#Unidospelamusica a devenit hashtag-ul oficial al prieteniei prin muzică. Cu un mesaj inspirațional, piesa a fost bine primită de fanii care au simțit la unison aceeași energie pozitivă. Manifestul #unidospelamusica (#unitidemuzica) s-a concretizat printr-o campanie inedită în mediul online. 12 fani #unitidemuzica au făcut parte din povestea acestei campanii, creând un colaj al prieteniei pe Instagram și Facebook. Acestora, băieții le pregătesc o serie de surprize de care încă nu ne-au spus, dar suntem curioși să vedem despre ce e vorba.
Pentru ei, dar și pentru cei care simt muzica și gustă din esențele ei, Narcotic Sound oferă cele 10 remix-uri fresh, care vorbesc despre aceeași energie pozitivă.
”Am încercat abordări diferite ale producătorilor care au rezonat cu noi și cu acest imn al prieteniei. Fiecare remix în parte exprima câte o altă valență a piesei și asta mă bucură cel mai mult. Numitorul comun este muzica." - Marius Mirică
Narcotic Sound and Christian D este proiectul dance lansat în 2008 care a dat lovitura pe plan internațional cu hitul "Mamasita" în 2010. Anul acesta trupa a lansat două hituri ("Labirint de sentimente" - nominalizat la RMA 2014 și "Unidos Pela Musica" - unul dintre soundtrack-urile verii 2014).