Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Pasărea Rock a lansat "Praznic năprasnic" - VIDEOCLIP

Pasărea Rock a lansat videoclipul primei piese a trupei, "Praznic năprasnic". Producătorul clipului este Valentino Rudolf, de regie şi de scenografie ocupându-se Mara Lubieniecki, respectiv Elena Constantin.

Publicat

pe

Pasărea Rock - ”Praznic năprasnic” (secvență videoclip)
Pasărea Rock - ”Praznic năprasnic” (secvență videoclip)

Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Vlady Cnejevici, Teo Boar și Cristi Gram au povestit, odată cu vizionarea materialului, experiența nașterii videoclipului. Online, din Germania, Josef Kappl și-a exprimat nerăbdarea de a reveni în România, de a concerta în cele zece orașe ale turneului.

"Am realizat acest videoclip și din dorința unui repertoriu propriu, unic, care să poată fi susținut pe toate mediile. Nu este un videoclip extrem de elaborat artistic, e o prezentare a trupei. A fost și un fel de joacă a noastră", a declarat managerul formației, Valentino Rudolf.

În concepția lui Ovidiu Lipan Țăndărică, "Pasărea Rock este o formație tânără. Vom încerca să dăm o tentă nouă, care chiar să surprindă. Suntem cu un pas în viitor". Josef Kappl a concluzionat:

"Am făcut imposibilul posibil într-un timp foarte scurt. Din luna iulie a anului trecut, când am pus bazele acestei trupe, avem piese noi, un videoclip, o premieră care va fi de senzație, părerea mea, deci un start care va fi ca o rachetă. Acest videoclip reprezintă foarte bine mesajul piesei. Noi continuăm în spiritul anilor ‘70, la un nivel muzical mult mai mare, și pentru asta sunt mândru. Nu gândim retrospectiv, ci am păstrat doar spiritul".

Piesa "Praznic năprasnic" este prima compoziție Pasărea Rock și a fost înregistrată în perioada 7-11 februarie 2014, la Virtual Art Studio din București. De mixajul și mastering-ul melodiei lui Josef Kappl, pe versurile lui Florin Dumitrescu, s-a ocupat Cristi Gram Studio.

Videoclipul a fost creat în timp record, deoarece prezența tuturor membrilor formației era imperios necesară, iar Josef Kappl se afla pentru o scurtă perioadă în România. Concept al managerului formației și producătorului Valentino Rudolf și al regizoarei Mara Lubieniecki, videoclipul a fost filmat la data de 15 februarie, în localul La Copac. Filmările au durat o zi, iar montajul a fost realizat de Playhouse Production, conținând și imagini captate din timpul înregistrărilor din studio.

Scenografia a fost realizată de Elena Constantin (scenograf), cu sprijinul lui Mihai Grama (designer) și al Adelei Pantea (asistent design), iar costumele membrilor formației au fost creația echipei Atelierul de Haine. Ele sunt un melanj între nou și vechi, între modern și tradițional, cu elemente din portul popular românesc. Cămășile, chimirele și vestele sunt autentice, având o vechime de peste 70 de ani, și fac parte din „zestrea” Atelierului de Haine.

Pasărea Rock - "Praznic Năprasnic"

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=3WU14cn2CDk]

Concerte & turnee

Mircea Baniciu aduce concertul "Eșarfă în dar" la Sala Palatului, în martie 2025

Pe 24 martie 2025, Mircea Baniciu va urca pe scena Sălii Palatului cu un concert special, dedicat eternei muze - femeia. Intitulat "Eșarfă în dar", evenimentul va cuprinde cele mai îndrăgite piese din repertoriul artistului, numeroase surprize și invitați speciali. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Mircea Baniciu în concert la Hard Rock Cafe
Mircea Baniciu în concert la Hard Rock Cafe

Timp de mai bine de două ore, Sala Palatului va deveni locul unei călătorii în timp, prin istoria muzicală, dar și prin legenda personală a solistului şi compozitorului Mircea Baniciu, într-un spectacol cu multe capitole şi surprize pe măsură. Vocea sa inconfundabilă, nespus de frumoasele acorduri de chitară şi melodiile pe care s-au scris poveştile de dragoste ale generaţiilor rebele, se vor auzi live în concertul intitulat sugestiv "Eșarfă în dar".

După evenimentele de succes de la Timișoara și București prin care Mircea Baniciu a sărbătorit 50 de ani de carieră, artistul va reveni către public cu evenimentul "Eșarfă în dar". Proiectul va atinge unele dintre cele mai importante etape din cariera muzicianului: perioada în care Mircea Baniciu a intrat în atenția și inima publicului ca solist vocal al trupei Phoenix, cea în care s-a identificat cu Pasărea Colibri, repere ale perioadei de creaţie cu Pasărea Rock şi, bineînţeles, cele din cariera solo asamblate într-un spectacol audio-vizual de excepție. Pe scenă îi vor fi alături colegi de breaslă atât din zona de folk-rock, cât și din alte direcții muzicale.

Mai mult, cu ocazia concertului de la Sala Palatului va fi lansat în premieră un vinyl dublu în ediție limitată cu cele mai bune melodii compuse și cântate de Mircea Baniciu, pe care iubitorii muzicii lui îl pot adăuga în colecția personală alături de albumul-triplu-CD "Best Of" care conține 40 de piese.

Cu 20 de albume, peste 100 de melodii compuse, peste 50 de ani de carieră,  cu melodii devenite hit-uri și reinterpretate la nivel național și internațional, Mircea Baniciu, la cei 75 de ani ai săi, este una dintre cele mai mai proeminente nume ale folk-rock-ului românesc.

Vocea sa specială a făcut deliciul publicului încă din perioada Phoenix, lucru confirmat ulterior prin cariera sa solo sau alături de alte trupe, artistul rămânând în prim planul scenei muzicale de la lansare până în prezent.

Bilete de acces concert Mircea Baniciu la Sala Palatului

  • Biletele vor putea fi achiziționate online în curând. Pentru a fi la curent cu statusul biletelor, te invităm să urmărești agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Târgul de Crăciun din București 2024 se deschide; Vezi PROGRAMUL complet

În 2024, Târgul de Crăciun din București își va deschide porțile pe 29 noiembrie, începând cu ora 17:00. Loredana Groza va urca pe scenă în ziua deschiderii, după momentul aprinderii iluminatului festiv. Programul complet al târgului din Piața Constituției este disponibil în articol.

Publicat

pe

Programul Târgului de Crăciun din București 2024
Programul Târgului de Crăciun din București 2024 │ FOTO: Colaj postere eveniment

Vineri, 29 noiembrie, publicul bucureștean este așteptat la deschiderea unei noi ediții a Târgul de Crăciun din București. Ca în fiecare an, și în 2024 evenimentul va include atracții specifice de sărbători, precum carusel, trenuleț, roată panoramică, Căsuța lui Moș Crăciun, spectacole de teatru și un brad înalt de 30 de metri. Nu vor lipsi nici căsuțele în care se vor comercializa produse culinare autohtone, precum și suveniruri de sărbători realizate de meșteșugari. Intrarea la eveniment este liberă.

Târgul de Crăciun din Piața Constituției va fi deschis publicului în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie.

Aprinderea luminițelor de Crăciun și concert Loredana Groza

Vineri, 29 noiembrie, de la ora 18:00, în Piața Constituției se vor aprine milioane de luminițe ce vor însufleți Bucureștiul. Iuliana Tudor va fi gazda evenimentului în seara deschiderii, iar Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Răzvan Rădos (asistat de pianista Magdalena Faur), va concerta la Târgul de Crăciun București și va aprinde luminile de sărbătoare ale orașului.

De la ora 18:15, publicul va putea asista la un concert Nicole Cherry, urmând ca Lordana Groza să urce pe scenă la ora 20:00.

Ce alți artiși vor concerta la Târgul de Crăciun din București 2024

Pe scena din Piața Constituției vor urca:

  • Ovidiu Lipan Țăndărică, Lidia Buble, Moonlight Breakfast, Alina Eremia, Mario Fresh, Andia, Bere Gratis,  Iris – Cristi Minculescu, Valter & Boro, Bosquito, Marius Mihalache Band, Elena Gheorghe, Narcisa Suciu, Feli, Ducu Bertzi, Florin Ristei, Ștefan Hrușcă, Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Andrei Lazăr, Nico, Sanda Ladoşi, Iordache Basalic, Direcția 5, DAMIAN & BROTHERS. Programul complet al concertelor este disponibil mai jos.

Programul complet al Târgului de Crăciun din București 2024

Târg de meșteșug, creație și produse culinare autohtone / Carusel / Trenuleț / Roată panoramică

  • 29 noiembrie: 17:00 – 22:00
  • 30 noiembrie, 1, 7, 8, 14, 15, 21, 22, decembrie: 10:00 – 22:00
  • 2 – 6, 9 – 13, 16 – 20 și 23, 24, 25, 26 decembrie: 12:00 – 22:00

Casa lui Moș Crăciun

Magia scrisorilor de Crăciun – spiridușii îi așteaptă pe toți copiii, pentru a-și realiza propriile scrisori cu dorințele de Crăciun.

  • 29 noiembrie: 17:00 – 22:00
  • 30 noiembrie, 1, 7, 8, 14, 15, 21, 22, decembrie: 10:00 – 13:00/ 17:00 – 22:00
  • 2 – 6, 9 – 13, 16 – 20 și 23 – 26 decembrie: 12:00 – 14:00/ 17:00 – 22:00

Întâlnește-l pe Moș Crăciun

  • 14 decembrie: 17:00 – 22:00
  • 15, 21, 22, decembrie: 10:00 – 13:00 / 17:00 – 22:00
  • 16 – 20, 23, 24 decembrie: 12:00 – 14:00/ 17:00 – 22:00

Mascote și artiști animatori pe picioroange

  • 29, 30 noiembrie, 6, 7, 8, 14, 15, 21 – 26 decembrie: 18.00 – 20.00

Programul artistic al Târgului de Crăciun din București 2024

ZONA URBANĂ

  • 29 noiembrie: 17:00 – 22:00 DJ SET CS84
  • 30 noiembrie, 6, 7, 8, 13, 14, 15, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26 decembrie: 16:00 – 19:00 DJ SET
  • 2, 3, 4, 9, 10, 11, 16, 17, 18 decembrie: 17:00 – 21:00 DJ SET
  • 5, 12, 19 decembrie: 19:00 – 21:30 DJ Xmas Parties

ZONA TRADIŢIONALĂ

Vineri, 29 noiembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 17.00 – 17.30 DJ Set CS84
  • 17.35 – 17.55 Corul de copii Radio
  • 18.00 Moment aprindere iluminat festiv
  • 18.15 – 18.45 NICOLE CHERRY
  • 19.00 – 20.00 DJ Set CS84
  • 20.00 – 21.00 LOREDANA

Sâmbătă, 30 noiembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Tărâmurile îngheţate"

Prezentator: Lucian Ghimiși

  • 19:00 – 19:30 Musicals by Gina Pavel
  • 19:30 – 20:30 LIDIA BUBLE
  • 20:30 – 21:30 OVIDIU LIPAN ŢĂNDĂRICĂ cu Fanfara din Zece Prăjini şi Paula Crişan

Duminică, 1 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Clara şi Spăgătorul de Nuci"

Program special dedicat Zilei României

Prezentator: Daniel Tudorică

  • 17:00 – 17:30 Ansamblul Artistic Profesionit "Baladele Deltei" din Tulcea
  • 17:30 – 17:45 Minoritatea ucraineană – Ansamblul "Kolomeika" din Siret, jud. Suceava
  • 17:45 – 18:15 Ansamblul Folcloric "Ţara Vrancei" din Focșani
  • 18:15 – 18:30 Comunitatea aromână – Ansamblul "Iholu" din Constanţa, coordonator Mirela Goga
  • 18:30 – 19:00 Ansamblul "Burnasul" din Teleorman
  • 19:00 – 19:15 Minoritatea greacă – Ansamblul "Asteria" al Uniunii Elene din România, Filiala Bucureşti
  • 19:15 – 20:30 Ansamblul Profesionist "Drăgan Muntean" din Hunedoara, dirijor George Cîlţea cu soliştii: Ciprian Roman, Cristian Fodor, Iulia Mihai, Ilie Caraş, Ingrid Boengiu, Andreea Feraru, Daniel Pop
  • 20:30 – 21:30 FUEGO – Drag de România Noastră!

Vineri, 6 decembrie

12:00 – 13:00 Momente de teatru "Free Style Puppetry” ale Teatrului de Animaţie "Ţăndărică"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Corul de copii "Andantino"
  • 19:00 – 19:30 Corul de copii "Sunetul Muzicii", coordonator Cristina Manoliu
  • 19:30 – 20:30 MOONLIGHT BREAKFAST – "Christmas Magic"
  • 20:30 – 21:30 ALINA EREMIA

Sâmbătă, 7 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Crăciunul Domnului Scrooge"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 19:00 – 19:30 Grupul de copii "Dor, Lior Dor", coordonator Alin Rusu
  • 19:30 – 20:00 Corul de copii "Andante"
  • 20:00 – 20:30 Orchestra "Mezzoforte Soul Music", dirijor Marian Alexandru
  • 20:30 – 21:30 MARIO FRESH

Duminică, 8 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Magia Crăciunului"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul "Poieniţa" din Poiana Stampei, jud. Suceava
  • 19:00 – 19:30 MA RA MU
  • 19:30 – 20:30 Zeyla şi Mircea Ardeleanu
  • 20:30 – 21:30 ANDIA

Vineri, 13 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Far Away From Earth
  • 19:30 – 20:30 BERE GRATIS
  • 20:30 – 21:30 IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro

Sâmbătă, 14 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Crăiasa Zăpezii şi povestea ei"

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 19:00 Trupa "Aryma" și Corul de copii "Meloritm"
  • 19:00 – 19:30 Picii lu’ Soreasca
  • 19:30 – 20:30 "Winter Love" by Zina Ghiţulescu şi Alexandru Iordache
  • 20:30 – 21:30 BOSQUITO

Duminică, 15 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Alertă în Laponia" al Teatrului "Ion Creangă"

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 19:00 Opereta Stars
  • 19:00 – 19:45 XMAS Classics by Daniel Lazăr şi Ioana Uruc
  • 19:45 – 20:30 COSMIN SELEŞI ORCHESTRA
  • 20:30 – 21:30 MARIUS MIHALACHE BAND

Vineri, 20 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 18:50 Florin Grigore
  • 19:00 – 19:45 Colindătorii din Mureş cu Mihaela şi Ciprian Istrate
  • 19:45 – 20:30 Grupul de copii "Mlădiţe Ilfovene" cu Marioara Man Gheorghe şi Grigore Gherman
  • 20:30 – 21:30 ELENA GHEORGHE

Sâmbătă, 21 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 19:00 – 19:30 Ansamblul "Zestrea" din Bacău
  • 19:30 – 20:30 NARCISA SUCIU
  • 20:30 – 21:30 FELI

Duminică, 22 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Brezaia" din Argeş
  • 19:00 – 19:40 DUCU BERTZI
  • 19:40 – 20:40 PRESTIGE ORCHESTRA – "Christmas Show"
  • 20:40 – 21:30 FLORIN RISTEI

Luni, 23 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Urşii din Comăneşti", jud. Bacău
  • 19:00 – 19:30 Corul de copii "Tronos Junior" al Patriarhiei Române
  • 19:30 – 20:00 Daniel Trifu
  • 20:00 – 20:30 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Ţinutul Momârlanilor"
  • 20:30 – 21:30 ŞTEFAN HRUŞCĂ

Marţi, 24 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 20:30 Concert extraordinar de Crăciun "SILENT NIGHT" – Orchestra Metropolitană Bucureşti – dirijor Daniel Jinga cu soliştii: Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Andrei Lazăr, Nico, Sanda Ladoşi, Iordache Basalic

Miercuri, 25 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Angely’s Santa Claus
  • 19:30 – 20:30 THE URS
  • 20:30 – 21:30 DIRECŢIA 5

Joi, 26 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 ALEXIA ŢALAVUTIS
  • 19:30 – 20:30 DIANA MATEI & TARAFUL CLEANTE
  • 20:30 – 21:30 DAMIAN & BROTHERS
Citește în continuare

Concerte & turnee

Cea de-a zecea ediție "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" are loc pe 4 octombrie 2024

Evenimentul "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" își propune să aducă în fiecare an în fața mai vechilor sau mai tinerelor generații în blue-jeans lecțiile de cultură, de poezie, de teatru, de literatură şi de muzică bună pe care Florian Pittiș le-a oferit.

Publicat

pe

Poster "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" 2024
Poster "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" 2024

Primăria Sectorului 3 pregătește pe 4 octombrie, la scena din Parcul Titan, "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș". Ajuns la cea de-a X-a ediție, evenimentul este organizat chiar de ziua de naștere a artistului. O particularitate a acestei ediții aniversare este participarea extraordinară a Orchestrei Simfonice București & Band, cu Relu Bițulescu, Lyuben Gordievski, Ciprian Pop, Virgil Popescu, Sorin Voinea, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

Soliștii invitați ai evenimentului sunt Zoia Alecu, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Marius Bațu, Ducu Bertzi, Florin Chilian, Maria Gheorghiu, Alina Manole Mircea Vintilă și Grupul Vocal Acapella. Alături de aceștia, pe scenă urcă și invitatul special al evenimentului, Mihai Neniță, magicianul viorii.

Povestea evenimentului "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș"

În anul 2013, Primăria Sectorului 3 organiza, de Florii, un eveniment care a devenit una dintre cele mai frumoase tradiții concertistice din România: "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș". Cu acea ocazie, pe scena din parcul Titan, se reunea pentru a susține un concert extraordinar, în memoria lui Florian Pittiș, supergrupul Pasărea Colibri. Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici, membri fondatori ai formației alături de "Moțu" Pittiș, îi aduceau un omagiu, în semn de iubire și prețuire, celui care a fost o adevărată flacără a culturii românești.

Au urmat noi ediții, iar în timp evenimentul a devenit un reper cultural pentru Sectorul 3. An de an, emoția, muzica și poezia s-au împletit cu proiecțiile video, dând naștere unei stări de spirit unice. Cu fiecare ediție, artiști apropiați de Florian Pittiș sau cărora "Moțu" le-a marcat destinul artistic s-au întâlnit pe aceeași scenă, cu același scop: acela de a-i cinsti amintirea, dar și ca o formă de a continua munca de o viață a omului care a inspirat generații întregi să citească, să asculte muzică, să trăiască frumos.

Florian Pittiș, un simbol unic în cultura românească

Conceput ca o sărbătoare a spiritului, "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" unește artiștii și publicul în prețuirea unui nume important în cultura noastră. "Moțu" Pittiș le-a arătat românilor ce înseamnă dorința de libertate și cunoaștere. A fost un vizionar care a inspirat generații întregi de tineri și continuă să o facă, dată fiind moștenirea atemporală pe care ne-a lăsat-o.

Cea de-a X-a ediție a evenimentului se va desfășura pe 4 octombrie, începând cu ora 18.00, la scena din parcul Titan, iar accesul publicului este liber.

Citește în continuare

Trending