Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Concert Buena Vista Social Club în iunie la Sala Palatului

După 16 ani în care au încântat publicul din lumea întreagă, Orquesta Buena Vista Social Club se pregătesc să ne spună "Adios!" în ultimul lor turneu mondial. Pe 28 iunie 2014, la Sala Palatului din București, publicul roman va asista la ultimul concert al legendarei orchestre.

Publicat

pe

Orquesta Buena Vista Social Club și Omara Portuondo

După 16 ani în care au încântat publicul din lumea întreagă, Orquesta Buena Vista Social Club se pregătesc să ne spună "Adios!" în ultimul lor turneu mondial. Turneul va ajunge la Sala Palatului din București sâmbătă, 28 iunie 2014. Turneul "Adios!" va debuta în vara anului 2014 și, după ce va traversa 4 continente, se va încheia în toamna lui 2015 cu un spectacol de gală la Havana.

”Ne-am dorit ca muzica cubaneză să meargă mai departe prin noi și credem că am reușit asta prin turneele noastre. A fost o perioadă incredibilă din cariera și din viața mea.” Omara Portuondo.

Orquesta Buena Vista Social Club este un proiect care își trage originile din documentarul despre muzica cubaneză cu același nume, regizat de Wim Wenders și nominalizat la Oscar. Albumul omonim, înregistrat cu ocazia filmărilor, a cucerit premiul Grammy. Acesta a fost doar începutul, pentru că au urmat alte premii Grammy, o serie de albume foarte apreciate și nenumărate turnee și concerte cu casa închisă la care au participat nume sonore ca Ibrahim Ferrer, Ruben Gonzalez, Cachaito Lopez, Compay Segundo, Manuel Galban, Omara Portuondo sau Roberto Fonseca.

Turneul "Adios!" reprezintă o încununare a ceea ce a însemnat mai bine de o mie de spectacole, la care au participat de-a lungul vremii în total ceva mai mult de 40 de muzicieni de elită. Timp de 16 ani, grupul a evoluat și a ajuns la o maturitate care îmbină perfect flerul veteranilor și elanul generației tinere, pentru a celebra împreună tradiția muzicii cubaneze.

Sub conducerea atentă a liderului Jesus Aguaje Ramos, pornesc din nou în turneu neobosiții protagoniști ai filmului și albumului Buena Vista Social Club: incomparabila Omara Portuondo, chitaristul cu pălărie de cowboy Eliades Ochoa, trompetistul Guajiro Mirabal și virtuozul instrumentului tradițional cubanez laud - Barbarito Torres.

Aceștia vor fi acompaniați pe scenă de cei care le-au fost alături de-a lungul timpului, inclusiv dinamicul veteran Papi Oviedo, tânărul pianist Rolando Luna, o secție ritmică de zile mari compusă din contrabasistul Pedro Pablo și percuționiștii Andres Coayo (congas), Filiberto Sanchez (timbales) și Alberto "La Noche" (bongos), trei trompetiști printre care specialistul notelor foarte înalte Luis Allemany și apreciatul interpret de son din Havana - Carlos Calunga.

Video Omara Portuondo - Veinte Anos (Live la Sala Palatului în 2013)

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte sâmbătă, 28 iunie 2014

Buena Vista Social Club

Loc
Sala Palatului

Trending