelo Quartet – 20 septembrie

Bilete mai sunt disponibile, de asemenea, în cadrul câtorva dintre concertele din seria by Midnight, precum și a Concertelor de dimineață.

Trending