Urmărește-ne în Social Media

Clipul zilei

Alexandra Stan - "Cherry Pop" - VIDEOCLIP

Alexandra Stan intră în sezonul de vară cu noul single "Cherry Pop". Piesa o readuce pe Alexandra pe făgașul muzicii pop cu care ne-a obișnuit, ritmul fiind unul antrenant. Videoclipul "Cherry Pop" a fost filmat în studiourile Buftea, fiind regizat de Khaled Mokhtar, cel care s-a ocupat și de clipul "Thanks for Leaving".

Publicat

pe

Alexandra Stan

După "Thanks for Leaving" și colaborarea cu Trupa Zero pentru piesa "Inimă de Gheață", melodii cu care Alexandra a încercat aromele unor genuri muzicale diferite față de cele cu care ne obișnuise, tânăra artistă revine cu o nouă producție. "Cherry pop" este o piesa veselă cu ritmuri vibrante, tipică clasicului stil Alexandra Stan. Piesa se încadrează în genul pop-dance, având un sound up-tempo cu elemente din muzica house.

"Cherry Pop" este cel de-al doilea single lansat de Alexandra Stan în 2014 și are un mesaj optimist și un beat electrizant. Melodia este compusă chiar de Alexandra, în colaborare cu Erik Lidbom și Lukas Hällgren, fiind  înregistrată la Fonogram Studios.

Pentru videoclip, artista a colaborat cu Mokhtar Khaled, același regizor care s-a ocupat și de clipul anterior, "Thanks for Leaving". Mergând de această dată pe vibe și culori puternice, noul videoclip este unul ce insistă pe imagine și mai puțin pe o poveste elaborată, așa cum se întâmpla în cazul scenariului precedent.

Alexandra Stan a început încă de anul trecut să lucreze la o serie de piese noi. Aceasta a petrecut o săptămână, în octombrie 2013, în tabăra Fonocamp din Azuga, unde a compus alături de artiști români și internaționali. Apoi, s-a dus în Los Angeles pentru o sesiune specială cu producători și compozitori de renume. Artista i-a cucerit pe americani, punând bazele unei colaborări inedite pentru lansarea unor hituri care să cucerească în 2014 topurile internaționale.

Alexandra Stan - "Cherry Pop"

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=HwWtNll8Sc0]

Trending