Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

The Exploited își anulează concertele, noi nume confirmate la Rockstadt Extreme Fest

Legenda punkului britanic THE EXPLOITED nu va mai ajunge la Rockstadt Extreme Fest, după ce toate apariţiile trupei programate până în noiembrie au fost anulate. Solistul trupei a suferit un atac de cord în timpul unui concert, iar perioada de recuperare se prelungește. Noi trupe au fost adăugate lineup-ului de la Râșnov.

Publicat

pe

Trupa The Exploited (2014)
Trupa The Exploited (2014)

Decizia anulării concertelor The Exploited este explicată pe site-ul oficial al formaţiei:

"După cum probabil aţi auzit, vocalul the Exploited, Wattie a suferit un atac de cord în timp ce era pe scenă, la începutul acestui an. Din cauză că el se află încă în recuperare, am anulat apariţiile noastre la toate concertele şi festivalurile la care ar fi trebuit să fim prezenţi, până în noiembrie, dacă totul va merge bine."

Alături de The Exploited, și cele două nume originare din Franţa, Eryn Non Dae şi Dagoba au ales să îşi contramandeze apariţiile din această vară, aşa că nu vor mai ajunge în România la Rockstadt Extreme Fest.

Noi trupe adăugate lineup-ului Rockstadt Extreme Fest

Noi nume vor fi anunţate în curând. Afişul festivalului a fost deja completat cu noi confirmări: SIBERIAN MEAT GRINDER (Rusia), GOD (RO), ROADKILLSODA (RO), BLOODWAY (RO), KISTVAEN (RO), VALERINNE (RO), ROCK N GHENA (RO), TARG3T (RO), NECROVILE (RO), PROJECT FOR BASTARDS (Franţa), POEM (Grecia), THE LUMBERJACK FEEDBACK (Franţa), PERSEVERANCE (RO) şi DECEASED (RO).

Acestea se adaugă celorlalte peste 20 de nume foarte apreciate de iubitorii de metal extrem:

  • BEHEMOTH (Polonia) - vârful de lance al scenei de metal extrem la ora actuală
  • OBITUARY (SUA), nume ce a scris istorie pe scena death metal încă de la începutul anilor “80
  • SODOM (Germania), pionierii thrashului teutonic
  • KATATONIA (Suedia), una dintre cele mai apreciate trupe de pe firmamentul metalului extrem modern
  • ROTTING CHRIST (Grecia), legenda elenă a scenei black metal
  • DORDEDUH (RO), una din cele mai cunoscute şi apreciate trupe româneşti la nivel internaţional
  • SKELETONWITCH (SUA), MISERY INDEX (SUA), BELPHEGOR (Austria), THE AGONIST (Canada), MORS PRINCIPIUM EST (Finlanda), GRANDEXIT (Suedia), BORN FROM PAIN (Olanda), FLESHGOD APOCALYPSE (Italia), ARSONISTS GET ALL THE GIRLS (SUA), INFECTED RAIN (Republica Moldova),  INDIAN FALL (RO), KULTIKA (RO), CODE RED (RO), HTETHTHEMETH (RO) şi THE DIGNITY COMPLEX (RO).

Până duminică, 13 iulie se mai pot cumpăra abonamente pentru Rockstadt Extreme Fest la preţul de 130 lei, urmând ca de luni 14 iulie preţul să devină 150 lei. Biletele pentru Rockstadt Extreme Fest 2014 se pot cumpăra online, urmând linkul de mai jos.

Comentează

Trending