Pentru că împlinește 15 ani, dar și pentru că are mereu idei năstrușnice, trupa Taxi pregătește un spectacol cum nu s-a mai văzut pentru data de 17 martie, când își serbează ziua la Sala Palatului împreună cu fanii.
Așa cum și-a obișnuit publicul, Taxi invită câțiva prieteni să i se alăture în spectacol, dar și artiști din diferite zone. Maia Morgenstern și Marius Florea Vizante au fost primele prezențe anunțate. Un alt oaspete de seamă va fi Corul Madrigal, care își confirmă prezența, urând trupei "La mulți ani!":
"Colaborarea cu trupa Taxi este pentru Corul Madrigal... o surpriză plăcută, provocatoare!
Madrigalul pune muzica pe suflet, trupa Taxi pune textele pe rană, nu ca să doară, ci ca să vindece. Dan Teodorescu ştie să pună inteligenţa în slujba umorului fin sau chiar sarcastic. Împreună cu trupa lui, reușeşte să ne poarte prin labirintul emoţiilor şi ideilor, ei fiind adevăraţi taximetrişti de serviciu ai sufletelor noastre.
La Mulţi Ani, Taxi!" (în numele Corului Madrigal doamna Maria Stoica, managerul Corului)"
În cadrul spectacolului, formația va interpreta hiturile binecunoscute, dar și piese de pe noul disc. Fondator, compozitor și textier al trupei Taxi, Dan Teodorescu și-a pus întreg sufletul în acest proiect. Având la activ peste o mie de concerte, o participare la Eurovision, șapte albume, numeroase videoclipuri, zeci de premii, Taxi revine la Sala Palatului pentru a-și spune povestea. O va face în stilul caracteristic, adică cu autoironie și umor.
Biletele pentru acest concert sunt disponibile în Rețeaua Eventim. Copiii sub 6 ani au acces gratuit, dacă părinții sunt dispuși să îi țină în brațe.