Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Dorian Popa a lansat un nou single, "Pe placul tău" - AUDIO

Dorian Popa, fost membru al trupei Lala Band, a lansat cel de-al doilea single din carieră, “Pe placul tău”. Piesa este compusă de Mihai Boldea (Mahia Beldo) și Claudiu Polk (Doddy).

Publicat

pe

Dorian Popa
Dorian Popa

"Pe placul tău" este produsă în studiourile Scandalos Music/Musicexpert Company pentru MediaPro Music.

"Acest al doilea single arată maturizarea mea pe plan muzical. Sper să fie pe placul tuturor celor care o ascultă și să adune cât mai multe vizualizari", a spus Dorian.

Dacă prin versurile piesei de debut solo, "Cât trei", Dorian își sfătuia fanii să trăiască viața din plin, artistul are acum un nou mesaj, adresat în principal bărbaților:

"Mesajul noii mele piese este să faci pe plac femeii de lângă tine, dar să rămâi barbat! Pe scurt, să ai grijă să o faci fericită, dar să nu uiți nici de lucrurile care te fac pe tine fericit", a spus tânărul cântăreț.

Dorian Popa - "Pe placul tău" - AUDIO

Dorian Popa nu este singurul artist din grupul Lala Band care și-a îndreptat atenția către o carieră solo. Recent Criss și Vlad, care în prezent formează trupa One, au lansat cel de-al 4-lea single din carieră, "Superstare". Piesa este compusă special pentru sezonul de vară și reprezintă prima colaborare a trupei ONE cu DeMoga Music: este compusă de Ionut Vasilache, Marius Moga și Liviu Teodorescu, iar versurile sunt scrise de Adda, What’s Up și Shift. Criss si Vlad vor pleca într-o vacanță în Grecia, unde vor filma și un videoclip pentru noul single "Superstare".

Trending