Mircea Baniciu despre Pasărea Rock și reevaluarea valorilor Phoenix
Mircea Baniciu a povestit într-un interviu acordat postului de radio Rock FM despre planurile de viitor ale noii trupe Pasărea Rock, precum și despre valorile și ideile Phoenix, ce au fost reevaluate.
Invitat în emisiunea lui Lucian Boariu, Mircea Baniciu a povestit fanilor despre noul proiect Pasărea Rock. Potrivit spuselor artistului, prin această trupă se încearcă o reevaluare a unor idei și valori ce existau încă din perioada Phoenix.
"Proiectul Pasărea Rock a fost gândit mai devreme, cu un an, doi înainte, în care am reluat colaborarea mea cu Ioji Kappl, basistul trupei Phoenix, care a venit înspre mine, după ce a părăsit și el echipa. După un alt timp, în momentul în care a venit și Ovidiu Lipan, lucrurile au început să o ia serios înspre ceea ce se întâmplă astăzi, proiectul Pasărea Rock. (...) Noi am încercat să reevaluăm valorile sau potența și ideile pe care le-am avut împreună în Phoenix și să încercăm să mai continuăm, pentru că mai e de continuat, mai e loc, energie pentru a face un lucru bun."
În perioada următoare, Pasărea Rock va concerta în Constanța (7 aprilie), Galați (8 aprilie), Bacău (9 aprilie), Iași (10 aprilie), Sibiu (11 aprilie), Timișoara (12 aprilie), Oradea (13 aprilie), Cluj-Napoca (14 aprilie) și Buzău (26 aprilie). În cadrul concertelor vor fi interpretate atât piese din repertoriul Phoenix, cât și melodii noi precum "Praznic năpraznic" și "Legenda".
"Fără emoție, nu se pot face lucruri adevărate pe scenă"
Din perspectiva lui Mircea Baniciu, orice apariție pe scenă trebuie să fie încărcată de emoție, pentru a se putea crea o conexiune cu publicul.
"Fără emoție, nu se pot face lucruri adevărate pe scenă. Emoția vine fără să-ți dai seama, vine fiindcă orice lucru pe care îl faci trebuie să transmită ceva, iar dacă nu ai emoție, nu transmiți nimic, important e ca aceia care ne simt, ne văd, ne ascultă să perceapă emoția aceasta. Și atunci lucrurile se pot lega mai frumos", a declarat Mircea Baniciu.
Mircea Baniciu a dezvăluit în cadrul interviului că Pasărea Rock are în plan înregistrarea unui album. Prioritare sunt însă concertele din cadrul turneului național din aprilie și spectacolul de la Sala Palatului, ce va avea loc pe 25 martie. După încheierea concertelor programate, trupa va intra cel mai probabil în studio.
Mircea Baniciu aduce concertul "Eșarfă în dar" la Sala Palatului, în martie 2025
Pe 24 martie 2025, Mircea Baniciu va urca pe scena Sălii Palatului cu un concert special, dedicat eternei muze - femeia. Intitulat "Eșarfă în dar", evenimentul va cuprinde cele mai îndrăgite piese din repertoriul artistului, numeroase surprize și invitați speciali. Găsești în articol mai multe detalii.
Timp de mai bine de două ore, Sala Palatului va deveni locul unei călătorii în timp, prin istoria muzicală, dar și prin legenda personală a solistului şi compozitorului Mircea Baniciu, într-un spectacol cu multe capitole şi surprize pe măsură. Vocea sa inconfundabilă, nespus de frumoasele acorduri de chitară şi melodiile pe care s-au scris poveştile de dragoste ale generaţiilor rebele, se vor auzi live în concertul intitulat sugestiv "Eșarfă în dar".
După evenimentele de succes de la Timișoara și București prin care Mircea Baniciu a sărbătorit 50 de ani de carieră, artistul va reveni către public cu evenimentul "Eșarfă în dar". Proiectul va atinge unele dintre cele mai importante etape din cariera muzicianului: perioada în care Mircea Baniciu a intrat în atenția și inima publicului ca solist vocal al trupei Phoenix, cea în care s-a identificat cu Pasărea Colibri, repere ale perioadei de creaţie cu Pasărea Rock şi, bineînţeles, cele din cariera solo asamblate într-un spectacol audio-vizual de excepție. Pe scenă îi vor fi alături colegi de breaslă atât din zona de folk-rock, cât și din alte direcții muzicale.
Mai mult, cu ocazia concertului de la Sala Palatului va fi lansat în premieră un vinyl dublu în ediție limitată cu cele mai bune melodii compuse și cântate de Mircea Baniciu, pe care iubitorii muzicii lui îl pot adăuga în colecția personală alături de albumul-triplu-CD "Best Of" care conține 40 de piese.
Cu 20 de albume, peste 100 de melodii compuse, peste 50 de ani de carieră, cu melodii devenite hit-uri și reinterpretate la nivel național și internațional, Mircea Baniciu, la cei 75 de ani ai săi, este una dintre cele mai mai proeminente nume ale folk-rock-ului românesc.
Vocea sa specială a făcut deliciul publicului încă din perioada Phoenix, lucru confirmat ulterior prin cariera sa solo sau alături de alte trupe, artistul rămânând în prim planul scenei muzicale de la lansare până în prezent.
Bilete de acces concert Mircea Baniciu la Sala Palatului
Biletele vor putea fi achiziționate online în curând. Pentru a fi la curent cu statusul biletelor, te invităm să urmărești agenda InfoMusic.
Cea de-a zecea ediție "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" are loc pe 4 octombrie 2024
Evenimentul "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" își propune să aducă în fiecare an în fața mai vechilor sau mai tinerelor generații în blue-jeans lecțiile de cultură, de poezie, de teatru, de literatură şi de muzică bună pe care Florian Pittiș le-a oferit.
Poster "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" 2024
Primăria Sectorului 3 pregătește pe 4 octombrie, la scena din Parcul Titan, "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș". Ajuns la cea de-a X-a ediție, evenimentul este organizat chiar de ziua de naștere a artistului. O particularitate a acestei ediții aniversare este participarea extraordinară a Orchestrei Simfonice București & Band, cu Relu Bițulescu, Lyuben Gordievski, Ciprian Pop, Virgil Popescu, Sorin Voinea, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.
Soliștii invitați ai evenimentului sunt Zoia Alecu, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Marius Bațu, Ducu Bertzi, Florin Chilian, Maria Gheorghiu, Alina Manole Mircea Vintilă și Grupul Vocal Acapella. Alături de aceștia, pe scenă urcă și invitatul special al evenimentului, Mihai Neniță, magicianul viorii.
Povestea evenimentului "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș"
În anul 2013, Primăria Sectorului 3 organiza, de Florii, un eveniment care a devenit una dintre cele mai frumoase tradiții concertistice din România: "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș". Cu acea ocazie, pe scena din parcul Titan, se reunea pentru a susține un concert extraordinar, în memoria lui Florian Pittiș, supergrupul Pasărea Colibri. Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici, membri fondatori ai formației alături de "Moțu" Pittiș, îi aduceau un omagiu, în semn de iubire și prețuire, celui care a fost o adevărată flacără a culturii românești.
Au urmat noi ediții, iar în timp evenimentul a devenit un reper cultural pentru Sectorul 3. An de an, emoția, muzica și poezia s-au împletit cu proiecțiile video, dând naștere unei stări de spirit unice. Cu fiecare ediție, artiști apropiați de Florian Pittiș sau cărora "Moțu" le-a marcat destinul artistic s-au întâlnit pe aceeași scenă, cu același scop: acela de a-i cinsti amintirea, dar și ca o formă de a continua munca de o viață a omului care a inspirat generații întregi să citească, să asculte muzică, să trăiască frumos.
Florian Pittiș, un simbol unic în cultura românească
Conceput ca o sărbătoare a spiritului, "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" unește artiștii și publicul în prețuirea unui nume important în cultura noastră. "Moțu" Pittiș le-a arătat românilor ce înseamnă dorința de libertate și cunoaștere. A fost un vizionar care a inspirat generații întregi de tineri și continuă să o facă, dată fiind moștenirea atemporală pe care ne-a lăsat-o.
Cea de-a X-a ediție a evenimentului se va desfășura pe 4 octombrie, începând cu ora 18.00, la scena din parcul Titan, iar accesul publicului este liber.
Bucharest Music Film Festival revine în Piața George Enescu cu 9 zile de concerte cu intrare liberă
După opt ani de pauză, Bucharest Music Film Festival se întoarce în Piața George Enescu între 14-22 septembrie 2024. Evenimentul va oferi publicului din București seri de concerte live și proiecții de filme, aducând pe scenă artiști și orchestre de renume, în cadrul unei ediții dedicate celor 565 de ani de la prima atestare documentară a orașului.
Artwork Bucharest Music Film Festival │ FOTO: ARCUB
Bucharest Music Film Festival revine cu cea de-a XII-a ediție după o pauză de opt ani, aducând în Piața George Enescu un program divers de muzică live și proiecții cinematografice. Festivalul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB sub egida Zilelor Bucureștiului, celebrând 565 de ani de la prima atestare documentară a orașului.
Line-up-ul evenimentului reunește nume sonore din muzica clasică, jazz și pop fusion, inclusiv pe soprana Valentina Nafornița, violonistul Alexandru Tomescu, Orchestra Națională Radio, Mircea Baniciu și Ovidiu Lipan Țăndărică. Concertele vor avea loc zilnic de la ora 20:00, cu excepția programelor pentru copii din weekend, care încep la ora 10:00. Accesul este gratuit pentru toate evenimentele.
„Revenirea Bucharest Music Film Festival după o pauză de opt ani reprezintă un moment important pentru peisajul cultural al Bucureștiului, dar și pentru noi, ca instituție culturală de referință într-o capitală europeană. Am pregătit o ediție specială, cu un program divers și spectaculos, care sperăm să cucerească inimile tuturor iubitorilor de muzică și film”, a precizat Mihaela Păun, directorul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.
Printre momentele de excepție se numără concertul de deschidere susținut de Camerata Regală și Corul Filarmonicii George Enescu, precum și proiecția filmului „Ennio”, regizat de Giuseppe Tornatore. Festivalul se va încheia pe 22 septembrie cu un concert grandios al Orchestrei Naționale Radio, având-o ca solistă pe Valentina Nafornița. Programul pe zile și ore este disponibil în agenda InfoMusic și detaliat mai jos.
Ce vei putea vedea în cele 9 zile la Bucharest Music Film Festival
Festivalul se deschide sâmbătă, 14 septembrie, cu un concert extraordinar susținut de Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore, și Corul Filarmonicii George Enescu, condus de Iosif Prunner. Pe scena din Piața George Enescu, peste o sută de instrumentiști și soliști de elită vor oferi publicului un spectacol grandios, cu un repertoriu clasic ce include uverturi și coruri celebre.
Duminică, 15 septembrie, Bucharest Music Film Festival face tranziția la world music, într-o îmbinare unică dintre clasic și alternativ. Ritmurile percutante și inovatoare ale proiectului Dreams and Drums, prezentat de Mihai-Ciprian Rogojan, explorează noi dimensiuni ale percuției la congruența dintre clasic și electronic, iar Mădălina Pavăl Orchestra vor aduce în centrul Capitalei texturi din lumea clasică interpretate în stil alternativ, dintr-o simfonie de locuri: bucovinean, moldovean, sud-dunărean și balcanic.
Piața George Enescu se transformă, luni, 16 septembrie, în cinematograf în aer liber, unde cinefilii pot urmări proiecția peliculei „Ennio” (2021), regia Giuseppe Tornatore. Filmul urmărește viața și cariera legendarului compozitor de muzică de film Ennio Morricone și a primit numeroase distincții, inclusiv Premiul Cecilia Mangini pentru cel mai bun documentar și pentru sunet, în 2022.
Marți, 17 septembrie,Leyah invită publicul într-o călătorie sonoră imersivă prin universul cinematic pop în concertul intitulat Cinestezia. Cunoscută pentru stilul său unic, o fuziune rafinată de muzică clasică și pop, Leyah va oferi un spectacol profund, în care simfoniile se împletesc cu baladele introspective. Programul zilei este completat de concertele susținute de George Miron & Grupul vocal Acapella și talentații artiști Opereta Stars.
Miercuri, 18 septembrie, festivalul face un crossover către jazz: una dintre cele mai bune voci ale jazzului românesc și european, Luiza Zan propune publicului, alături de Vlad Briciu (pian), Dimitrie Cristian Milea (chitară bas), Răzvan Florescu (vibrafon), Philip Goron (percuție) și Anthony Gutierrez (tobe), o experiență completă – proiectul In My Village, prin care explorează și reinventează repertoriul muzicii românești într-o perspectivă contemporană.
Violonistul Alexandru Tomescu urcă pe scena festivalului, joi, 19 septembrie, împreună cu chitaristul Dragoș Ilie, și prezintă cel mai recent proiect, Paganini Magic, ce pune în valoare, prin armoniile delicate ale viorii Stradivarius Elder-Voicu și chitarei clasice, o serie de sonate pentru vioară și chitară clasică semnate de celebrul violonist Niccolò Paganini. În aceeași seară, ansamblul Resonant Quintet (Alin Dănilă (fagot), Georgiana Mihăilă (flaut), Doris Iorga (oboi), Cosmin Cobasa (corn), Flaviu Ludușan (clarinet)) va încânta publicul cu un recital ce explorează subtilitățile timbrale ale instrumentelor de suflat, aducând în prim-plan compoziții clasice și moderne.
Vineri, 20 septembrie, festivalul va oferi un moment special publicului: Big Band Radio, sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru, se va alătura inconfundabililor Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Teo Boar și Vlady Cnejevici pentru a oferi un spectacol de excepție, ce va electriza atmosfera.
Artiștii Orchestra New Hope, dirijați de Octavian Lup, vor marca Ziua Mondială a Păcii sâmbătă, 21 septembrie, la ora 19:00, pe scena Bucharest Music Film Festival alături de violonistul Valentin Șerban și soprana Veronica Anușca, în cadrul concertului Romania for Peace – un mesaj de armonie și solidaritate prin muzică.
Festivalul se încheie într-o notă grandioasă, duminică, 22 septembrie, cu Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Spătaru. În centrul atenției va fi soprana Valentina Nafornița, a cărei voce va îmbogăți un repertoriu ce cuprinde lucrări semnate de Giacomo Puccini, oferind o interpretare de înaltă clasă.
Urmărește videoclipul oficial Valentina Nafornita - Ochiul tau iubit
Bucharest Music Film Festival își extinde repertoriul și cu programe speciale dedicate copiilor și părinților, coordonate de Cătălin Milea, oferindu-le o serie de experiențe interactive menite să dezvolte creativitatea și să stimuleze curiozitatea. Pe 15 septembrie, concertul și atelierul muzical „Caruselul Vesel”, prezentat de Gabriela Costa (voce), Cătălin Milea (voce) și bine-cunoscutul chitarist Alex Man, îi invită pe cei mici să descopere muzica prin jocuri de cuvinte, povești și ritmuri antrenante.
În aceeași notă ludică, pe 22 septembrie, în cadrul atelierului „Remi și Aventura Sunetelor: Tobele și ritmul, instrumente mici de percuție”, sub îndrumarea muzicienilor Juan Carlos Negretti, Anthony Gutierrez și Cătălin Milea, copiii vor experimenta sunetele și ritmurile diverse, descoperind instrumente precum tobele, maracas și tamburine. La finalul atelierului, participanții vor avea ocazia să urce pe scenă și să susțină un minirecital, bucurându-se de aplauzele celor dragi.
Evenimentul rganizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, cu sprijinul Ministerului Culturii, este susținut de Raiffeisen Bank România și Carrefour.