“Prin intermediul acestui cântec vrem să readucem în atenție stilul Proconsul, pentru că ‘Din nou’ este o baladă și noi ne pricepem să compunem balade foarte frumoase”, a spus Dragos Dinca, chitaristul trupei.
“Este toamnă, iar toamna ne inspiră la romantism, la amintirea unor momente plăcute sau mai puțin plăcute, alături de persoana iubită! De aceea, am considerat că este un moment bun să lansăm acum aceasta piesă, care marcheza de altfel și revenirea, după 15 ani, la Mediapro Music, casa de discuri cu care am avut primul contract din carieră”, a adăugat Dragos.
Proconsul pregătește deja alte două melodii, interpretate cu alți doi artiști români foarte populari, ce vor fi lansate anul viitor.
Formația Proconsul a fost înființată în 1999 și a cunoscut succesul odată cu hitul “De la ruși vine ploaia”. În 15 ani, trupa a lansat numeroase hituri, printre care “Cerul”, “Mi-ai luat inima”, “Zbor”, “Despre tine” sau “Spune-mi despre noi” și 10 albume, inclusiv unul de best of, cu cele mai îndrăgite piese ale trupei.