"Sper că toți cei care vor asculta albumul să simtă că este bun de la început până la sfârșit, pentru că asta a fost ideea de la bun început. Nu am pus pe acest disc nimic din ceea ce nu mi-a plăcut. Nu e nimic de umplutură." - Phil Rudd pentru postul de radio Triple M
Albumul "Head Job" este conform toboșarului unul foarte personal. Fanii vor putea asculta primul single - "Repo Man" - chiar săptămâna aceasta. Alte nume de piese ce vor fi incluse pe disc sunt "Bad Move" și "Crazy." Albumul integral va putea fi achiziționat începând cu data de 29 august.
În discuția sa cu gazda emisiunii de la Triple M, Phil Rudd a vorbit și despre noul album AC/DC, înregistrat recent în Vancouver, Canada.
"Ne bucurăm că l-am terminat. Să știi că sună foarte bine. Nu există similitudini între cele două (albumul AC/DC și "Head Job"), dar ambele sunt foarte bune."
Vestea privind finalizarea noului album AC/DC a fost răspândită recent de Brian Johnson.
"A fost genială sesiunea de înregistrări (ce s-a desfășurat în Vancouver). Am încheiat. Sunt extrem de entuziasmat. Avem câteva piese grozave", mărturisea solistul AC/DC.
Deși trupa nu s-a hotărât încă asupra unui titlu, una dintre variantele discutate a fost "Man Down".
"Am vrut să numesc albumul "Man Down". Deși e un pic negativ, vine direct din inimă. Iar asta îmi place."- Brian Johnson
Noul album AC/DC este programat pentru lansare la începutul lui 2015. Conform lui Brian Johnson, formația va susține un nou turneu mondial, solistul indicând prezența la Wembley Stadium și Hampden Park în perioada verii anului viitor.
Phil Rudd s-a alăturat trupei AC/DC în 1975. A plecat din formație în 1983, iar după 10 ani s-a reîntors. Înainte de a cânta cu AC/DC a făcut parte din grupul Buster Brown.