Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Bass Turbat lansează albumul "Lumini în abis"

Bass Turbat lansează albumul de debut “Lumini în abis“ pe 24 octombrie, în Club Colectiv din București. Lansarea va fi urmată de un turneu național ce se va desfășura în 17 orașe.

Publicat

pe

Bass Turbat
Bass Turbat

Primul material discografic Bass Turbat, "Lumini în abis", conține 16 piese ce acoperă în totalitate spectrul muzical din seturile Bass Turbat: de la dubstep și trap la liquid drum&bass și neurofunk. Alături de deja consacratele Melody, Where The Party At? sau Underground King, cei care vor participa la evenimentul de lansare vor avea prilejul să descopere câteva colaborări noi cu artiști români, dar și din străinătate. La cererea publicului, albumul va include celebra piesă Roșu închis, realizată împreună cu Junkyard de la ROA. Versurile acestei melodii dau titlul albumului.

Bass Turbat feat. R.A.C.L.A. - "Bro"

La petrecerea de lansare de pe 24 octombrie din club Colectiv alături de Bass Turbat vor urca pe scenă ROA, The Bridge Committee, Quba, R.A.C.L.A. și nu în ultimul rând Transparent din Marea Britanie.

Turneul de promovare a albumului "Lumini în abis" va începe odată cu lansarea discului și va dura aproximativ două luni. Până în prezent au fost confirmate show-uri în 17 orașe:

  • 24.10 - București, Colectiv
  • 25.10 - Galați, Boombox
  • 31.10 - Craiova, Zen Rasta Pub
  • 01.11 - Brașov, Subsol
  • 07.11 - Bacău, The Stage
  • 08.11 - Iași, Underground Pub
  • 14.11 - Cluj, Boiler
  • 15.11 - Sibiu, Hard Rock Cafe
  • 21.11 - Reșița, Hala Casa Tineretului
  • 22.11 - Timișoara, El Che
  • 06.12 - Arad, Flex
  • 12.12 - Pitești, Urban Home
  • 13.12 - Chișinău, Tipografia 5
  • 19.12 - Botoșani, Smart Cafe
  • 20.12 - Suceava, Strikers
  • 26.12 - Piatra Neamț, Cozla Fest
  • 27.12 - Bușteni, Inside

Bass Turbat activează din 2011. Bazele grupului au fost puse de Unlocka, unul dintre cei mai activi DJ de pe piața de dubstep și drum&bass din România. Sound-ul Bass Turbat a trecut la un nou nivel în 2013, când Hardplay (sintetizatoare), Shega (chitară) și Mad (tobe) s-au alăturat proiectului.

Trending