Alexandru Coțofan (27 de ani) a dat curs pasiunii sale pentru muzică în urmă cu câteva luni, când și-a făcut debutul muzical cu piesa "Mars". Single-ul a fost lansat la sfârșitul anului 2013, primind reacții pozitive din partea publicului.
Deși profesează în domeniul medicinii, Alexandru găsește întotdeauna timp și pentru muzică. Pentru ca ideile și emoțiile sale să poată fi transmise întocmai, acesta a decis să facă totul independent, fără compromisuri, doar el, muzica și noi - ascultătorii. Genul de muzică pe care îl compune Alexandru este pop rock: piese cu caracter social, balade și mesaje globale. Muzica și textul pieselor îi aparțin interpretului.
Chiar dacă stabilit de mai mulți ani în București, Alexandru revine la Chișinău ori de câte ori are un nou produs muzical. Într-un interviu acordat recent ProFM Chișinău, artistul mărturisește că inspirația nu este o problemă pentru el, însă perfecționismul îi ține elanul în frâu.
"Aș scoate în fiecare lună câte o piesă, dacă n-aș fi autocritic", a declarat Alexandru.
Noul single al lui Alexandru se numește "Casino" și este prima piesă cu versuri în limba română.
"Noul meu single a fost compus cu o lună în urmă și sunt foarte bucuros de rezultat. Casino este prima piesă a proiectului Alexandru compusă în limba română, tocmai de aceea există o altfel de emoție și de energie. Versurile și muzica sunt compuse de mine, mixajul piesei a fost realizat de către Kro și Radu de la Lanoy Production, iar producția finală este realizată de catre Details Media. Sper să vă bucure noul meu single", spune Alexandru.