Urmărește-ne în Social Media

JOINewArtist

Jamie Campbell Bower și rolul său preferat, "Mr. Perfect" - VIDEO

Orice rol i-ai da lui Jamie Campbell, personajul interpretat devine automat vizibil. În filmul lui Tim Burton, "Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street", a reușit să se facă remarcat chiar și lângă Johnny Depp, iar atunci când ia chitara în mână, devine în câteva fracțiuni de secundă un nou Kurt Cobain, cu un ton mai optimist. Pozează și pentru reviste de modă, însă cel mai mult îi place să pozeze în rolul de "Mr. Perfect".

Publicat

pe

Jamie Campbell
Jamie Campbell

"Nu sunt un rebel, ci pur și simplu nu îmi plac de obicei lucrurile care sunt pe placul majorității", explica Jamie Campbell Bower tacticos într-un interviu. Tânărul actor britanic, ajuns cunoscut prin intermediul unor francize precum Harry Potter și Twillight, are zvâc atunci când vorbește despre gusturile personale, chiar dacă statutul de rebel și rolurile din filme cu priză la mase ar putea fi într-o ușoară contradicție. Până la urmă, trebuie să fii conștient de natura trecătoare a faimei hollywood-iene și să te bucuri de ea atât cât îți permite timpul, talentul și norocul.

La 25 de ani, Jamie Campbell Bower are ceva ce altor "fețe de revistă" le lipsește. Realism. Își cunoaște calitățile, tratează defectele cu autoironie și rămâne constant cu picioarele pe pământ. O atitudine sănătoasă într-o industrie, adeseori, păguboasă.

"Mă simt extrem de norocos și onorat să fac ceea ce fac la 25 de ani. Nu ma mers la Universitate. Am renunțat la școală când aveam 18 ani, iar industria asta e una extrem de încâlcită și plină de oameni de căcat, dar cumva am reușit să fac ceea ce-mi place. Mi se pare oarecum ridicol că cineva își dorește să mă plătească pentru faptul că mă costumez în diverse personaje, pentru că aș face asta și fără a fi plătit", povestea Jamie pentru Hunger TV.

Una dintre calitățile încă neexploatate la maximul potențial este cea de compozitor muzical și solist. Ascultându-l pe Jamie cântând, poți aprecia vocea și sinceritatea interpretării, chiar dacă detaliile de producție nu au fost încă puse la punct.

"Pot aborda muzica într-un mod mult mai firesc decât actoria. Vreau să mă bucur de muzică atunci când nu sunt ocupat cu actoria. Vreau să le fac pe amândouă. Vreau să le fac pe amândouă cu toată onestitatea", spunea Jamie Campbell într-un interviu acordat Daily Mail.

Exercițiul acustic, neîmbrobodit de efecte în studiul de înregistrări, e refuzat de multe ori de unii artiști ajunși în mainstream (cu precădere cei din industria pop). Jamie Campbell acceptă însă ideea de a fi complet expus și vulnerabil criticilor. Iar partea și mai interesantă a acceptării provocării acustice este aceea că timbrul său amintește de vocea solistului Placebo, Brian Molko, ceea ce nu poate fi decât un mare plus.

Jamie Campbell Bower - ”Waiting” (Original)

Muzica este încă un teritoriu nou pentru Jamie, însă anticipăm că nu va dura mult până când formația lui, The Darling Buds, va ajunge în mainstream. Momentan trupa nu a lansat încă niciun album, însă în concertele pe care le susține interpretează compoziții proprii, ce au parte de reacții foarte bune din partea unei baze de fani deja loiale.

În plus, deși The Darling Buds este momentan o formație indie underground fără expunere în media, trupa are deja pagini pe Facebook, realizate de fani, ce strâng mii de like-uri.

Situația formației, compusă din Jamie, Dan Smith, Roland Johnson și Tristan Marmont, ne amintește într-o oarecare măsură de cea a trupei 30 Seconds To Mars. Jamie Campbell ar putea fi un nou Jared Leto, ce își va conduce formația de rock alternativ în topurile muzicale ale industriei. Cu o voce care nu are nevoie de autotune și o carieră în actorie și modeling, Jamie are în mânecă toți așii necesari pentru a transforma The Darling Buds într-un fenomen mainstream.

Pe lista compozițiilor proprii se înscriu “Heartbreaker”, “Where Did All My Friends Go?”, “Cities Alive”. Trupele preferate ale lui Jamie sunt Of Mice and Men și The Xcerts. Albumul de debut ar trebui să apară anul acesta.

Jamie Campbell Bower & The Darling Buds - Get Your Guns

Muzică și film

S-au încheiat filmările pentru cel de-al cincilea și ultim sezon "Stranger Things" - FOTO

Conflictele dintre lumea reală și dimensiunea alternativă - The Upside Down - ajung la final odată cu cel de-al cincilea sezon "Stranger Things". Este o veste dulce-amăruie, la fel ca fotografiile ce o însoțesc. Te invităm să le urmărești în articol.

Publicat

pe

Poster Stranger Things sezonul 4
Poster Stranger Things sezonul 4 │ FOTO: Netflix

"Stranger Things" își ia rămas bun de la fanii săi. Netflix a dezvăluit că filmările ultimului sezon al serialului s-au încheiat, la aproape un deceniu de la etapa de producție a primului sezon. Procesul a fost unul complicat, amânat de grevele actorilor și scenariștilor de la Hollywood de anul trecut. Filmările pentru ultimul sezon din "Stranger Things" au durat aproape un an. În ianuarie, Netflix anunța că echipa s-a pus pe treabă și camerele au început să filmeze bătălia finală care decide soarta orașului Hawkins. Ultimul sezon al serialului va fi disponibil pe Netflix cândva în 2025, o dată exactă nefiind încă comunicată.

"S-au terminat filmările pentru <<Stranger Things>>. Ne vedem în 2025", a transmis Netflix.

Ultimul sezon din "Stranger Things" va detalia ultima confruntare dintre Eleven (Millie Bobby Brown) și Vecna ​​(Jamie Campbell Bower). Personajele s-au întâlnit pentru prima dată în cel de-al patrulea sezon, când Eleven a trebuit să-și împingă abilitățile la limită pentru a-l învinge pe antagonist. În următorul capitol al serialului, Eleven va conta pe sprijinul prietenilor său atunci când va lupta împotriva lui Vecna: Mike (Finn Wolfhard), Dustin (Gaten Matarazzo), Will (Noah Schnapp) și Lucas (Caleb McLaughlin). În ceea ce o privește pe Max (Sadie Sink), rămâne de văzut dacă va supraviețui evenimentelor din cel de-al patrulea sezon sau dacă condiția ei fizică va duce la o tragedie.

Netflix a publicat și o serie de imagini din culise. Îndrăgiții actori pot fi văzuți distrându-se la filmări, râzând împreună și celebrând ultimele momente din această călătorie cinematografică. Joe Keery, Maya Hawke și Charlie Heaton își vor relua rolurile din sezoanele anterioare din "Stranger Things". Telespectatorii mai au de așteptat câteva luni până să afle cine va supraviețui ultimei lupte dintre locuitorii orașului Hawkins și Vecna.

Fotografii din culisele "Stranger Things" (apasă pe săgeata din dreapta pentru a vedea următoarea poză)

Mesajul emoționant transmis de Millie Bobby Brown

Millie Bobby Brown s-a îmbarcat în acest proiect când avea doar 12 ani. Nu este de mirare că "Stranger Things" este un proiect drag sufletului ei. Nu doar că i-a adus celebritatea și o carieră solidă în industrie, dar a jucat un rol important în evoluția sa personală.

"Absolvirea nu ar trebui să aducă ușurare? De parcă ai fi bucuros să îți lași în urmă profesorii și colegii de clasă. Nu și pentru mine. Nu sunt nici pe departe pregătită să vă părăsesc, prieteni. Vă iubesc pe fiecare în parte și o să port mereu cu mine amintirile și conexiunile pe care le-am creat împreună, ca o familie. Vă iubesc, mulțumesc!", este mesajul transmis de Millie Bobby Brown.

Citește în continuare

Muzică și film

Vecna din "Stranger Things" vine pentru prima dată la Comic Con România

Actorul Jamie Campbell Bower, cunoscut pentru rolurile din "Stranger Things" (Vecna), "Harry Potter" și "Fantastic Beasts" (Gellert Grindelwald), "Twilight" (Caius) sau "The Mortal Instruments: City of Bones" (Jace Wayland) va veni pentru prima dată la Comic Con România, eveniment ce va avea loc în perioada 13-15 septembrie la Arena Națională din București.

Publicat

pe

Jamie Campbell Bower la Comic Con România
Jamie Campbell Bower la Comic Con România │ FOTO: Comic Con Romania

Lineup-ul actorilor de la Hollywood care se vor fotografia cu fanii, vor oferi autografe și vor lua parte la discuții în cadrul panel-urilor dedicate se mărește cu un nou nume. Este vorba despre Jamie Campbell Bower, cunoscut pentru rolul înfricoșătorului Vecna din seria Netflix "Stranger Things", dar și pentru cel al lui Gellert Grindelwald din Universul "Harry Potter". Acesta va participa la eveniment în ziua de sâmbătă, 14 septembrie.

Jamie Campbell Bower s-a remarcat rapid în carieră și a reușit să aibă un traseu promițător, parcurgând mai multe producții cu fandom-uri consistente la nivel global. El și-a făcut debutul în 2007 în musicalul nominalizat la Oscar și regizat de Tim Burton, "Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street", unde a jucat alături de Johnny Depp, Helena Bonham Carter și Alan Rickman.

Mai apoi, Jamie avea să facă parte din doua universuri fantastice iubite la scara mondială. Mai întâi, l-a interpretat pe Caius în saga "Twilight", o serie de cărți și filme care s-a transformat într-un fenomen global, doborând recorduri de audiență în sala de cinema. În 2010, actorul a obținut rolul tânărului Gellert Grindelwald în "Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1", personaj pe care l-a interpretat și în prequel-ul "Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald".

Jamie a mai avut un rol principal în "The Mortal Instruments: City of Bones", film inspirat din prima carte a seriei cu același nume, scrisă de Cassandra Clare.

În 2022, i-a revenit rolul antagonistului principal, Vecna/Henry Creel, în cel de-al patrulea sezon "Stranger Things", una dintre cele mai de succes serii dezvoltate de Netflix. Prestația lui Jamie a fost îndelung lăudată de fani si critici deopotrivă.

Jamie Campbell Bower este și un muzician talentat. A cântat în trupa londoneză de punk rock - Counterfeit - iar din aprilie anul acesta a anunțat începerea unui nou proiect muzical, BloodMagic. Printre influențele sale muzicale se numără Placebo, The Cure, Marilyn Manson sau Deftones. Chiar și pentru pregătirea rolului lui Vecna, s-a inspirat din muzica unor trupe de black metal precum Mayhem sau Darkthrone.

Jamie Campbell Bower este al cincilea actor invitat la această ediție de Comic Con, alături de Greg Austin (Hunters), Mark Sheppard (Supernatural), Clinton Liberty (House of the Dragon) și Toby Sebastian (Game of Thrones).

Prețuri bilete Comic Con Arena Națională 2024

  • Biletele de acces se găsesc online, la prețuri începând de la 60 de lei. Biletele pentru actori costă între 50 și 225 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending