"Cred că totul a pormit de la Nina Simone. Când aveam 7 sau 8 ani, obișnuiam să-i ascult unul dintre albume în fiecare noapte, înainte de a merge la culcare. Pentru mine, vocea ei era totul. Cei mai buni vocaliști care îmi vin în minte sunt femei. Nu găsesc niciun vocalist care să ajungă la nivelul Ellei Fitzgerald. Vocea ei are o tristețe imaculată - chiar și în piesele mai optimiste are ceva profund afectat în stilul de a interpreta." - Andrew Hozier-Byrne pentru The Guardian
Așa cum probabil e ușor de intuit, Hozier a crescut într-o familie cu o colecție generoasă de viniluri cu muzicieni din anii ”sănătoși” ai industriei. Tatăl său este cântăreț de blues, acest lucru cântărind enorm pentru tânărul Hozier, ce a început să iubescă acest gen muzical încă din copilărie.
Primii pași către o carieră în muzică i-a făcut la 15 ani, când a pus bazele unei formații. În perioada cursurilor de la Trinity College din Dublin a început să înregistreze demo-uri pentru Universal Music, în final ajungând să renunțe la facultate pentru a-și dedica timpul muzicii.
Single-ul care a spart gheața, plasându-l în atenția mediatică și pe podiumul clasamentelor (prima poziție în topul irlandez și poziția a 2-a în SUA) a fost ”Take Me To Church”, o compoziție despre ”sexualitate și umanitate”. Melodia a fost recent nominalizată la Grammy, intrând în cursa pentru ”Piesa anului 2014”.
Hozier - Take Me To Church
Înainte de lansarea albumului său de debut și semnarea unui contract cu Island, Hozier a trecut prin experiența nefastă a producătorilor care încearcă să ”cioplească” artiștii după chipul și asemănarea vedetelor comerciale.
"Primele mele compoziții înregistrate în studio erau orientate spre un fel de pop, cu care nu mă simțeam confortabil deloc. Apoi, spre finalul anului trecut, am realizat că nu am fost niciodată mulțumit pe deplin de implicarea producătorilor și că probabil nu voi fi niciodată. Chestia asta ține pe de o parte de ego și pe de altă parte de încăpățânare. Așa că m-am hotărât să-mi produc singur muzica."
Când a început să înregistreze primul său EP și-a descoperit, treptat, identitatea artistică, precum și un prieten de nădejde în studio - producătorul Rob Kirwan, ce l-a făcut să-și schimbe perspectiva asupra producției.
"Aproape că începusem să urăsc ideea de studio pentru că mă gândeam <<OK, ce va trebui să sacrific de data asta?>>. E o negociere continuă. Acum, însă, lucrurile sunt foarte diferite. Rob (producătorul său) e foarte cool în legătura cu producția. Pur și simplu încearcă să scoată ce e mai bun dintr-o piesă."
Hozier - Jackie And Wilson
În ce privește tematica pieselor de pe primul său album, lansat în septembrie 2014, Hozier recunoaște cu o maturitate atipică celor 24 de ani ai săi că în mare compozițiile sale sunt "nerușinat de romantice", dar că acest lucru a fost oarecum inevitabil. Primele iubiri din viața unui adolescent lasă urme adânci.
"Atunci când te îndrăgostești, totul moare. Te privești oarecum murind într-un mod extraordinar și observi cum într-o perioadă foarte scurtă de timp toate lucrurile în care credeai au dispărut. Spun asta în sensul unei experiențe de tipul moarte - renaștere."
Hozier observă, de asemenea, că legătura dintre muzica sa și tematica iubirii vine și pe filiera blues-ului cu care a crescut.
"Cred că stilul meu de a scrie e influențat de muzica blues pe care o ascult. Son House a spus la un moment dat că singurul blues e cel dintre un bărbat și o femeie. Nu există înlocuitor pentru experiență: a ști ce înseamnă să fii îndrăgostit și a putea scrie piese despre asta."
Tânărul artist irlandez simte deja presiunea următoarelor lansări, dar o acceptă. Este conștient că următoarele piese vor avea tematici diferite, dar că acest lucru e firesc, muzică evoluând odată cu vârsta și experiența.
"Nu voi scrie piese la fel de grele ca Take Me to Church, iar videoclipurile nu vor avea aceeași abordare....dar trebuie pur și simplu să accepți asta."
