Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Amy Lee, de la rock la electro - "Push The Button" - AUDIO

Amy Lee, solista trupei Evanescence, a lansat prima piesă de pe albumul solo "Aftermath". Melodia se numește "Push The Button" și marchează trecerea de la un sound rock la unul cu influențe electro. Piesa este compusă și produsă de Amy Lee.

Publicat

pe

Amy Lee la clape, Concert Evanescene in Bucuresti la Rock the City 2012
Amy Lee la clape, Concert Evanescene in Bucuresti la Rock the City 2012

"E foarte diferit pentru mine, e muzică electronică. Am făcut totul de una singură, ceea ce a fost o nebunie completă. Sunt obișnuită cu înregistrarea și mixarea demo-urilor la mine acasă, dar a fi responsabil pentru produsul final este o nouă provocare pentru mine", a declarat Amy Lee într-un interviu acordat MTV.

"Push The Button", primul single extras de pe albumul "Aftermath", este așadar un produs complet Amy Lee. Compoziția este în contrast cu repertoriul formației Evanescence și va stârni, cel mai probabil, multe discuții pe tema ruperii de stilul rock.

"Am vrut să fie ceva complet diferit. Nu aș fi vrut să sune ca Evanescence. Am exersat ”mușchiul” respectiv atât de mult încât îmi doream ca publicul să poată vedea și alte laturi creative." - Amy Lee

"Aftermath" este primul proiect solo al artistei.  Discul include 10 compoziții interpretate alături de Dave Eggar și Malika Zarra. Piesele vor fi incluse pe coloana sonoră a filmului "War Story", ce spune povestea unui fotograf ținut ostatic în Libia. Pelicula este regizată de Mark Jackson, avându-i în distribuție pe Ben Kingsley și Catherine Keener.

Amy Lee - "Aftermath" - Tracklist

  1. "Push The Button"
  2. "White Out" (featuring Dave Eggar)
  3. "Remember to Breathe" (featuring Dave Eggar)
  4. "Dark Water" (featuring Malika Zarra)
  5. "Between Worlds" (featuring Dave Eggar)
  6. "Drifter" (featuring Dave Eggar)
  7. "Can't Stop What's Coming" (featuring Dave Eggar)
  8. "Voice In My Head" (featuring Dave Eggar)
  9. "Lockdown" (featuring Dave Eggar)
  10. "After" (featuring Dave Eggar)

Amy Lee - "Push The Button" - AUDIO

Albume noi

Halsey se transformă în Amy Lee, pe legendara copertă de album Evanescence

În aceste zile nu trăim doar un reviriment al muzicii country, ci şi al perioadei emo şi nu metal, iar Evanescence este unul dintre exponenţii săi. Halsey oferă un tribut unei coperte legendare de album Evanescence, pozând ca Amy Lee.

Publicat

pe

Halsey tribut Amy Lee Evanescence Lonely Is the Muse
Halsey tribut Amy Lee Evanescence Lonely Is the Muse │ FOTO: Halsey

Halsey a început să îşi promoveze activ noul său album, "The Great Impersonator", care se lansează pe 25 octombrie. Face asta transformându-se în idolii săi, de la Dolly Parton la Amy Lee. Artista a integrat influenţele artiştilor favoriţi în muzica sa, folosindu-se de muzele sale: câte una pentru fiecare piesă de pe album. În două dintre teaserele axate pe Evanescence, Halsey o numeşte pe Amy Lee "my OG dark rock queen".

S-a pozat apoi şi postat pe Instagram cu acelaşi look ca Amy la început de ani 2000. Inspiraţia s-a transformat în piesa 12 de pe noul album, "Lonely Is the Muse". Halsey a mai postat şi un videoclip cu ea primind machiajul special şi look-ul Amy Lee, alături de un teaser pentru piesă, care sună a rock alterantiv de la începutul mileniului, cu un uşor element de trip-hop în partea mai calmă.

Așa cum s-a menționat, noul album al lui Halsey se inspiră din influențele sale muzicale pentru piesele variate de pe album. Alți artiști reprezentați pe album includ Dolly Parton ("Hometown"), PJ Harvey ("Dog Years"), Kate Bush ("I Never Loved You"), Cher ("Letter to God (1974)"), David Bowie ("Darwinism"), Dolores O'Riordan ("Ego") și Stevie Nicks ("Panic Attack"), printre alții.

Halsey (născută Ashley Nicolette Frangipane pe 29 septembrie 1994) este o cântăreață, compozitoare și actriță americană, cunoscută pentru stilul său muzical eclectic și pentru versurile sale personale și evocatoare. Ea și-a ales numele de scenă Halsey ca un joc de cuvinte între numele său de naștere, Ashley, și o referire la stația de metrou Halsey Street din Brooklyn, New York, un loc cu semnificație pentru ea.

Halsey a început să câștige notorietate în 2014, după ce și-a lansat muzica pe platforme precum SoundCloud. În curând, a semnat un contract cu casa de discuri Astralwerks și a lansat EP-ul său de debut, "Room 93", în același an. Totuși, a devenit cu adevărat cunoscută odată cu lansarea albumului său de debut, "Badlands" (2015), care a fost bine primit atât de critici, cât și de public, conținând hituri precum "New Americana".

Citește în continuare

Trending