Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Malcolm Young, membru fondator AC/DC, suferă de demență

Malcolm Young, unul dintre membrii fondatori ai formației AC/DC și chitarist al trupei până de curând, se află sub tratament pentru demență. Diagnosticul a fost confirmat de familia muzicianului printr-o declarație sumară, acordată revistei People.

Publicat

pe

Malcolm Young, membru fondator AC/DC
Malcolm Young, membru fondator AC/DC

Subiectul stării de sănătate a fostului chitarist AC/DCMalcolm Young, a fost dezbătut în presă încă din aprilie 2014, când zvonuri privind încetarea activității formației au început să se răspândească. După o perioadă în care s-a speculat că Malcolm Young vrea să părăsească trupa, s-a aflat că acesta a suferit un atac cerebral și că este internat în spital.

Pentru a nu-și dezamăgi fanii, AC/DC a dat curs planurilor de a înregistra un nou album, sperând că după o perioadă de repaus, chitaristul va putea reveni din nou în formație. Din păcate, însă, Malcolm Young nu poate fi externat din spital, chitaristul în vârstă de 61 de ani fiind diagnosticat cu demență. Informația privind boala muzicianului a fost recent confirmată de familia sa, după ce speculații privind posibile boli precum Alzheimer și cancer au apărut în presă pentru a justifica plecarea lui Malcolm Young din AC/DC.

"Malcolm suferă de demență și familia lui vă mulțumește pentru respectarea intimității sale."- declarația oficială publicată de revista People

În iulie, când AC/DC tocmai finaliza noul album al formației, Brian Johnson mărturisea că una dintre variantele de titlu discutate a fost "Man Down". Ideea acestui titlu pornea din dorința de a-și exprima devotamentul și afecțiunea pentru Malcolm Young, ce și-a dedicat 41 de ani din viață activității formației.

"Am vrut să numesc albumul "Man Down". Deși e un pic negativ, vine direct din inimă. Iar asta îmi place", declara în urmă cu câteva luni Brian Johnson.

În final, formația a mers pe altă variantă de titlu - "Rock or Bust", ceea ce nu schimbă, însă, cu nimic, susținerea membrilor AC/DC pentru veteranul Malcolm Young.

Având noul disc finalizat, formația a început promovarea noilor compoziții, albumul urmând a fi lansat pe 2 decembrie 2014Stevie Young, nepot al lui Malcolm și Angus Young, a preluat partea de chitară ritmică, acesta participând și la înregistrările noului album. Muzicianul va însoți formația și în turneul pe care AC/DC îl va susține în 2015.

Trending