Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

BOND, trupa "Spice Girls a muzicii clasice", concertează pentru prima oară în România

Trupa BOND, cel mai exploziv și bine vândut cvartet de coarde la nivel internațional, concertează pentru prima oară în România pe 25 iunie, la Sala Palatului. Formația va aduce la București cel mai fascinant, atrăgător și nonconformist mix între muzica clasică, latino, folk, jazz, pop și electro.

Publicat

pe

Trupa BOND
Trupa BOND

Supranumită de presa britanică “trupa Spice Girls a muzicii clasice”, Bond a devenit rapid un fenomen muzical, vânzând încă de la debut milioane de albume. Cele patru tinere artiste, Tania Davis (vioară), Eos Chater (vioara), Elspeth Hanson (viola) și Gay-Yee Westerhoff (violoncel), au rescris conceptul de muzica clasică, câștigând 56 de discuri de platină și 15 discuri de aur în 60 de țări prin interpretări electrice cu inserții synthetic-pop ale muzicii clasice.

Fetele despre care s-a scris că au “exorcizat” viorile sau că au transformat Vivaldi și Beethoven “într-o muzică glamour cu mult gloss”, au stârnit controverse încă de la albumul lor de debut, “Born”, care a fost retras din topul de muzică clasică din Marea Britanie, pentru că “suna prea pop”, urmând ca imediat după aceea să fie numărul 1 în topurile din 21 de țări ale lumii.Au electrizat publicul într-un concert la Royal Albert-Hall, care s-a tranformat într-un DVD de succes, au cântat la gale de deschidere de olimpiade și evenimente sportive, l-au însoțit pe Andre Rieu și Orchestra Johann Strauss la concertul de la Viena, au cântat la inaugurarea clădirii din Cairo a celebrei arhitecte Zaha Hadid, pe Wall Street, în Beijing și în zeci de alte locații de renume din lume.

Cu 4 albume de studio, 2 compilații, 2 DVD-uri, sute de spectacole incendiare și zeci de single-uri și de reinterpretări unice în stil synth-pop ale unor compoziții celebre, trupa Bond este considerată un fenomen la nivel internațional.

Andre Rieu & BOND - "Victory"

Primul concert al trupei Bond în România va avea loc, așadar, pe 25 iunie 2015. Evenimentul se va desfășura la Sala Palatului din București, biletele fiind disponibile la prețuri cuprinse între 120 de lei și 300 de lei.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte joi, 25 iunie 2015

ANULAT - BOND

Loc
Sala Palatului
Comentează

Trending