Într-o relație, indiferent cât de bine merge totul, ai nevoie de spațiu. Dar atunci când limitele fizice încep să te stânjeneasca, singurul loc în care poți evada este propria imaginație. În acel moment devii cel mai inspirat scenarist, în stare să facă pe oricine de la Hollywood să se înroșească. Cuantune a lansat un nou clip, o nouă viziune, un nou joc în doi, acompaniat de armonia și beat-ul unei piese de vibe-uri bune - "Turui".
Videoclipul este realizat de SeeTrue Arts în regia lui Mario F., DOP: Cucubau, Scenariu: Mario F. și Elizabeth. Filmările au avut loc în București la R’Urban by PoemBoem, un apartament de lux închiriat în regim hotelier.
Trupa Cuantune abordează jazz-ul clasic într-un stil modern în compoziții electrizante. Proiectul a luat naștere în primăvara anului 2010, prin întâlnirea a doi artişti îndrăgostiți de muzica jazz, Elizabeth și Cruxfader. Având personalități opuse, ei au creat împreună un sound nou, inedit. Prin muzica lor, membrii trupei Cuantune redau atmosfera anilor ’40 și o readuc în actualitate, printr-un fusion de elemente muzicale extrem de variate.
Cuantune a lansat albumul de debut "I Jazz Wanna Be with You" în mai 2013. Materialul discografic abordează un stil ce îmbină genuri precum jazz, funk, soul, electro, hip-hop, IDM şi chillout, acesta fiind mixat şi masterizat de către Mario F. Cruxfader. Albumul conţine piese precum "This time", "Stand up on your feet", "Yushunago", în variante reorchestrate, precum şi colaborări cu nume importante din peisajul muzical: AG Weinberger (chitară), Jon Oskar Stenmark (trompetă - Suedia), Liviu Negru (chitară), Harvis Cuni Padron (trompetă - Cuba), Luis Angel Palomino (safoxon - membru URMA), Cvartet Capriccio, Alex Jaxx (saxofon) şi FreakaDaDisk (DJ - component Paraziţii).