Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Jake Bugg a lansat un nou videoclip, "Messed Up Kids"

Jake Bugg pregătește lansarea unui EP ce va include o piesă de pe albumul "Shangri La" și 3 melodii noi: "A Change In The Air", "Strange Creatures" and "The Odds". Single-ul ce dă titlul EP-ului se numește "Messed Up Kids" și este promovat printr-un videoclip nou.

Publicat

pe

Jake Bugg │ FOTO: www.facebook.com

Jake Bugg este considerat de către critici unul dintre cei mai talentați artiști ai noului val. La doar 20 de ani, artistul britanic reușește să susțină concerte sold out la Royal Albert Hall, avansând în doar 3 ani de carieră de la show-uri în pub-uri la prestații live în fața a 10.000 de spectatori.

Ultimul său single, "Messed Up Kids", este produs de Rick Rubin în studioul său din Malibu. Piesa extrasă de pe albumul "Shangri La" va fi lansată separat pe un nou EP, ce va include 3 piese noi, înregistrate în același studio al cunoscutului producător. EP-ul va putea fi achiziționat începând cu data de 12 mai 2014, fiind disponibil în format vinyl și digital. 

Piesele de pe discul "Shangri La" au beneficiat de contribuția unor muzicieni precum Jason Lader (bas), Matt Sweeney (chitară) și Pete Thomas (tobe). Sound-ul abordat diferă de cel de pe albumul de debut, motivul fiind unul simplu: sursele de inspirație au fost altele.

"Piesele pentru album au venit destul de rapid pentru că muzica e cea care mă ajută să mă detașez de lucruri. Chiar dacă în ultima perioadă am avut o agendă foarte încărcată, ori de câte ori aveam puțin timp liber luam chitara și începeam să cânt. Am călătorit foarte mult și am trecut printr-o mulțime de experiențe, așa încât am avut despre ce să scriu."

De pe albumul "Shangri La" au mai fost promovate piesele "What Doesn't Kill You", "Slumville Sunrise", "A Song About Love" și "Me and You".

Jake Bugg - "Messed Up Kids"

Trending