Succesorul lui "Band of Joy" din 2010 a fost înregistrat în studioul Real World din Marea Britanie al cărui proprietar este nimeni altul decât Peter Gabriel, care pe 8 mai a susținut primul concert în România la Romexpo din București. Vă invităm să citiți recenzia concertului Peter Gabriel pe InfoMusic.
Robert Plant și Sensational Space Shifters vor promova noul produs printr-o serie de concerte în Europa iar cei care vor ajunge la festivalurile Pinkpop, Glastonbury și Montreux vor putea să vadă la lucru un mare muzician.
Legat de o reuniune Led Zeppelin, Plant declara la începutul anului 2013 că este deschis și că în 2014 nu are nimic în program. Se pare totuși că programul acestuia este destul de încărcat iar celebrul solist a declarat zilele trecute că reuniunea Led Zeppelin nu va avea loc.
Mult discutata reuniune este dorită de foarte mulți fani, mai ales după lansarea în luna noiembrie 2012 a DVD-ului “Celebration Day”. Acesta conține înregistrarea concertului din 2007 când trupa a susținut un concert în celebra arenă O2 Arena din Londra. John Paul Jones, Jimmy Page, Robert Plant și Jason Bonham, fiul bateristului John Bonham, au urcat pe scena de la O2 Arena pentru a susține un concert în memoria, lui Ahmet Ertegun, fondatorul casei de discuri Atlantic Records, care s-a stins din viață în decembrie 2006.
A fost primul spectacol susținut de Led Zeppelin în ultimii 27 de ani iar setlistul a inclus celebrele piese ale formației precum “Whole Lotta Love”, “Rock And Roll”, “Kashmir” sau “Stairway To Heaven”. Pentru acel concert s-au înscris 20 de milioane de oameni, iar în urma unei trageri la sorți doar 18.000 au avut ocazia să participe la un eveniment muzical unic, care se pare că nu se va mai repeta.