Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Sting câștigă 2000 de dolari pe zi pentru că P. Diddy nu a spus ”Te rog”

Hiturile adevărate sunt cele care îți asigură un venit considerabil chiar și după 31 de ani de la lansare. Sting, de exemplu, câștigă 2000 de dolari pe zi doar din drepturile de autor ce-i revin de pe urma compunerii piesei "Every Breath You Take". La câștigarea acestei sume zilnice a contribuit invonluntar și P. Diddy, care nu a spus ”Te rog” în 1997. Află detalii.

Publicat

pe

Sting / P. Diddy a.k.a Puff Daddy

Cu peste 100 de milioane de albume vândute în întreaga lume, Sting continuă să compună. La cei 62 de ani ai săi, artistul britanic a lansat în urmă cu 3 luni cel de-al 11-lea album de studio, "The Last Ship", ce vine împreună cu o piesă de teatru scrisă de același inepuizabil Sting.

Dacă ar dori, însă, fostul solist The Police ar putea renunța la efortul creativ fără a-și face probleme în privința situației financiare. Conform unui articol publicat recent, artistul câștigă 730.000 de dolari pe an, respectiv 2000 de dolari pe zi doar din drepturile de autor ce-i revin de pe urma compunerii piesei "Every Breath You Take".

Interesant este că suma nu ar fi fost la fel de ridicată dacă Puff Daddy (a.k.a P. Diddy) nu ar fi preluat partea instrumentală a melodiei pentru piesa "I’ll Be Missing You". Melodia lansată de rapper în 1997 în memoria lui Notorious B.I.G a devenit hit în scurtă vreme, înregistrând vânzări de peste 7 milioane de exemplare în întreaga lume.

Cu toate acestea, rapper-ul nu s-a putut bucura pe deplin de succesul său pentru simplul fapt că nu a cerut permisiunea nimănui pentru a folosi fragmentul muzical The PolicePuff Daddy "a împrumutat" piesa "Every Breath You Take" fără a-l consulta pe Sting. Conform legislației privind drepturile de autor, în această situație toate veniturile îi revin celui care a compus piesa. Dacă P. Diddy ar fi spus "Te rog", rapper-ul ar fi putut câștiga 25% din profit.

De adăugat ar fi că Andy Summers, chitaristul The Police, nu a câștigat nici el niciun procent din drepturile de autor. Summers a contribuit la compunerea piesei "Every Breath You Take" printr-o parte de chitară, inspirată de Béla Bartók.

Piesa originală "Every Breath You Take" a fost lansată în 1983. Pentru acest single, The Police a primit premiul Grammy la categoria Piesa Anului. Melodia a fost poziționată de revista Rolling Stone pe locul 84 în Top 500 Cele mai bune piese din toate timpurile.

The Police - "Every Breath You Take"

Puff Daddy & Faith Evans Feat. 112 - "I'll Be Missing You"

Muzică nouă

Snoop Dogg și Sting au colaborat pentru piesa "Another Part of Me" - AUDIO

Snoop Dogg a lansat "Another Part of Me", o melodie care conține atât versuri cântate de Sting, cât și un riff de chitară din piesa "Message In A Bottle" (The Police). Este disponibilă de ascultat în articol.

Publicat

pe

Artwork piesă "Another Part of Me"
Artwork piesă "Another Part of Me" │ FOTO: captură YouTube / SnoopDoggTV

Snoop Dogg este unul dintre cei mai surprinzători artiști, iar colaborările lui muzicale debordează întotdeauna de creativitate. Este și cazul recentei piese "Another Part of Me", realizată alături de Sting. Mai mult, melodia preia o parte din partitura hit-ului "Message In A Bottle" al trupei The Police.

Sting și foștii colegi - Andy Summer și Stewart Copeland - au lansat cântecul în 1979, extras de pe albumul "Reggatta de Blanc". "Message In A Bottle" s-a bucurat de un succes masiv în Marea Britanie, devenind prima piesa nr. 1 a trupei în topul UK Singles Chart. Cântecul a ocupat poziții fruntașe și în Irlanda și Australia.

Revenind la "Another Part of Me", melodia se găsește pe albumul "Missionary", cu lansare pe 13 decembrie. Materialul este produs de Dr. Dre, marcând o nouă colaborare a celebrului producător cu Snoop Dogg. Dre a produs albumul de debut al rapperului, "Doggystyle", în 1993.

"Missionary" este cel de-al 20-lea album din discografia lui Snoop Dogg. Conține 15 piese, unele fiind colaborări cu nume ca Eminem, Dr. Dre, 50 Cent, Sting, Method Man, Jelly Roll, Tom Petty, BJ the Chicago Kid, Jhené Aiko, Alus, K.A.A.N., Smitty, Dem Jointz, Cocoa Sarai, Stalone și Fat Money.

Anterior, Snoop Dogg a lansat discul "BODR" și "Snoop Cube 40 $hort", cel din urmă aparținând supergrupului Mount Westmore, format din Snoop, E-40, Too Short și Ice Cube.

AUDIO: Another Part of Me

TRACKLIST "Missionary":

  1. Fore Play (ft. BJ the Chicago Kid)
  2. Shangri-La
  3. Outta da Blue (ft. Dr. Dre și Alus)
  4. Hard Knocks
  5. Gorgeous (ft. Jhené Aiko)
  6. Last Dance with Mary Jane (ft. Tom Petty și Jelly Roll)
  7. Pressure (ft. Dr. Dre și K.A.A.N.)
  8. Another Part of Me (ft. Sting)
  9. Skyscrapers (ft. Method Man și Smitty)
  10. Fire (ft. Cocoa Sarai)
  11. Gunz n Smoke (ft. 50 Cent și Eminem)
  12. Sticcy Situation (ft K.A.A.N. și Cocoa Sarai)
  13. Now or Never (ft. Dr. Dre și BJ the Chicago Kid)
  14. Gangsta Pose (ft. Dem Jointz, Stalone și Fat Money)
  15. The Negotiator
Citește în continuare

Trending