Angela Gheorghiu a lansat albumul de colinde "Guardian Angel" - Making of VIDEO
Angela Gheorghiu a lansat pe 20 noiembrie 2014, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la Teatrul Național București, albumul “Guardian Angel” ce cuprinde colinde internaționale în versiuni originale, reorchestrate special pentru vocea sopranei. Una dintre piese este cântată alături de fiica sa, Ioana Dan, iar alta cu Loredana Groza.
Orchestrațiile discului “Guardian Angel” lansat de soprana Angela Gheorghiu sunt semnate de Steven Mercurio, celebru compozitor, dirijor și aranjor american, Julien Painot, care are o carieră internațională impresionantă de creație și orchestrație de muzică de film și cunoscutul compozitor și aranjor Andrei Tudor.
“Sărbătorile de iarnă sunt perioada în care suntem mai atenți și mai deschiși către emoția muzicii și, în special, a colindelor,” a spus Angela Gheorghiu. “Muzica acestor sărbători, românească sau internațională, trezește în noi amintiri dragi, nostalgie și dragoste. De aceea mi-am dorit de multă vreme să înregistrez colindele pe care le iubesc într-o versiune proprie, alături de muzicieni de excepție, iar cu aceste două discuri visul mi s-a împlinit”.
Angela Gheorghiu - duete cu Loredana Groza și fiica sa
Noul album al soprane cuprinde 11 colinde internaționale, printre care “Silent Night”, “White Christmas” sau “O, Tannenbaum”. Artista și-a convins fiica, pe Ioana Dan, să înregistreze alături de ea un colind, “"It’s Beginning to Look a Lot Like Christmas". "Ea cântă în fața tuturor, însă în fața mea nu are niciodată curaj să cânte. Are o voce extraordinar de frumoasă, cântă jazz, cu totul alt tip de muzică", a explicat soprana în cadrul conferinței de pe 20 noiembrie 2014.
O altă colaborare de excepție de pe discul “Guardian Angel” este cu Loredana Groza, prietena din copilărie a Angelei Gheorghiu, cu care a înregistrat “I'll Be Home For Christmas”. Mai mult, soprana a mărturisit că și-ar dori să înregistreze pe viitor o piesa și cu Monica Anghel.
Angela Gheorghiu a lansat cel de-al doilea album de colinde din carieră │ FOTO: Silviu Sandulescu
Pe disc se regăsesc melodii în limbile franceză, germană și rusă, creații populare, dar și piese ale unor compozitori celebri, toate reflectând universalitatea bucuriei care însotește Crăciunul pretutindeni în lume.
“Crăciunul este o sărbătoare a armoniei și păcii, care îi aduce din nou împreună pe cei care își doresc să fie aproape de familie și prieteni” continuă Angela Gheorghiu. “Acesta este motivul pentru care întreaga echipă care a contribuit la realizarea discului este o echipă de prieteni talentați și implicați și este, de asemenea, motivul celor două colaborări speciale incluse în repertoriu. Piesa de debut a albumului am dorit să o cânt împreună cu fiica mea, Ioana Dan, iar duetul cu Loredana este o recunoaștere a unei prietenii care ne leagă de mulți ani”, a spus soprana Angela Gheorghiu.
Colindele sunt înregistrate la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio (dirijor Tiberiu Soare), Corul de copii Radio (dirijor Voicu Popescu), Corul Accoustic (dirijor Daniel Jinga) și la Ines Sound & Video Studio. Producătorul executiv al acestui material discografic este Oltea Șerban-Pârău.
Albumul Angela Gheorghiu - “Guardian Angel” este disponibil online, în hypermaketuri, librării și magazinele de specialitate din toată țara, dar și în magazinele marilor opere europene din Viena (Wiener Staatsoper) și Londra (Royal Opera House). Primul album de colinde al Angelei Gheorghiu, care conținea exclusiv piese tradiționale românesti, s-a vândut în peste 12.000 de exemplare.
Consultă HARTA Târgului de Crăciun București 2024 din Piața Constituției
Târgul de Crăciun București 2024 se deschide pe 29 noiembrie. Publicul se va putea bucura de concerte ale unor artiști precum Loredana, Iris, Direcția 5 și Lidia Buble. Pentru ca accesul la atracțiile oferite să fie cât mai facil, organizatorii au pus la dispoziție harta evenimentului.
Harta Târgului de Crăciun din București 2024 │ FOTO: Afiș Oficial
Cea de-a 17-a ediție a Târgului de Crăciun București se desfășoară în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie 2024. Publicul se va putea bucura de întâlnirea cu artiști de renume și cu trupe îndrăgite, precum și de tradiționala roată panoramică, trenulețe, Casa lui Moș Crăciun și spectacole de teatru.
Pentru ca publicul să găsescă cât mai ușor atracțiile târgului, organizatorii au realizat și o hartă. O găsiți mai jos.
Harta Târgului de Crăciun București 2024
Harta Târgului de Crăciun București 2024
Legenda Hărții Târgului de Crăciun 2024
Legenda Hărții Târgului de Crăciun 2024
Legenda Hărții Târgului de Crăciun 2024
Cum poți ajunge la Târgul de Crăciun București 2024:
METROU
Metroul București funcționează în fiecare zi de la 05:00 până la 23:00
Linii de zi: 100, 116, 117, 123, 205, 312, 313, 323
Linii de noapte: N101, N102, N 103, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N111, N112, N113, N114, N116, N117, N118, N120, N121, N122
Stația Piața Unirii
Linii de zi: 117
Linii de noapte: N117
Stația Piața Regina Maria (Bulevard Regina Maria)
Linii de zi : 117
Linii de noapte : N117
Stația Pod Izvor (Splaiul Independenței)
Linii de zi : 63, 104, 123, 385
Linii de noapte : N110, N115
Stația Calea 13 septembrie (Calea 13 septembrie)
Linii de zi : 63
Linii de noapte : N101
Stația Piața Francofoniei (Bulevardul Libertății)
Linii de zi : 63
Linii de noapte : N101
TRAMVAI
Stația Piața Unirii – Linii : 7, 23, 27, 32
Stația Piața Regina Maria (Bulevard Regina Maria) – Linii : 23, 32
Aprinderea luminițelor de Crăciun și concert Loredana Groza
Vineri, 29 noiembrie, de la ora 18:00, în Piața Constituției se vor aprine milioane de luminițe ce vor însufleți Bucureștiul. Iuliana Tudor va fi gazda evenimentului în seara deschiderii, iar Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Răzvan Rădos (asistat de pianista Magdalena Faur), va concerta la Târgul de Crăciun București.
De la ora 18:15, publicul va putea asista la un concert Nicole Cherry, urmând ca Lordana Groza să urce pe scenă la ora 20:00.
Ce alți artiști vor concerta la Târgul de Crăciun din București 2024
Pe scena din Piața Constituției vor urca:
Ovidiu Lipan Țăndărică, Lidia Buble, Moonlight Breakfast, Alina Eremia, Mario Fresh, Andia, Bere Gratis, Iris – Cristi Minculescu, Valter & Boro, Bosquito, Marius Mihalache Band, Elena Gheorghe, Narcisa Suciu, Feli, Ducu Bertzi, Florin Ristei, Ștefan Hrușcă, Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Andrei Lazăr, Nico, Sanda Ladoşi, Iordache Basalic, Direcția 5, DAMIAN & BROTHERS.
Târgul de Crăciun din București 2024 se deschide; Vezi PROGRAMUL complet
În 2024, Târgul de Crăciun din București își va deschide porțile pe 29 noiembrie, începând cu ora 17:00. Loredana Groza va urca pe scenă în ziua deschiderii, după momentul aprinderii iluminatului festiv. Programul complet al târgului din Piața Constituției este disponibil în articol.
Programul Târgului de Crăciun din București 2024 │ FOTO: Colaj postere eveniment
Vineri, 29 noiembrie, publicul bucureștean este așteptat la deschiderea unei noi ediții a Târgul de Crăciun din București. Ca în fiecare an, și în 2024 evenimentul va include atracții specifice de sărbători, precum carusel, trenuleț, roată panoramică, Căsuța lui Moș Crăciun, spectacole de teatru și un brad înalt de 30 de metri. Nu vor lipsi nici căsuțele în care se vor comercializa produse culinare autohtone, precum și suveniruri de sărbători realizate de meșteșugari. Intrarea la eveniment este liberă.
Târgul de Crăciun din Piața Constituției va fi deschis publicului în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie.
Aprinderea luminițelor de Crăciun și concert Loredana Groza
Vineri, 29 noiembrie, de la ora 18:00, în Piața Constituției se vor aprine milioane de luminițe ce vor însufleți Bucureștiul. Iuliana Tudor va fi gazda evenimentului în seara deschiderii, iar Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Răzvan Rădos (asistat de pianista Magdalena Faur), va concerta la Târgul de Crăciun București și va aprinde luminile de sărbătoare ale orașului.
De la ora 18:15, publicul va putea asista la un concert Nicole Cherry, urmând ca Lordana Groza să urce pe scenă la ora 20:00.
Ce alți artiși vor concerta la Târgul de Crăciun din București 2024
Pe scena din Piața Constituției vor urca:
Ovidiu Lipan Țăndărică, Lidia Buble, Moonlight Breakfast, Alina Eremia, Mario Fresh, Andia, Bere Gratis, Iris – Cristi Minculescu, Valter & Boro, Bosquito, Marius Mihalache Band, Elena Gheorghe, Narcisa Suciu, Feli, Ducu Bertzi, Florin Ristei, Ștefan Hrușcă, Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Andrei Lazăr, Nico, Sanda Ladoşi, Iordache Basalic, Direcția 5, DAMIAN & BROTHERS. Programul complet al concertelor este disponibil mai jos.
Programul complet al Târgului de Crăciun din București 2024
Târg de meșteșug, creație și produse culinare autohtone / Carusel / Trenuleț / Roată panoramică
17:45 – 18:15 Ansamblul Folcloric "Ţara Vrancei" din Focșani
18:15 – 18:30 Comunitatea aromână – Ansamblul "Iholu" din Constanţa, coordonator Mirela Goga
18:30 – 19:00 Ansamblul "Burnasul" din Teleorman
19:00 – 19:15 Minoritatea greacă – Ansamblul "Asteria" al Uniunii Elene din România, Filiala Bucureşti
19:15 – 20:30 Ansamblul Profesionist "Drăgan Muntean" din Hunedoara, dirijor George Cîlţea cu soliştii: Ciprian Roman, Cristian Fodor, Iulia Mihai, Ilie Caraş, Ingrid Boengiu, Andreea Feraru, Daniel Pop
20:30 – 21:30 FUEGO – Drag de România Noastră!
Vineri, 6 decembrie
12:00 – 13:00 Momente de teatru "Free Style Puppetry” ale Teatrului de Animaţie "Ţăndărică"
Prezentator: Iuliana Tudor
18:30 – 19:00 Corul de copii "Andantino"
19:00 – 19:30 Corul de copii "Sunetul Muzicii", coordonator Cristina Manoliu
Concurenții de la Vocea României care au rămas în inima publicului (sezoanele 1 - 12) - VIDEO
În septembrie 2011, publicul din România făcea cunoștință cu formatul The Voice, o altfel de emisiune de talente, în care doar vocea contează. Ideea show-ului a prins, iar emisiunea a avut succes și la noi. După aproape 13 sezoane, Vocea României continuă să aducă în platou concurenți cu voci foarte bune, însă anumite live-uri mai vechi sunt mai prezente în inima publicului decât cele noi. Le-am adunat în acest articol pe cele evidente și așteptăm și de la voi sugestii de concurenți care v-au rămas în amintire.
Sezonul 1 Vocea României (Antrenori: Smiley, Horia Brenciu, Loredana Groza, Marius Moga)
Primul sezon al emisiunii Vocea României a fost câștigat de Ștefan Stan, din echipa lui Smiley, însă Liviu Teodorescu se numără cu siguranță printre concurenții care s-au evidențiat, dovadă fiind parcursul său în muzică de după încheierea show-ului. La audiții, Liviu a interpretat "I Believe I Can Fly" și a întors patru scaune.
Liviu Teodorescu - "I Believe I Can Fly" (Audițiile pe nevăzute)
Sezonul 2 Vocea României (Antrenori: Smiley, Horia Brenciu, Loredana Groza, Marius Moga)
Felicia Donose, cunoscută în prezent drept Feli, a participat la Vocea României în 2012. Feli a făcut parte din echipa lui Marius Moga, care nu a reușit să câștige trofeul. Pe locul 1 a fost Julie Mayaya, din echipa lui Horia Brenciu.
Fely Donose - "You and I" (Lady Gaga) (Audițiile pe nevăzute)
Sezonul 4 Vocea României (Antrenori: Smiley, Tudor Chirilă, Loredana Groza, Marius Moga)
Cel de-al patrulea sezon a marcat venirea lui Tudor Chirilă în scaunul de antrenor. Acesta a câștigat show-ul cu Tiberiu Albu, live-urile sale din emisiune rămânând și acum printre cele mai urmărite de pe YouTube-ul oficial Vocea României. Coverul său după "Dream On" a ajuns la 1,5 milioane de vizualizări.
Tiberiu Albu - "Dream on" (Aerosmith) (primul Live)
Sezonul 6 Vocea României (Antrenori: Tudor Chirilă, Smiley, Loredana, Marius Moga)
Sezonul 6 a avut parte de unul dintre cele mai spectaculoase momente de la audițiile pe nevăzute. Teodora Buciu a interpretat "Purple Rain" și a întors 4 scaune. În vârstă de 16 ani, Teodora a câștigat trofeul în echipa lui Tudor Chirilă.
Teodora Buciu - "Purple Rain" (Prince)
Tot în sezonul al 6-lea a participat și Ioana Ignat, care a întors patru scaune. Artista a fost finalista lui Marius Moga. Mai jos puteți urmări momentul ei de la audiții, care a atins aproape pragul de un milion de vizualizări pe YouTube.
Ioana Ignat - "Bird Set Free" | Auditiile pe nevăzute
Sezonul 7 Vocea României (Antrenori: Tudor Chirilă, Adrian Despot, Smiley, Loredana)
Mano Raduly Botond a avut una dintre cele mai spectaculoase audiții de la Vocea României, întorcând toate scaunele. A intrat în echipa lui Adrian Despot și a părăsit show-ul în semifinale. Sezonul al 7-lea a fost câștigat de Ana Munteanu, din echipa lui Smiley.
Mano Raduly Botond - "In My Defence" | Audițiile pe nevăzute
Sezonul 8 Vocea României (Antrenori: Tudor Chirilă, Irina Rimes, Smiley, Andra)
Bogdan Ioan, câștigătorul sezonulului 8 Vocea României, deține recordul de vizualizări pe YouTube în întreaga istorie a emisiunii. Coverul său după piesa "Earth Song" de la Michael Jackson a ajuns la 59 de milioane de vizualizări.
Bogdan Ioan - "Earth Song" | Audițiile pe nevăzute
Sezonul 10 Vocea României (Antrenori: Tudor Chirilă, Irina Rimes, Smiley și Theo Rose, The Motans)
Iulian Nunucă, câștigătorul sezonului 10, a primit din partea antrenorului său o piesă extrem de dificilă, pe care a reușit să o interpreteze în stilul său. "Child In Time" de la Deep Purple s-a auzit pentru prima oară la Vocea României.