RAC (Remix Artist Collective) este pseudonimul artistic sub care André Allen Anjos a reinventat arta remixului, îndepărtându-se de tiparul clasic de “club mix”. Aducând nenumărate inovații la nivelul aranjamentului muzical, André a reușit să împingă tot mai mult barierele genurilor cu fiecare nouă “versiune” creată.
Demarat în 2007, alături de Andrew Maury si Karl Kling, RAC este în prezent proiectul solo al lui André. Primul release semnat de Remix Artist Collective a fost "Sleeping Lessons (RAC Mix) (The Shins)", remix ce a atras atenția unor trupe consacrate din zona indie precum Bloc Party și Ra Ra Riot, care l-au invitat pe ambițiosul producător să le remixeze piesele. În perioada ce a urmat, André a continuat să construiască pentru Remix Artist Collective nu doar o colecție impresionantă de hit-remixes, ci și un fan base loial, atât în industria muzicală, cât și în rândul publicului. Printre artiștii de top remixați de RAC se numără nume precum Kings of Leon, Lana Del Rey, Yeah Yeah Yeahs, Foster The People, Two Door Cinema Club, U2, Lady Gaga, Bob Marley, Ella Fitzgerald, Imagine Dragons sau Katy Perry.
Pe lângă activitatea de coordonator RAC, André Allen Anjos și-a dovedit talentul și în calitate de compozitor, numărându-se printre autorii coloanei sonore a serialului HBO de succes Entourage. De altfel, anul 2012 a adus cu sine primul single - compoziție și producție originală semnată RAC, intitulat Hollywood, ce a anunțat lansarea primului său material, "Don’t Talk To". EP-ul a aparut la finalul anului trecut și mai include colaborări cu Penguin Prison, Tokyo Police Club, Katie Herzig, precum și piesa "Let Go", alături de Kele (Block Party) si MNDR, ce a devenit rapid un club anthem.
Pe 28 februarie, RAC va mixa în clubul Colectiv din Bucuresti, la primul eveniment OXYGEN. Concertul face parte dintr-o mai lungă serie de show-uri dedicate fanilor muzicii electronice care vor avea astfel ocazia să descopere cele mai noi trenduri muzicale, cele mai tari remixuri, cei mai buni DJ și producători internaționali ai genului.
Noua platformă Oxygen își propune să devină atât un punct de susținere pentru producătorii de muzică electronică autohtoni, cât și un spațiu de informare pentru iubitorii acestui gen muzical, aducând în cele mai tari cluburi bucureștene nume reprezentative ale ritmurilor nu-disco, house, indie dance, electronic sau deep house.